Caracui, un sat de poveste lăsat de izbelişte

Satul Caracui din raionul Hânceşti este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din zona centrală a Basarabiei. Frumuseţea specială a acestei localităţi se datorează poziţionării sale geografice, mai exact datorită dealurilor care o înconjoară din toate părţile, fapt ce în conferă acestei aşezări de la poalele colinelor un farmec aparte. Privit de sus, Caracuiul arată ca o oază de verdeaţă, un adevărat loc de refugiu pentru cei care au obosit de viaţa agitată de la oraş şi de zgomotul maşinilor. Satul Caracui este aşezat în valea Sărata şi se află la o distanţă de 18 km de Lăpuşna, la 40 km de staţia de cale ferată din Iargara şi la 53 km de Chişinău.

Conform datelor recensământului din 2004, populaţia satului Caracui constituie 2581 de locuitori. Structura etnică a populaţiei de aici arată astfel: 98.95% – moldoveni/români, 0.54% – ucraineni, 0.43% – ruşi, 0.04% – găgăuzi, 0.04% – alte etnii. În satul Caracui au fost înregistrate 784 de gospodării casnice, membrii acestor gospodării alcătuiau 2581 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3,3 persoane.

Scurtă incursiune în istorie

Potrivit versiunii oficiale, denumirea satului vine de pe timpurile nohailor din tribul Orac-Oglî, care, cândva, îşi numeau aşezarea „Caraghioi”. Peste ani s-a transformat în Caracui (cara – „negru”, cui – „hârtop”), iar localitatea din vecinătate moşteneşte şi până în ziua de azi numele Orac.

Desigur, există şi alte versiuni privind originea acestei localităţi. Cea mai populară în rândul băştinaşilor este legenda, potrivit căreia, acum câteva sute de ani, pe locul unde astăzi este situat satul Caracui s-au instalat cu traiul trei familii de ciobani, care ar fi fost şi primii băştinaşi ai localităţii. Legenda spune că ciobanii au ales acest loc, întrucât acesta reprezenta o vale, înconjurată de coline, care, la rândul lor, erau acoperite de codrii care se întindeau pe tot centrul şi sudul actualei Republici Moldova. Valea era acoperită cu iarbă mănoasă şi era despărţită în două de un pârâu, care există şi astăzi, reprezentând astfel un loc ideal pentru stânele de oi, întrucât dealurile care împrejmuiau valea le proteja de vânturile puternice, iar zona geografică permitea ciobanilor să prevină din timp atacurile animalelor răpitoare care populau codrii din zonă. În plus, pârâul din vale reprezenta o sursă de apă permanentă, astfel încât ciobanii nu mai erau nevoiţi să se mute periodic cu stânele în altă parte.

Conform legendei, unul dintre ciobani avea o fată foarte frumoasă. Într-o bună zi, în zonă au năvălit tătarii, care au prădat familiile ciobanilor, încercând să răpească fata pentru a o înrobi. Fata a reuşit însă să scape şi să fugă peste un deal, dar, după ce a fost urmărită o vreme, a fost prinsă de tătari şi decapitată. Se spune că înşişi tătarii au fost impresionaţi de frumuseţea şi curajul fetei, numind astfel locul unde au omorât-o Kizlar (ceea ce ar fi însemnat, în traducere directă, „fată frumoasă”). Satul Câzlar există şi astăzi şi se învecinează cu Caracuiul în partea de sud-vest, peste dealul care desparte aceste două localităţi. În ceea ce priveşte localitatea de baştină a fetei, se spune că tot tătarii au numit-o Karaköy, ceea ce în traducere din turcă/tătară înseamnă „satul negru” sau, în anumite dialecte – „groapa neagră”, groapă – datorită poziţionării la poalele dealurilor a localităţii, negrul însemnând, de fapt, afundat, întunecat.

Există însă şi o a treia versiune, neconfirmată oficial, însă destul de plauzibilă care, de asemenea, se referă originea etimologică a denumirii satului Caracui.

În limba turcă, ca şi în cea tătară, „kara” înseamnă nu doar negru (culoare), ci şi punctul cardinal Nord (de exemplu, Marea Neagră, Karadeniz în limba turcă, înseamnă, de fapt, Marea din Nord, iar Marea Mediterană, situată în sudul Turciei, este numită Akdeniz, adică Marea Albă sau Marea din Sud. Această asociere cromatică a punctelor cardinale este întâlnită şi la alte popoare, inclusiv la români, care numesc Nordul Miază-noapte (asociere cu culoarea neagră), iar Sudul – Miază-zi (asociere cu culoarea albă)).

În acest context, ar fi de remarcat faptul că satul Acui (din etimonul tătăresc Ak köy), din raionul Cantemir, înseamnă, în traducere, „satul alb” sau „satul din sud, de la miază-zi”. Faptul nu este întâmplător, întrucât, la o privire atentă a hărţii istorice a vechilor teritorii ale Principatului Moldovei arendate tătarilor nohai în sudul Basarabiei, localităţile Caracui şi Acui se situează pe limita nordică şi, respectiv, sudică a regiunii în cauză. Cu titlu de paranteză, vom preciza că, potrivit datelor istorice, începând cu anul 1484 şi până la 1812, Bugeacul (care se întindea până în zona unde este situat satul Caracui de astăzi), făcea parte din paşalâcul turcesc de la Silistra şi era populat, în mare parte, de tătari.

De asemenea, un alt exemplu care confirmă această ipoteză este denumirea de Cetatea Albă (în turcă – Akkerman). Cetatea era amplasată la extrema sudică a teritoriului controlat de turci şi tătari şi înseamnă, de fapt, „cetatea din Sud”.

Astfel, este foarte probabil ca în traducere Caracui să însemne, de fapt, „satul din Nord”, care marca frontiera nordică a paşalâcului turcesc, populat, în mare parte, de tătari.

Frumos din exterior, dar devastat şi distrus din interior

După ocupaţia sovietică, satul Caracui, care anterior fusese sub jurisdicţia administrativă a judeţului Lăpuşna, a fost trecut, după împărţirea administrativ-teritorială pe raioane, în raionul Leova şi era satul de hotar al acestui raion, la limită cu raionul Hânceşti (care, în perioada sovietică, se numea Cotovschi). Abia la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, după mai multe demersuri din partea autorităţilor locale, satul a fost trecut în raionul Hânceşti, în a cărui subordine administrativ-teritorială a fost până la revenirea la judeţe, reformă efectuată în anul 1998. Astfel, începând cu anul 1998, satul Caracui s-a aflat în judeţul Lăpuşna, iar din 2003, după reîmpărţirea teritorial-administrativă pe raioane, a revenit în raionul Hânceşti, în a cărei subordine se află până astăzi. Ar mai fi de menţionat că, în perioada sovietică, satul Caracui era destul de dezvoltat, comparativ cu alte localităţi din regiune, şi avea o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economică a raionului din care făcea parte.

După destrămarea imperiului sovietic însă, localitatea a intrat în delăsare, obiectivele economice s-au ruinat, iar edificiile instituţiilor social-culturale au început să degradeze continuu. Infrastructura, fiind lăsată de izbelişte, s-a distrus cu trecerea anilor, drumurile au devenit, în cea mai mare parte, impracticabile, iar oamenii, în special cei tineri, au început părăsească, unul câte unul, satul de baştină, în căutarea unui trai mai bun.

Cauzele pentru care s-a ajuns la o astfel de situaţie sunt diverse: atât sărăcia generalizată, cu care se confruntă întreaga Republică Moldova de peste 20 de ani încoace, cât, în special, problemele locale de ordin administrativ, implicit lipsa de iniţiativă şi incompetenţa autorităţilor care au guvernat localitatea în ultimele două decenii…

„Aşa nu se mai poate”…

Deşi sunt, în cea mai mare parte, plecaţi peste hotare, tinerii din Caracui nu au uitat de satul lor natal. Aflaţi la mii de kilometri distanţă de locul unde s-au născut, aceştia par a fi mereu interesaţi de ceea ce se întâmplă acasă, manifestându-şi patriotismul local în special pe site-urile de socializare, unde au constituit zeci de grupuri şi grupuleţe în a căror denumire figurează obligatoriu denumirea „Caracui”. Aceste grupuri virtuale, ale căror membri depăşesc, de multe ori, numărul de 500-600 de persoane, se străduiesc să-şi prezinte satul în cele mai frumoase culori, atât prin plasarea de poze cu imagini pitoreşti, cât şi prin istorioare hazlii sau amintiri frumoase care îi fac să-şi amintească cu drag de satul natal.

Totodată, fiind conştienţi de situaţia reală în care se află satul lor, mulţi dintre aceşti tineri au decis să se implice activ şi să-şi salveze satul de la dezastru, oferindu-se să contribuie personal şi direct la renovarea şi dezvoltarea lui. Unul dintre cei care au dat dovadă de iniţiativă în acest sens este şi Vadim Pânzaru, un tânăr de 30 de ani, care este decis să preia conducerea localităţii şi să dea startul unor schimbări pozitive, astfel încât, peste câţiva ani, satul său să-şi recapete bunul nume de altădată, iar cei plecaţi să se reîntoarcă la vatră, alături de părinţii şi rudele lor mai în vârstă.

Vadim Pânzaru: Nu mai putem miza pe mentalităţile învechite care şi-au dovedit ineficienţa

Interviu cu Vadim Pânzaru, candidat la alegerile locale din 5 iunie pentru funcţia de primar al satului Caracui

- Domnule Vadim Pânzaru, care este cauza care v-a determinat să candidaţi la funcţia de primar al satului Caracui?

- Am decis să candidez la această funcţie, în primul rând, pentru că îmi pasă de viitorul satului meu. Îmi iubesc satul şi nu am de gând să plec nicăieri în altă parte. Totodată, îmi doresc ca cei care locuiesc aici şi eu implicit să avem parte de condiţii normale de trai: să avem drumuri şi poduri pe care să putem circula, să avem apă şi canalizare, să fim şi noi conectaţi la reţeaua de gaze naturale, să avem străzi iluminate, să funcţioneze centrul de sănătate, unde oamenii să se poată adresa atunci când au probleme de sănătate, şi multe alte probleme care există astăzi şi care nu au fost, din păcate, soluţionate de către cei care au condus Primăria satului Caracui până în prezent.

- Aţi ales să candidaţi independent. De ce? Nu aţi reuşit să convingeţi vreun partid să vă susţină? Pentru că o confruntare electorală presupune cheltuieli financiare, resurse umane etc.

- Eu nu reprezint şi nici nu-mi doresc să reprezint vreun partid anume. Cei care astăzi se bucură de susţinere financiară din partea unui partid sau altul, în cazul în care vor ajunge primari sau aleşi locali, vor trebui să întoarcă investiţia care a fost făcută ca ei să ajungă în aceste posturi. Nimeni nu investeşte bani degeaba. Eu însă nu vreau să fiu dator în faţa cuiva, care nu are legătură directă cu satul meu. Şi nici să reprezint interesele cuiva, care este străin de problemele noastre. Partidul meu este satul Caracui şi oamenii care trăiesc aici. Pentru ei vreau să-mi dedic cunoştinţele şi experienţa. Eu nu vreau să-i reprezint doar pe oamenii care fac parte dintr-un partid anume. Vreau să-i reprezint pe toţi, indiferent de opţiunile lor politice, pentru că un primar este ales de oameni şi trebuie să lucreze pentru oameni, pentru toţi oamenii. Iar în ceea ce priveşte viaţa politică a fiecăruia dintre noi, sunt de acord că trebuie să avem o anumită viziune în acest sens, însă acest fapt nu trebuie să-i afecteze pe cei care au o viziune diferită. În calitatea mea de primar al satului Caracui voi încerca să adun toate organizaţiile politice şi să le conving să-şi unească eforturile şi potenţialul, astfel încât fiecare dintre ele să contribuie la schimbarea în bine a situaţiei.

- Totuşi, ca să poţi face faţă situaţiei, este nevoie de bani. Totul costă bani, iar primăriile din Republica Moldova dispun, din păcate, de prea puţine fonduri ca să se poată descurca cu problemele pe care le au în faţă.

- Desigur, într-o anumită măsură, aveţi dreptate. Fără bani nu poţi asfalta drumurile, nu poţi săpa canalizare, nu poţi renova sau construi obiective de infrastructură. Fără îndoială, dacă vorbim de Bugetul de Stat al Republicii Moldova, situaţia la acest capitol nu este deloc încurajatoare. Un primar însă nu trebuie să stea mereu cu mâna întinsă la Guvern şi să aştepte să-i pice, din când în când, câte o fărâmitură. Există şi multe alte posibilităţi de a obţine bani, există o mulţime de programe comunitare, transfrontaliere, care finanţează proiecte de dezvoltare. Pentru aceasta însă este nevoie de competenţă şi ambiţie din partea administraţiei primăriei. Vom scrie proiecte, vom aplica la programele de finanţare transfrontalieră, ne vom înfrăţi cu localităţi din spaţiul comunitar, ne vom strădui să aducem investitori, astfel încât contribuţia la bugetul local să fie mai mare şi, desigur, vom încerca să-i convingem pe cei de la Guvern că proiectele noastre sunt cele mai viabile şi de perspectivă, astfel încât să ne numărăm şi noi printre cei care beneficiază de finanţare de la Bugetul de Stat, prin intermediul programelor pe care le demarează.

Pe de altă parte, sunt convins că există foarte multe proiecte care nu necesită multe fonduri şi pot fi suportate de bugetul local, aşa modest cum este el astăzi. Iar o problemă extrem de importantă, care poate fi soluţionată fără mari investiţii financiare, este amenajarea teritoriului şi salubrizarea localităţii. Sunt convins că fiecare gospodar din satul nostru este capabil să-şi facă cu forţe proprii curăţenie în faţa propriei porţi, iar Primăria poate, pe cont propriu, să amenajeze o gunoişte şi să asigure periodic colectarea deşeurilor, astfel încât spaţiul public să fie curat în permanenţă. De asemenea, voi avea grijă ca, împreună cu oamenii, să sădim cât mai mulţi copaci şi chiar să sădim un parc în centrul satului, unde oamenii să se poată întâlni unul cu altul şi unde să organizăm evenimente cultural-educative de sărbători. Şi cred că acest lucru se poate face tot din forţe proprii. Am foarte multe planuri şi idei pe care le voi pune în practică când voi fi primar. Şi sunt convins că oamenii mă vor susţine.

- Pornind de la ce aţi spus mai devreme, aş vrea să vă întreb cum v-aţi structurat priorităţile, care este programul dumneavoastră cu care veniţi în faţa cetăţenilor?

- Sunt câteva obiective principiale pe care mă angajez să le realizez în funcţia de primar al satului Caracui. Toate sunt extrem de importante, de aceea, toate acestea se află la acelaşi nivel în ordinea priorităţilor.

În primul rând, vreau să soluţionez problema drumurilor din sat, care, la ora actuală, se află într-o stare deplorabilă. Şi aici am în vedere nu doar porţiunea de drum asfaltată, ci toate arterele importante din sat, care, în caz de plouă, devin impracticabile din cauza noroiului care ajunge până la genunchi. Este o problemă insuportabilă pentru oamenii care sunt nevoiţi, zi de zi, să parcurgă aceste trasee. Mă voi strădui cel puţin să împrăştii pietriş pe aceste drumuri, ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să înoate prin noroi după fiecare ploaie. De asemenea, voi avea grijă ca, periodic, pe fiecare arteră din sat să treacă un buldozer, care să îndrepte drumurile şi să nu admitem ca acestea să se deterioreze la maximum şi să dispară, aşa cum se întâmplă astăzi cu multe drumuri din localitate.

La fel de importantă pentru o bună parte dintre localnici este şi problema podurilor. Satul Caracui este, practic, divizat în două părţi de o râpă prin care curge un pârâu. Toate podurile peste această râpă care fac legătura unei părţi de sat cu cealaltă sunt într-o stare jalnică, iar pe multe dintre ele de mult nu se mai circulă. Astfel, în foarte multe cazuri, oamenii care vor să-şi aducă acasă de pe deal porumbul sau alte recolte pe care le au, sunt nevoiţi să ocolească câţiva kilometri cu tractorul sau camionul, deşi pământurile lor se află foarte aproape de casa în care locuiesc.

O altă problemă de principiu pe care am de gând să o implementez este gazificarea localităţii. Personal sunt inginer de meserie, absolvent al Universităţii Tehnice din Moldova, specializat în alimentarea cu căldură şi gaze, ventilare. Astfel, începând cu anul 2003, am lucrat în calitate de maistru de specialitate, în domeniul gazificării, în oraşul Hânceşti. Între 2005 şi 2009, am fost diriginte de şantier în satul Logăneşti, unde am gestionat întregul proces de gazificare a respectivei localităţi. În momentul de faţă, lucrez în calitate de inginer la construcţia gazoductelor din raionul Leova şi, în paralel, am participat la gazificarea caselor de la Nemţeni, construite după inundaţiile din vara anului trecut. Am participat direct şi nemijlocit la gazificarea multor localităţi, implicit situate în preajma satului meu. De aceea, mă ambiţionez ca, în perioada imediat următoare, să gazific şi satul Caracui.

Un alt proiect pe care îl voi demara imediat va fi amenajarea cimitirului din sat. Personal mă simt de fiecare dată jenat când păşesc pe locul unde sunt înmormântaţi rudele şi consătenii mei care nu mai sunt printre noi. Şi consider că este o ruşine pentru întreg satul faptul că spre şi în cimitir, practic, nu există drum, iar cortegiile funerare abia de pot să ajungă la groapă. De aceea, voi avea grijă să fac tot posibilul pentru a face ordine în cimitir, cel puţin, din respect pentru morţii noştri îngropaţi acolo.

Tot printre priorităţi se numără şi amenajarea stadionului din centrul satului; alimentarea cu apă potabilă centralizată a localităţii; construcţia reţelei de canalizare; renovarea şi redeschiderea celor două băi publice, care, de altfel, au funcţionat până în anii 90; renovarea centrului ambulatoriu şi deschiderea cel puţin a unei farmacii, astfel încât oamenii să poată beneficia de consultaţie medicală şi medicamente, fără a mai fi nevoiţi să meargă la Hânceşti sau în altă parte.

- Nu vi se reproşează că sunteţi prea tânăr, că nu aveţi destulă experienţă pentru a conduce o primărie?

- În discuţiile pe care le-am avut până acum cu oamenii nu mi s-a reproşat aşa ceva. Însă dacă există persoane care cred astfel, vreau să le transmit că sunt un bărbat trecut de 30 de ani, am studii superioare, am lucrat şi am condus echipe de specialişti şi ingineri, am gestionat procesul de gazificare în multe sate din Republica Moldova. Nu sunt un om lipsit de experienţă. Eu aş zice, dimpotrivă, că cei care ne-au condus până acum şi care îşi doresc să ne mai conducă nu doar că n-au pregătirea necesară pentru a conduce o comunitate, dar nici interesul să o facă. Oamenii trebuie să înţeleagă că exigenţele de astăzi necesită să ţii pasul cu timpul, să cunoşti calculatorul, să te pricepi la scris proiecte, să fii energic şi, cel mai important, să fii tânăr, astfel încât să poţi ţine ritmul evoluţiei. Consider că marele meu avantaj este anume faptul că sunt tânăr. Ajunge cât ne-au condus cei „cu experienţă”, care n-au făcut nimic pentru satul nostru.

Vreau să fiu înţeles corect. Am tot respectul pentru oamenii mai în vârstă, dar şi ei trebuie să înţeleagă că, dacă vor schimbări în bine, trebuie să ne lase pe noi, cei tineri, să ne implicăm în acest proces. Nu mai avem dreptul să mizăm pe mentalităţile învechite care şi-au dovedit ineficienţa. E timpul să avem o abordare modernă asupra lucrurilor, dacă vrem să fim moderni, iar satul nostru să fie unul de care să ne mândrim. Vreau să demonstrez că şi în satul nostru se pot face multe lucruri frumoase. Eu nu pot şi nici nu vreau să cumpăr alegătorii cu bani, orez sau alte pomeni electorale. Eu vin în faţa oamenilor sincer şi cu inima deschisă.

- Vă mulţumesc şi vă doresc succes.

Chirtoacă, troleibuzele şi albastrul cerului

Pe final de mandat, primarul liberal al Chişinăului a decis să cumpere troleibuze noi pentru locuitorii capitalei. Bani s-au găsit – am mai luat un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Şi compania care să ne furnizeze troleibuzele a fost găsită, este de vorba de Compania „Belkomunmash” din Republica Belarus. A rămas o singură problemă nesoluţionată deocamdată: culoarea troleibuzelor! Mama ei de culoare! Atât Chirtoacă, cât şi funcţionarii din Primărie strâng neputincioşi din umeri: chişinăuienii sunt cei care decid. Şi dacă tot „votarea e la modă”, vorba edilului Chirtoacă, Primăria capitalei a lansat (da, da!) un ditamai concurs, în adevăratul sens al cuvântului, astfel încât cetăţenii să se poată expune şi să aleagă democratic culoarea care li se potriveşte. Ca nu cumva, Doamne fereşte, să cadă în depresie, atunci când cele peste 100 de troleibuze noi vor invada principalele artere ale Chişinăului. 

 

Şi să vezi ghinion. Deşi termenul limită de stabilire a culorii noilor troleibuze a fost 5 decembrie, chişinăuienii, într-un mod cu totul iresponsabil, nu s-au prea înghesuit să intre pe site-ul Primăriei şi să participe la concurs. Şi astfel, primarul Chirtoacă s-a văzut nevoit să mai prelungească termenul cu încă cinci zile. Dar nici de această dată situaţia nu s-a prea schimbat. Numărul participanţilor la sondaj abia depăşeşte 5 000 de persoane. Şi când te gândeşti că Chişinăul are peste un milion de cetăţeni…

Să fie oare locuitorii capitalei într-atât de indiferenţi, încât să nu le pese cum vor arăta noile troleibuze din Chişinău? Sau poate de vină sunt pensionarii, care, deşi sunt cei care se folosesc cel mai des de troleibuze, nu şi-au tras internet şi, prin urmare, nu pot accesa pagina web a Primăriei? Sau poate moldovenii din capitală s-au obişnuit cu actualele troleibuze, produse în anii 60-70, vopsite în roşu de regimul sovietic, fără consultarea cetăţenilor, adică într-un mod total nedemocratic, şi nu-şi mai doresc altele noi?

Fără îndoială, o parte din vină o poartă şi compania din Belarus care a menţionat categoric că poate vopsi troleibuzele în doar două culori. Dacă beloruşii nu ar fi fost atât de încăpăţânaţi, am fi vopsit troleibuzele în culorile tricolorului nostru naţional şi astfel, problema ar fi fost rezolvată de la sine. Or, exact asta consideră edilul capitalei, care, fiind cea mai importantă, în ordinea responsabilităţilor, persoană din Chişinău, şi-a exprimat propria opinie vizavi de culoarea care s-ar potrivi mai bine troleibuzelor. Astfel, în situaţia în care opţiunea tricoloră se exclude, Chirtoacă consideră că nuanţa care ar mai reduce din monotonia oraşului este albastrul deschis. Culoare care, să nu înţelegeţi greşit, nu este doar a Partidului Liberal, ci reprezintă bolta cerească şi, de ce nu, seamănă cu culoarea reprezentativă a Uniunii Europene, dacă tot ne dorim o capitală europeană. Şi ce dacă albastrul european este mai intens? Nu are a face!

…Deocamdată nu ştim care va fi culoarea viitoarelor troleibuze din Chişinău, după cum nu ştim dacă vom avea, în genere, troleibuze noi. Şi dacă se va întâmpla ca, până la urmă, să rămânem cu actualele troleibuze roşii, vina în acest caz va aparţine exclusiv populaţiei. Pentru că anume populaţia a dat dovadă, pentru a câta oară!, de o totală lipsă de interes şi solidaritate, mai ales că li se cere un lucru atât de simplu: „spune, dom’le, ce culoare preferi!”.

În situaţia în care democraţia presupune participare şi implicare civică, ne alăturăm şi noi campaniei iniţiată de primarul Dorin Chirtoacă, în speranţa că îi vom sensibiliza pe locuitorii Chişinăului şi-i vom determina să fie mai responsabili, măcar atunci când problema îi vizează la modul cel mai direct.

Votează, lume!

P.S.

Chiar dacă puţină lume a răspuns la apelul lui Chirtoacă în privinţa culorii troleibuzelor, important este că majoritatea dintre cei care au exprimat o opţiune (29,8 la sută) a ales culoarea preferată de primarul liberal, adică ALBASTRUL cerului. Zic important pentru că, potrivit sondajului de pe site-ul (la fel de ALBASTRU) al Primăriei capitalei, pentru culoarea VERDE, specifică stejarului, au optat cei mai puţini dintre locuitorii Chişinăului, doar 2,4 dintre respondenţi. Or, în această situaţie, VERDELE de pe pagina oficială a Guvernului chiar nu se justifică. Cel puţin pentru chişinăuieni.

P.P.S.

Este bine că, în cazul Pomului de Crăciun din centrul Chişinăului, decizia privind culoarea sa a fost luată unilateral de Primărie, fără a mai fi consultată populaţia. Nu de alta, dar riscam să rămânem fără brad în toiul sărbătorilor de iarnă, sau, în cel mai bun caz, să avem un brad de culoare albastră. Şi asta nu e nici european, dar nici estetic.

Filat vrea anticipate ca să-i îngroape politic pe Lupu şi Ghimpu

După aproape trei săptămâni de la alegerile din 28 noiembrie, marcate de frământări şi incertitudini, lucrurile par să se limpezească. Filat a ales calea organizării unor noi alegeri parlamentare anticipate, care să se desfăşoare la finele anului viitor, iar foştii săi parteneri de coaliţie, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, refuză categoric un asemenea scenariu, de frică să nu împărtăşească soarta AMN. Negocierile dintre PLDM, PL şi PD au intrat în impas şi, în momentul de faţă, reconstituirea AIE pare aproape imposibilă.

Ce presupune constituirea AIE 2 sau ce le propune Filat lui Lupu şi Ghimpu?

Potrivit reprezentanţilor PD şi PL, Vladimir Filat insistă asupra partajării funcţiilor în guvern în mod proporţional cu mandatele obţinute la alegeri, ceea ce ar însemna ca peste 50 la sută din funcţiile din guvern, inclusiv funcţia de prim-ministru, ar urma să revină PLDM. Şi, întrucât noua majoritate dispune de mandate insuficiente pentru a putea alege şeful statului, la sfârşitul anului viitor, să fie organizate noi alegeri parlamentare anticipate. Or, în această situaţie, partidul premierului ar putea lua decizii de unul singur, ceilalţi doi urmând să aibă un rol decorativ, fără putere de decizie. Acest lucru i-ar permite premierului să-şi asume integral guvernarea până la viitoarele alegeri, implicit să-şi mărească considerabil capitalul politic, astfel încât după următoarele anticipate să-şi dubleze numărul de mandate şi să poată guverna de unul singur, nefiind nevoit să mai caute aliaţi cu care să împartă funcţiile-cheie în stat.

Strategia PLDM este cât se poate de logică, dacă e să ţinem cont de modul perfid în care s-a manifestat Filat în raport cu foştii săi parteneri din AIE. Or, eşecul lamentabil al AMN, dar şi scorul modest înregistrat de PL şi PD la ultimele alegeri, este, în mare parte, „meritul” colegului Filat, care, profitând de poziţia sa de prim-ministru şi de câteva ministere-cheie care i-au revenit, a demontat, cărămidă cu cărămidă, partidele partenerilor de coaliţie. Toată lumea îşi aminteşte cum Filat absorbea nesăţios filialele teritoriale ale AMN în special, dar şi cele ale PD şi PL, şi cum acesta îi ademenea, într-un mod total neortodox, pe primarii şi reprezentanţii consiliilor raionale aleşi pe listele altor partide, inclusiv ale partenerilor de coaliţie, determinându-i să adere la PLDM.

PLDM, groparul foştilor colegi de coaliţie

Astfel, situaţia PD este cât se poate de jenantă. În primul rând, PD, deşi a participat la guvernare, nu-şi poate asuma efectele pozitive ale acesteia, pentru că rolul său în fostul şi încă actualul guvern a fost perceput de către opinia publică ca fiind unul pur formal, de subordonare în raport cu partidul premierului Filat. PD a fost perceput mai degrabă ca antipod al PL-ului în chestiuni de importanţă secundară pentru marea majoritate a populaţiei, cum ar fi aşa-zisele probleme identitare sau cele legate de „adevărul istoric”, probleme care, cum se spune în popor, „nu ţin nici de foame, nici de sete”.

Nici PL nu se află într-o poziţie prea bună. Deşi Mihai Ghimpu obţinuse funcţia de preşedinte al Legislativului şi, prin cumul, pe cea de şef interimar al statului, acesta a fost limitat în acţiuni, neavând pârghii directe de influenţare a Executivului, care, fiind sub conducerea lui Filat, a boicotat orice acţiune politică a liderului PL. Astfel, la fel ca şi în cazul PD, liberalii au fost împinşi pe un segment electoral destul de îngust, fiind determinaţi să se consume, timp de un an de zile, în retorici sterile şi de multe ori iritante pentru o parte importantă de cetăţeni, ale căror probleme nu se regăseau în preocupările liderului liberal. Însuşi Mihai Ghimpu a repetat în mai multe rânduri că este limitat în acţiuni şi că Filat îşi asumă nejustificat rolul de lider al alianţei de guvernământ.

În altă ordine de idei, pe întreaga durată a mandatului actualului guvern, Filat s-a străduit să arate ca o figură distinctă în AIE, un fel 1 contra 3, cu scopul de a împărţi electoratul AIE în două jumătăţi egale: una pentru PLDM, iar a doua pentru celelalte trei componente ale AIE, respectiv PL, PD şi AMN. Or, acest lucru şi-a găsit confirmare în rezultatele alegerilor din 28 noiembrie: din cei aproximativ 60 la sută dintre votanţii alianţei, mai mult de jumătate (29,42%) au optat pentru PLDM, în timp ce cealaltă jumătate a revenit PD (12,72%), PL (9,96%) şi AMN (2,3%).

Acest rezultat nu a fost însă în stare să potolească setea avidă de putere a liderului PLDM. Mai mult decât atât, pentru „pragmaticul” premier acest rezultat a reprezentat un argument incontestabil care confirmă că, dacă situaţia continuă în acelaşi ritm, PLDM ar putea înghiţi şi cealaltă jumătate a electoratului AIE şi să devină astfel, singurul partid „democratic şi proeuropean”, în stare să ducă Republica Moldova în UE şi să împiedice o eventuală „revenire a comuniştilor la putere”.

Ghimpu şi Lupu – în legitimă apărare

Respectiva situaţie este binecunoscută celor doi foşti AIE-işti, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, care înţeleg mai bine ca oricând că organizarea unor noi alegeri parlamentare anticipate s-ar solda cu un rezultat catastrofal pentru cei doi, existând chiar riscul ca cel puţin unul dintre ei să repete exemplul trist al AMN şi nu reuşească nici măcar să treacă pragul electoral de 4 la sută. De aceea, atât Lupu, cât şi Ghimpu, îşi doresc evitarea cu orice preţ a alegerilor anticipate şi instituirea unei guvernări cu mandat integral de 4 ani, timp în care să-şi poată consolida poziţiile şi să depăşească handicapurile de imagine cu care se confruntă în prezent. În acest context, chiar şi trecerea în opoziţie este mai convenabilă din punct de vedere politic şi electoral, decât o participare la o nouă guvernare provizorie, fără pârghii de decizie, în umbra distrugătoare a partidului condus de Vladimir Filat.

Mai ales că, deja astăzi, PD se confruntă cu deficienţe mari la capitolul imagine, fiindu-i imputată (nu fără intervenţia discretă a premierului Filat) pecetea de trădător al alianţei şi de om al comuniştilor, care ar fi dispus să readucă PCRM la putere, doar ca să se pricopsească cu funcţia de şef al statului. Această isterie generalizată a fost provocată şi alimentată de „oamenii de presă” ai lui Filat, care, chiar şi în cazul în care Marian Lupu ar alege să meargă pe varianta reconstituirii AIE, vor continua să valorifice umbra de neîncredere care planează asupra liderilor PD, cu scopul a distruge definitiv acest partid. Iar Lupu, neavând pârghii în Guvern, să nu se poată apăra.

Şi dacă o eventuală coalizare a PD cu PCRM, în vederea constituirii unei coaliţii de centru-stânga şi-ar găsi, într-un anume fel, justificare, ţinând cont de similitudinile ideologice care există între cele două formaţiuni, situaţia PL este mult mai dramatică. În primul rând, liderii PL au insistat, total neinspirat, asupra neadmiterii, sub nici o formă, a unei eventuale coaliţii de guvernare naţională, care să implice toate partidele cu reprezentare parlamentară, inclusiv PCRM. Cuvântul de ordine al liderilor PL, atunci când era vorba de o posibilă alianţă cu comuniştii, a fost „niciodată”. Or, se ştie că, mai ales în politică, regula este „niciodată să nu spui „niciodată””. Astfel, PL s-a încâlcit în propriile mreje, din care astăzi nu poate ieşi. Pe de o parte, riscă o moarte lentă, care ar dura circa un an de zile, până la următoarele alegeri anticipate, sau o lovitură puternică cu efect imediat, provocată de o posibilă complicitate la constituirea unei alianţe de centru-stânga. Cea de a doua variantă le-ar lăsa liberalilor ceva şanse de reabilitare, minime de altfel, însă doar în cazul în care s-ar constitui o guvernare cu un mandat de patru ani, iar PL ar rămâne în opoziţie. Nu mai puţin importante sunt şi alegerile locale generale, din primăvara anului viitor, în cadrul cărora PL are toate „şansele” să piardă şi ultima pârghie administrativă importantă de care dispune în prezent – funcţia de primar al capitalei.

PLDM împotriva tuturor sau toţi împotriva PLDM

Spuneam mai sus că a început să prindă contur conţinutul negocierilor, în vederea constituirii viitoarei guvernări. Liderii partidelor parlamentare, mai puţin PCRM, încep să se „scape cu vorba”, cu sau fără voie, despre fondul discuţiilor, lansându-se în acuzaţii şi învinuiri reciproce. Marian Lupu, de exemplu, l-a acuzat deschis pe Filat că tergiversează intenţionat reconstituirea AIE şi că refuză categoric să facă compromisuri. Acelaşi lucru l-au afirmat şi liderii PL, deşi mai puţin tranşant, dar lăsând să se înţeleagă clar că nu-şi doresc o alianţă cu PLDM în cadrul căreia să aibă rol secund, de purtători de manta ai lui Filat.

Prin urmare, cei doi îşi doresc să-l pună la respect pe Filat şi să-l determine să împartă egal portofoliile în guvern, astfel încât să aibă şanse de restartare politică egale, dacă tot se merge la noi anticipate. Însă, în cazul în care Filat va refuza să cedeze, constituirea unei AIE 2 va deveni imposibilă, iar Lupu va alege alianţa cu PCRM, în timp ce Ghimpu şi fracţiunea sa parlamentară îl va ajuta, votând pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, care împiedică alegerea şefului statului, astfel încât Lupu să fie ales preşedinte. Aruncarea PLDM în opoziţie – aceasta ar singura variantă posibilă pentru oprirea ascensiunii politice a lui Filat, oprire pe care şi-o doresc mult atât liberalii lui Ghimpu şi Chirtoacă, cât şi democraţii lui Lupu, Diacov şi Plahotniuc. Or, un PLDM (care, de altfel, este format în cea mai mare parte din oportunişti şi oameni fără verticalitate), aflat în opoziţie şi în conflict direct cu Puterea, nu ar mai trebui nimănui şi s-ar descompune la fel de repede cum s-a constituit.

Nicolae FEDERIUC

Semnează pentru KGB

FLUX, condamnat din nou de judecătorii Puterii

Judecătoria Buiucani a dat câştig de cauză deputatului AMN, Veaceslav Platon, în dosarul intentat împotriva publicaţiei FLUX, judecat marţi, 15 iunie 2010, în prima instanţă. Conform deciziei instanţei de judecată, ziarul nostru este obligat să-i achite lui Platon daune morale în sumă de 200 000 de lei, pentru faptul că i-ar fi ştirbit onoarea şi demnitatea. Preşedintele şedinţei de judecată care a pronunţat sentinţa este Liuba Pruteanu, vicepreşedintele Judecătoriei Buiucani, numită în această funcţie pe un termen de 4 ani de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la 10 martie 2010.

Poate facilita România regimul de eliberare a vizelor?

Din data de 15 iunie, Bulgaria va simplifica regimul de eliberare a vizelor pentru Republica Moldova, relatează BASA-press. Facilitările au drept scop majorarea numărului de turişti în această ţară. De înlesniri similare beneficiază şi cetăţenii din Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus. Astfel, persoanele care au obţinut anterior o viză pentru Bulgaria şi nu au încălcat regimul de vize, vor putea beneficia de viză pe o perioadă de un an. Cetăţenii care au avut vize de un an, îşi vor putea perfecta acum viza pe o perioadă de doi, ori cinci ani pentru Bulgaria.

Ghimpu despre mulsul ţânţarilor şi actele de binefacere

Recent, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a comentat reacţiile iscate, mai ales în presă, de numirea fostului director al Spitalului de Psihiatrie din Costiujeni, Constantin Ţurcan, în funcţia de consilier prezidenţial. „Nouă ne place să mulgem ţânţarul”, a spus el cu eleganţa stilistică pe care a exersat-o de mic copil prin hârtoapele de la Coloniţa.

Doctor Ghimpu a devenit Academician

Motto: “Vivat academia

Vivant professores

Vivat membrum quodlibet

Vivat membra quaelibet

Semper sint in flore.”

(Imnul „Gaudeamus igitur”, versuri de Christian Wilhelm Kindeleben, 1781)

Mai multe agenţii de ştiri ne anunţă că la 26 mai, anul mântuirii 2010, onorificul Doctor Mihai Ghimpu al Universităţii din Bucureşti a devenit Academician.

Răvaş din Transnistria: FLUX-ul m-a învăţat să citesc româneşte

Ne-a venit o scrisoare la redacţie, semnată de Vera Josanu, o pensionară din satul Chiţcani, raionul Slobozia (localitate aflată în subordinea regimului ilegal separatist de la Tiraspol). Am remarcat această scrisoare datorită stilului simplu dar, în acelaşi timp, profund, exprimat în dulcele grai moldovenesc care încă mai este viu în multe din satele noastre. Doamna Vera Josanu ne scrie cu litere chirilice, pentru că, fiind sub regimul lui Smirnov, nu a avut posibilitatea să înveţe scrisul latinesc. Dar, ne spune ea, de când a descoperit ziarul FLUX, îl citeşte continuu, şi „îşi aminteşte” cum se vorbeşte şi se scrie corect româneşte. Nu ascundem, ne-a flatat această scrisoare. Citiţi-o şi veţi vedea şi dumneavoastră de ce. Am decis să publicăm acest răvaş, deşi, în loc de post-scriptum, doamna Vera Josanu ne roagă să nu i-l publicăm, de teamă că cititorilor noştri nu le va fi interesant să-l citească. Dar dacă ne-a plăcut nouă, jurnaliştilor, atât de mult modul în care Vera Josanu şi-a înşirat gândurile, suntem siguri că le va place şi cititorilor noştri.

Ne-am străduit să redăm textul exact, pentru a nu-i afecta stilul, doar „traducând” literele chirilice în cele latine. Vă invităm, aşadar, să citiţi această scrisoare pentru a înţelege mai bine percepţia unui intelectual creştin de la ţară, care urmăreşte atent şi vibrează la toate problemele şi provocările pe care le trăieşte poporul nostru. De asemenea, este impresionant să descoperi un om care visează de o viaţă să vadă… Dunărea. Lucru pe care noi, cei aflaţi mereu în epicentrul evoluţiilor de tot felul, îl considerăm, din păcate, banal de simplu.

Ghimpu va fi consultat de un medic psihiatru

La insistenţa ex-preşedintelui Vladimir Voronin, care a declarat în mai multe rânduri că preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, „are probleme cu capul”, acesta din urmă şi-a adus doctorul la Preşedinţie. Cum lucrurile bune trebuie făcute de luni, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat, luni, 24 mai, un decret prin care l-a numit pe fostul medic-şef al spitalului de psihiatrie din Chişinău (Costiujeni), Constantin Ţurcan, în funcţia de consilier prezidenţial pentru probleme de dezvoltare socială.

Să fie aceasta o recompensă pentru loialitate? Gurile rele zic că şeful liberal-democraţilor i-ar fi cerut, cu împrumut, nişte fişe medicale de-ale partenerilor de guvernare. Iar fiindcă nu a fost cooperant, a fost demis din funcţie şi înlocuit, se zice, cu o rudă a actualului ministru al sănătăţii. Şi e păcat, pentru că omul a fost atât de ataşat instituţiei pe care a condus-o, încât i-a dedicat chiar şi un imn. Şi dacă v-aţi imaginat scene din filmul lui Miloş Forman „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, vă spunem că lucrurile sunt cât se poate de serioase: nemuritoarele versuri ale „imnului nebunilor”, cum l-a botezat atunci presa din România, a beneficiat de un aranjament muzical realizat de Orchestra Simfonică Naţională a Teleradiodifuziunii din Moldova, fiind interpretat de Corul «Moldova». S-ar putea să avem în curând şi un imn al Preşedinţiei. Cuvintele ar putea rămâne aceleaşi, cu mici adaptări la situaţie. Anexăm textul mai jos.

Această numire are, pe lângă alte avantaje, şi unul economic. Potrivit unui proiect de lege, acceptat cu mai bine de o lună în urmă de către guvern, toţi candidaţii la funcţii publice vor trebui să deţină certificate, care să dovedească sănătatea lor mintală. Acum, Preşedintele ţării, deputaţii, miniştrii îşi vor putea lua certificatele direct de la Preşedinţie.

Imnul Spitalului de Psihiatrie din Costiujeni

Text: C. Ţurcan (medic psihiatru, consilierul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu), I. Ilciuc
Muzica: I. Ilciuc

Aranjament muzical:
Orchestra Naţională Simfonică a Teleradiodifuziunii din Moldova,

dirijor maestru al poporului Gh. Mustea

Interpretează:
Corul “Moldova”, conducător artistic B. Dubosarschi

Pe meleagul nostru scump între coline
E-aşezat pitoresc printre pomi frumoşi
Spitalul Mare al înţelepciunii
Ce ne vrea poporul pe toţi mai sănătoşi

E unicul în codrul mare,
în Moldova noi trăim
E spitalul cel cu care
Medicina ne-o slăvim

Cu alei, clădiri frumoase
Ce rezistă peste-un veac
Cu Biserica domnească
Pentru toţi pe acest meleag

Cu oameni gospodari un colectiv de frunte
Cu tradiţii vechi şi nemuritor
Noi muncim mereu, râvnim înainte
Pentru acest pământ şi pentru acest popor

Medici buni, suflete fine
Ard lângă bolnav la pat,
Luminând jertfesc cu sine
Cum făcea şi Hipocrat

Destinul nostru-n viitor
Cu demnitate şi mândrie
Să slujim acest popor!
Să ne trăiască în vecie!

Cine a stat de-a stânga lui Putin?

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat a participat, vineri, 21 mai, la Summit-ul şefilor de Guvern din cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), care a avut loc la Sankt-Petersburg.

Ziarişti din cercul de simpatizanţi ai premierului ne-au relatat victorioşi că, la Summit, Filat a fost aşezat de gazde în stânga premierului rus, Vladimir Putin. O fi bine. Dar dacă stătea în dreapta era mai bine? Dar dacă ar fi fost aşezat ceva mai departe de Putin era un semn rău? Aşa ori altfel, bănuim că premierul nostru a fost fericit. Pentru că recent, într-o emisiune televizată, Filat a afirmat că Vladimir Putin reprezintă pentru el un model printre premierii actuali din lume. Să fie un model la capitolul activitate în serviciile secrete sovietice sau la cel al îngrădirii libertăţii de exprimare, al răfuielii cu presa ori anihilarea oponenţilor politici?

Republica Moldova, piesă de schimb în relaţia SUA-Rusia?

Prestigiosul ziar american Washington Post a publicat, săptămâna aceasta, un articol semnat de fostul asistent adjunct al Secretarului de Stat al SUA, David J. Kramer, care se referă la relaţiile dintre Washington şi Moscova şi rolul care îi revine Republicii Moldova în această ecuaţie geopolitică. În articolul respectiv fostul oficial american, un bun cunoscător al realităţilor geopolitice din această zonă a Europei, face o presupunere care nu poate să nu îngrijoreze autorităţile de la Chişinău: administraţia SUA ar fi dispusă să cedeze Rusiei Georgia şi Moldova pentru a-şi reface relaţiile cu Moscova.

Cursa pentru graţiile Moscovei sau de ce Lupu pledează pentru Planul Kozak

Marian Lupu, de o bucată de timp, tot trepădă pe la Moscova. Au observat-o toţi. Deputaţii se şuşotesc, spunând că Lupu vrea să convingă Kremlinul că el este cel mai devotat prieten al ruşilor. Mai devotat decât Vladimir Voronin, Vladimir Filat, Serafim Urechean şi, bineînţeles, decât Mihai Ghimpu, care, prin contrast, vrea să convingă Moscova, dar şi opinia publică din Republica Moldova, că el este cel mai înverşunat duşman al ruşilor, în schimb, este cel mai bun amic al Bucureştiului. Fiecare ţinteşte câte o felie din electoratul moldovenesc, iar atitudinea faţă de Moscova sau de Bucureşti, de amiciţie sau de inamiciţie, este doar o modalitate de a aborda electoratul, de a face pe placul unui segment electoral. Astfel, Lupu consideră că ar fi bine să pună laba pe voturile celor care privesc cu ochi buni Moscova, iar Ghimpu ţinteşte voturile celor care privesc chiorâş spre Răsărit. Lupu speră că va ajunge preşedinte de ţară cu sprijinul ruşilor, iar Ghimpu crede că se va menţine în cele două funcţii şi îşi va păstra în viitor măcar una dintre ele cu ajutorul fratelui Băsescu.

Deşi nu simetria dintre cei doi aliaţi care se situează public pe poziţii diametral opuse ne interesează în articolul de faţă, ea meritând o abordare aparte, aş mai preciza aici că între cei doi, dincolo de asemănarea de suprafaţă, există o deosebire fundamentală. Ea se reduce la următoarele: în timp ce miza lui Mihai Ghimpu pe Bucureşti este una sinceră, foarte personală şi profund emotivă, miza lui Marina Lupu pe Moscova este una circumstanţială, conjuncturistă şi străină de orice urmă de sinceritate.

Până la un punct, acest joc de-a „te iubesc, nu te iubesc” poate fi înţeles. Trăim într-o lume globalizată, dar şi polarizată, iar Moldova este influenţată puternic dinspre ambele ţări, Rusia şi România, care apar în cazul nostru ca rivali geopolitici. Iar actorii politici, în căutare de sprijin extern care să îi aducă la guvernare, par a fi atât de seduşi de jocul puterii încât uită de interesele naţionale ale ţării pe care vor cu tot dinadinsul să o conducă.

Acesta este şi cazul liderului PD, Marian Lupu, care, aflându-se într-o nouă vizită în capitala Rusiei, a făcut o declaraţie care îl descalifică rău de tot în calitatea sa de om politic. El a declarat pentru postul de radio “Эхо Москвы” (Ecoul Moscovei) că refuzul autorităţilor moldovene de a semna, în 2003, Planul Kozak a fost o greşeală şi a pledat pentru federalizarea Republicii Moldova, din componenţa căreia ar face parte ca subiecţi federativi Găgăuzia şi Transnistria. Nu sunt deloc sigur că Lupu a stat să citească vreodată conţinutul zisului Memorandum Kozak, cel care prevedea, între altele, anularea actualei Constituţii, dizolvarea Republicii Moldova ca stat independent şi crearea unui alt stat pe teritoriul ei, Republica Federativa Moldova, cu trei subiecţi, Transnistria şi Găgăuzia reprezentând, de fapt, cele două instrumente de exercitare directe a puterii de la Moscova la Chişinău. În plus, legalizarea prezenţei militare ruse, care să capete statul de bază militară, era un element-cheie în acel plan.

De altfel, în noiembrie 2003, după ce s-a consumat tensionata săptămână când a fost respins memorandumul Kozak, Marian Lupu, care era membru al Guvernului comunist, n-a suflat nici o vorbă în sprijinul sau împotriva respectivului document. El nu a fost nici în stradă, alături de zecile de mii de protestatari, nici lângă Voronin, care până la urmă a respins documentul respectiv. Unde era atunci falnicul şi foarte vocalul politician de azi, Marian Lupu? Corect! În tufişuri, prin buruiene, acolo unde le este locul celor laşi, al carieriştilor de toată mâna, când ţara are nevoie de oameni de stat, de patrioţi, nu de periuţe de şters getele celor puternici. Aşadar, din 2001 până în 2009, preţ de nouă ani, Lupu, a tot stat în dosul lui Voronin până când acesta l-a făcut viceministru, apoi ministru, iar mai apoi – preşedinte de Parlament. Nici în 2003, nici mai târziu, Lupu n-a zis nici câr despre cât de bun este Planul Kozak. Mai mult, în 2005 el a votat împreună cu toţi ceilalţi deputaţi, care au dat dovadă de o solidaritate unică şi exemplară, atât pentru hotărârile din 10 iunie, cât şi pentru Legea din 22 iulie, care definesc poziţia statului nostru în problema diferendului din Trasnistria. A stat chitic şi a tăcut mâlc, aşteptând să fie promovat de Voronin în urma alegerilor din 2009 la funcţia de preşedinte al ţării. A nu se uita că între timp, fiind mânat de aceeaşi patimă de arivist, Lupu a devenit membru al Partidului Comuniştilor, defilând peste tot la spatele liderului comuniştilor. Iar când Voronin a preferat să propună pe altcineva la postul de şef al statului, proaspătul comunist Lupu a dat bir cu fugiţii şi a devenit cât ai zice peşte democrat. În mod evident, nu lipsa de deschidere spre reforme şi spre integrare europeană a comuniştilor l-au determinat pe Lupu să sară din braţele lui Voronin în braţele lui Ghimpu şi ceilalţi din AIE, ci setea de mărire, eterna obsesie de a deveni preşedinte. Cu orice preţ, cu orice aliaţi, cu orice fel de politică ar fi nevoie să facă pentru a-şi atinge scopul.

Lupu nu este singular în miza lui pe factorul rusesc, utilizat în scopuri strict egoiste de parvenire în vârful ierarhiei statale. Vasile Tarlev şi Dumitru Braghiş sunt alţi doi politicei faliţi care s-au tot dat în spectacol făcând paradă din linguşirea ruşilor. Primul chiar s-a autoproclamat un fel de lider al unei organizaţii inexistente a prietenilor Rusiei în Republica Moldova (de parcă toţi ceilalţi, care nu figurau în lista respectivă, ar fi fost duşmanii ţării respective), iar al doilea a lansat năstruşnica idee de dare în arendă a Transnistriei pe 30 de ani Rusiei. Însă improvizaţiile respective nu i-au salvat de eşecul electoral nici pe unul, nici pe celălalt. Se pare că acum e rândul lui Marian Lupu să le urmeze calea.

Nu punem în discuţie faptul că avem nevoie şi noi, ca şi celelalte ţări europene, să dezvoltăm relaţii pozitive şi durabile cu Moscova. Toată partea asta de lume depinde de ei, energetic în primul rând şi nu numai. Avem trupe ruseşti pe teritoriul nostru. A zis măcar un cuvânt despre asta Marian Lupu? Nimic. De ce? Ca să intre şi mai mult în graţiile ruşilor. Iar pentru a-şi satisface ambiţiile de parvenit, Lupu ar fi gata să plătească orice preţ. Pe socoteala intereselor naţionale ale ţării, fireşte. Mai grav. Aşa cum azi Lupu este prorus de conjunctură, mâine, când aceasta se va schimba, el se va simţi la fel de bine şi în postura de prochinez sau pro-oricine îi va garanta ascensiunea în funcţia râvnită. De aici şi toată mascarada asta a lui Lupu cu 9 mai, cu dusul florilor a doua oară la memorial, cu toată această gesticulaţie ridicolă, care ar trebui să-l scoată pe respectivul mai catolic decât papa sau mai prorus decât toţi politicienii din Moldova luaţi laolaltă. Acest intelectual, care a ameţit atâţia naivi cu limbajul lui sforăitor şi mina gravă, caută azi să-şi întreacă toţi concurenţii în această proba sportivă locală, numită tămâierea Kremlinului sau aburirea rusofililor.

De remarcat că nici Mihai Ghimpu, nici Vladimir Filat şi nici Serafim Urechean nu au avut de obiectat nimic lui Lupu când acesta a deplâns defunctul memorandum Kozak. Ar trebui să înţelegem că şi ei plâng de jalea lui? Nu neapărat, dar tac pentru a păstra cu orice preţ această construcţie eclectică şi deşirată numită AIE.

Ar mai fi de văzut cât de elocvent tac şi doi membri de seamă ai Partidului Democrat, aceştia fiind Oleg Serebrian, deputat şi prim-vicepreşedinte PD, Andrei Popov, viceministru de Externe. Să fie oare tăcerea lor dovada fricii de a-şi supăra şeful de partid sau, pur şi simplu, expresia unei stări de jenă pe care aceşti distinşi domni doresc să o camufleze după o tăcere care nu îi onorează câtuşi de puţin din simplul motiv că opinia publică îi cunoaşte ca pe nişte persoane cu poziţii ferme, rezonabile şi patriotice.

Sergiu PRAPORŞCIC

Ghimpu – coşmarul etern al lui Buquicchio

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a crezut că a fost exhaustiv la ultima întâlnire cu preşedintele interimar al Republicii Moldova. I’ll be back, zice Mihai Ghimpu. Dacă vă mai amintiţi, la întoarcerea din vizita de la Strasbourg, preşedintele interimar ameninţa că dacă nu se va găsi soluţia modificării articolului 78 în Parlament, va reveni pe capul lui Buquicchio.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, care a avut impresia că a fost destul de explicit încă de la primele discuţii cu înzestratul nostru preşedinte, a rămas exasperat de insistenţa interimarului, care i-a tot fluturat aşii prin faţa ochilor. Europa crede, însă, mai mult în prevederile constituţionale, decât în trucuri de cartofor. De aceea, la ultima întâlnire cu reprezentanţii guvernării de la Chişinău, Buquicchio a fost cât se poate de tranşant în declaraţii. Republica Moldova are dreptul să-şi organizeze instituţiile statului şi să redacteze Constituţia cum doreşte, însă procedura de modificare trebuie să ţină cont de prevederile actualei Constituţii şi de avizul Comisiei de la Veneţia, a spus el, ca să înţeleagă şi cei mai grei de cap.

Arcadie Barbăroşie: Şansele de soluţionare a conflictului transnistrean sunt tot mai puţine

Preşedintele ucrainean Victor Ianukovici va insista ca Misiunea EUBAM să plece din Ucraina, iar după plecarea acesteia, frontiera dintre Ucraina şi Transnistria va fi redeschisă, iar Chişinăul nu va mai putea, aşa cum poate astăzi, să controleze fluxul de mărfuri care ies şi intră în această regiune a Republicii Moldova. De această părere este analistul politic Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului pentru Politici Publice.

„Domnul Ianukovici a manifestat o atitudine negativă faţă de EUBAM şi intenţionează să nu mai accepte prezenţa acestei misiuni europene pe teritoriul Ucrainei. Mă tem că Republica Moldova nu va mai putea conta pe ajutorul Kievului pentru soluţionarea conflictului în interesul nostru”, a declarat pentru FLUX Arcadie Barbăroşie.

Republica Moldova este împinsă spre un război diplomatic cu Ucraina

Deputatul PD Oazu Nantoi, expert pe problematica transnistreană, consideră că, în cazul în care autorităţile de la Kiev vor redeschide frontiera cu Transnistria, vor pune în situaţie grea autorităţile moldovene, care vor fi nevoite să reacţioneze şi să se „războiască cu Ucraina”. Nantoi consideră că Ucraina nu are interes să ia o astfel de decizie, întrucât acest lucru ar provoca scandal şi o răcire categorică a relaţiilor dintre UE şi Ucraina.

„Consider că dacă s-ar întâmpla aşa ceva, ar fi vorba, în primul rând, de un scandal şi o răcire categorică a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Ucraina. Şi eu nu sunt sigur că administraţia de la Kiev este gata să meargă în această direcţie. Totodată, astfel ar fi încurajat şi mai mult regimul de la Tiraspol, fiind, totodată, pusă într-o situaţie dificilă conducerea Republicii Moldova, care va fi nevoită să reacţioneze, în pofida faptului că nu este cazul să ne războim cu Ucraina”.

Moscova şi Kievul fac front comun împotriva Republicii Moldova?

Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi cel ucrainean, Victor Ianukovici, au decis să deblocheze frontiera Republicii Moldova cu Ucraina pe segmentul regiunii transnistrene. Acest lucru ar însemna neutralizarea Misiunii EUBAM la frontiera moldo-ucraineană care obligă firmele din regiunea transnistreană să se înregistreze la Chişinău şi să aplice ştampila vamală a Republicii Moldova pentru operaţiunile de import-export. Despre acest lucru scrie în ediţia electronică de joi, 13 mai, cotidianul rusesc Nezavisimaia Gazeta.

Potrivit publicaţiei, în cadrul vizitei preşedintelui rus Dmitri Medvedev în Ucraina, preconizată pentru perioada 17-18 mai curent, cei doi şefi de stat vor emite o declaraţie comună cu referire la regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Nezavisimaia Gazeta menţionează că a obţinut aceste informaţii de la sursele sale din cadrul Ministerului rus de Externe. Esenţa acestei declaraţii o constituie, potrivit sursei, „intenţiile Rusiei şi Ucrainei de a-şi coordona eforturile privind reglementarea transnistreană, unde ambele state au statut de garanţi şi intermediari”.

„Un falus pentru Filat” ca „să dea la bot” la toată Moldova

Desigur, numai în Republica Moldova, unde democraţia este paravanul sub care se ascunde un regim autoritar şi mafiot, este posibil ca demnitarul responsabil de lupta cu crima economică şi corupţia să declare public că „va da la bot la toată lumea” care va atinge cumva interesele primului ministru. Exact acest lucru l-a făcut Viorel Chetraru, directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, pe data de 6 mai 2010, atunci când l-a felicitat personal pe premierul Vladimir Filat cu ziua de naştere. “Să ştiţi că aveţi în spate o echipă de băieţi care, dacă va trebui, o să dea la bot la toată lumea”, a spus Chetraru.

Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU!

Angajată şi subordonată politic, Mitropolia Chişinăului nu mai pridideşte de câteva luni încoace să se jure înfocat şi public cât de mult susţine „iniţiativa curajoasă” a fostului securist nr. 1, Valeriu Pasat, privind desfăşurarea unui referendum consultativ naţional în problema predării religiei în şcolile de stat. FLUX a mai scris despre subiectul respectiv, arătând această ciudată la prima vedere inversare de roluri: în loc ca Pasat şi alţii să susţină Biserica într-o chestiune sau alta, Biserica îl susţine pe Pasat, aşternându-i-se la picioare şi punându-i la dispoziţie, pentru uz politic, toate structurile sale (eparhii, protopopiate, parohii) cu tot cu clerici şi credincioşi.

Aniversarea unui parvenit sau Pumnul lui Chetraru, sărutul lui Lupu şi Falusul lui Ghelici

În ziua de joi, 6 mai, televiziunile au fost paralizate de un eveniment monden, tirajat cu pompă de trubadurii mediatici ai actualei puteri. Întâmplarea face ca tocmai în această zi să se fi născut unul care răspunde la numele Filat. Şi nu ar fi fost mare lucru dacă toată tărăşenia asta nu ar fi avut acel fast demonstrativ atât de penibil, încât amintea deopotrivă şi de epoca “Brejnev”, şi de ritualul de încoronare al unui cap al lumii interlope.Chiolhanul a fost organizat după tipicul sovietic, toţi demnitarii venind la poclon şi aliniindu-se în faţa omagiatului, uşor încovoiaţi, care mai de care, cu buchete de flori şi daruri luxoase. “Glamurosul” nostru premier zâmbea mălăieţ când subalternii, eternii ţucălari şi lingăi ai tuturor puterilor, se întreceau în exerciţii de lichelism şi făţărnicie.

Belşugul care se revărsa din acea atmosferă de paradă a cinismului contrasta puternic cu sărăcia de afară, cu necazurile omului de rând, care se zbate pentru o bucată de pâine într-o ţară săracă, guvernată de patri(h)oţi. Un fel de “ospăţ pe timp de ciumă”, doar că leproşii din cabinetele oficiale sunt purtători de lepră morală, nu fizică.

Triumful patri(h)oţilor sau disputa dintre circari şi panglicari. Exerciţii de autolustruire la tribuna Parlamentului

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră.

Mihai EMINESCU, Scrisoarea I

Săptămâna aceasta s-a făcut mult zgomot la Chişinău pe seama semnării, la 26 aprilie a unui duplicat al textului Declaraţiei de Independenţă votată de Parlament la 27 august 1991. Se presupune că suportul original de hârtie al Declaraţiei de independenţă ar fi fost mistuit de flăcări în timpul barbariei din 7 aprilie 2009. Există şi rumori cum că acel original al certificatului de naştere a Republicii Moldova nu a ars şi că, atunci când va fi găsit, ne vom pomeni că suntem dublu independenţi, de vreme ce vom deţine tocmai două asemenea documente.

Evenimentul din 26 aprilie 2010 a fost prezentat de o anumită parte a presei într-o manieră cu totul penibilă, ca fiind drept epocal, de natură să marcheze pentru eternitate destinele Republicii Moldova. Mulţi foşti nomenclaturişti sovietici şi ştabi de partid şi-au dat cât au putut în petic, drapându-şi nula, vorba lui Eminescu, şi înfăţişându-se poporului în chip de părinţi fondatori şi stâlpi neclintiţi ai statalităţii neomoldovene.

Reiderii îşi concentrează atacul asupra „Moldtelecom” sau e vorba de o simplă aparenţă?

În ultimul timp, se vorbeşte tot mai des despre intenţia de a privatiza câteva dintre întreprinderile de stat ale Republicii Moldova, sau, mai bine zis, ceea ce a mai rămas de privatizat din marile întreprinderi de stat care încă mai funcţionează. Printre companiile de stat despre care s-a scris în presă că ar urma să fie transmise în proprietatea unor investitori privaţi se numără şi principalul furnizor de servicii de telecomunicaţii din ţara noastră, întreprinderea de stat „Moldtelecom”. Deşi privatizarea, în sine, nu este un lucru rău, în Republica Moldova acest termen a căpătat în timp o conotaţie negativă şi a creat în folclorul popular un termen care explică mai exact percepţia populaţiei faţă de acest fenomen: „prihvatizare”. Adică, pe româneşte, acaparare, ciordire, cum ar veni. O astfel de interpretare a noţiunii de liberalizare a pieţei a fost motivată în timp de privatizări frauduloase, scheme prin care au fost falimentate şi ulterior însuşite la un preţ derizoriu un şir întreg de întreprinderi strategice. Iată de ce astăzi, când se vehiculează termenul de privatizare, oamenii simt un gust amar, mai ales că mulţi dintre protagoniştii privatizărilor scandaloase din anii ’90, care au ruinat economia naţională, se află, şi în momentul de faţă, în funcţiile-cheie din ierarhia statală.

Ghenadie Vaculovschi: Jurnal TV este tendenţios şi dezinformează intenţionat opinia publică

Vicepreşedintele PPCD, Ghenadie Vaculovschi, acuză trustul de presă Jurnal de faptul că dezinformează opinia publică şi că nu respectă normele deontologice elementare. Asta după ce trustul postul de televiziune Jurnal TV a insinuat, în cadrul unei dezbateri televizate, că Ghenadie Vaculovschi şi partidul pe care îl reprezintă ar sta în spatele violenţelor din 7 aprilie 2009. Întrucât nu i s-a oferit dreptul la replică, aşa cum prevede legislaţia şi codul deontologic al jurnaliştilor, Ghenadie Vaculovschi a organizat un breafing de presă în faţa postului respectiv de televiziune, în care şi-a expus poziţia faţă de acuzaţiile care i-au fost aduse. Mai mult decât atât, vicepreşedintele PPCD a depus două demersuri la Procuratura Generală şi la Comisia parlamentară care investighează evenimentele din luna aprilie trecut, cărora le solicită să anunţe public dacă există dovezi care ar arăta că PPCD are vreo implicare în evenimentele din 7 aprilie.

Scandalos! Anul acesta, parada gay-lor se va desfăşura sub protecţia Guvernului

Guvernul Republicii Moldova şi-a asumat angajamentul ca, în acest an, parada homosexualilor şi lesbienilor să se desfăşoare fără incidente la Chişinău. „Curcubeul peste Nistru”, cum a fost denumită manifestaţia publică a gay-lor moldoveni, urmează să aibă loc pe data de 2 mai curent.

După cum anunţă portalul gay-lor şi lesbienilor din Republica Moldova (gay.md), în cadrul vizitei oficiale la Bruxelles a delegaţiei moldovene, care a avut loc la finele lunii martie curent, reprezentanţii Guvernului de la Chişinău au discutat cu oficialii europeni şi chestiunea legată de pride-ul comunităţii LGBT, iar, mai exact, acţiunilor publice, organizate în cadrul festivalului „Curcubeul peste Nistru”. Reprezentanţii autorităţilor moldoveneşti au promis că nu vor pune piedici desfăşurării acţiunii paşnice, iar poliţia va asigura securitatea participanţilor la ea.

7 aprilie 2009, integrarea europeană a RM (cu sau fără NATO), relaţiile cu România şi, bineînţeles, cele cu Rusia. Răspunsuri la un set de întrebări adresate de o studentă de la Bucureşti

Acest interviu face parte dintr-un proiect de cercetare din cadrul SNSPA, asupra evoluţiei social-politice şi a impactului noilor mijloace de comunicare online după evenimentele din aprilie 2009 de la Chişinău. Întrebările au fost formulate de studenta din cadrul SNSPA Corina Ciobanu şi adresate redactorului-şef al ziarului FLUX din Chişinău, Nicolae Federiuc. Răspunsurile vor publicate în spaţiul media românesc.

Corina Ciobanu: – În aprilie anul acesta se împlineşte un an de la protestele tinerilor de la Chişinău, cum apreciaţi valoarea acestora sub aspect social şi politic?

Nicolae Federiuc: – Orice fel de proteste care se desfăşoară în mod paşnic şi care nu atentează la libertatea celui care împărtăşeşte o opinie diferită sunt salutabile şi se încadrează perfect în normele şi valorile democraţiei. Însă ceea ce s-a întâmplat la Chişinău la 7 aprilie 2009 a depăşit categoric cadrul legal şi democratic, iar consecinţele au fost nefaste pentru mulţi dintre cei care au ieşit în piaţă să-şi exprime nemulţumirea faţă de situaţia politică la acel moment, dar şi pentru cei care aveau misiunea să asigure ordinea publică şi respectarea legii. Noţiunea de revoluţie care, aparent, are o conotaţie pozitivă, presupune violenţă şi jertfe umane, şi echivalează, dacă e privită din partea opusă, cu sintagma lovitură de stat. Or, varianta schimbării puterii constituţionale prin violenţă nu se încadrează în noţiunile democraţie şi stat de drept, de aceea, consider că ceea ce s-a întâmplat la Chişinău pe 7 aprilie 2009 şi evenimentele care au succedat, sunt, cel puţin, regretabile. În afară de aceasta, violenţele produse în acea perioadă pot reprezenta un precedent care poate fi preluat de cei care astăzi se află în opoziţie politică, ceea ce ar reprezenta o catastrofă pentru situaţia social-politică din ţara noastră. Exemplul Kârgâstanului este elocvent în acest sens. De aceea, consider că astfel de manifestări extremiste nu trebuie încurajate, mai mult decât atât, trebuie condamnate vehement de mass-media şi societatea civilă, astfel încât populaţia să înţeleagă că astfel de metode în a-ţi exprima nemulţumirea nu sunt nici democratice, nici europene. Ca să răspund la întrebarea dumneavoastră, aş menţiona că nu putem vorbi de vreun fel de valori promovate pe 7 aprilie, atât timp suma lor, în cazul de faţă, este egală cu violenţă, vandalism şi jertfe omeneşti.

Ultimul discurs al preşedintelui polonez Lech Kaczynzki

“Pactul Ribbentrop-Molotov şi atacul sovietic asupra Poloniei au atins un punct culminant terifiant prin masacrul de la Katyn”

Diplomaţii polonezi au transmis presei şi opiniei publice româneşti ultimul discurs al preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynzki, pregătit pentru manifestarea de la Katyn. Va prezentăm discursul integral:

“Dragi reprezentanţi ai familiilor celor ucişi la Katyn. Doamnelor şi Domnilor. În aprilie 1940, peste 21.000 de prizonieri polonezi din lagărele şi închisorile NKVD au fost ucişi. Genocidul a fost comis la dorinţa lui Stalin şi la comanda celei mai înalte autorităţi a Uniunii Sovietice.

Alianţa dintre cel de-al Treilea Reich şi Uniunea Sovietica, Pactul Ribbentrop-Molotov şi atacul sovietic asupra Poloniei din 17 septembrie 1939 au atins un punct culminant terifiant prin masacrul de la Katyn. Nu numai în pădurea Katyn, dar şi în Tver, Harkov şi alte locuri de execuţie necunoscute, cetăţeni ai celei de-a doua Republici Poloneze, oameni care au pus baza statalităţii noastre, care şi-au servit patria cu tărie au fost ucişi.

În acelaşi timp, familiile celor ucişi şi mii de cetăţeni ai teritoriului răsăritean al Poloniei antebelice au fost trimişi în exil în locuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice, unde suferinţa lor indescriptibila a marcat drumul Golgotei Poloneze din Răsărit.

Cea mai tragica oprire pe acest drum a fost Katyn. Ofiţeri, preoţi, oficialităţi, poliţişti, vameşi şi gardieni polonezi au fost ucişi fără judecata şi fără condamnare. Au fost victimele unui război cumplit. Uciderea lor a fost o încălcare a drepturilor şi convenţiilor din lumea civilizată. Demnitatea lor ca soldaţi, polonezi şi oameni, a fost terfelita. Gropi ale morţii aveau drept scop să ascundă pentru totdeauna trupurile celor ucişi şi adevărul despre aceasta crimă.

Lumea nu trebuia să afle niciodată. Familiilor victimelor li s-a luat dreptul să-i jelească în public pe cei ucişi, sa-i comemoreze cu mândrie. Pământul a acoperit urmele crimei şi minciuna trebuia să o şteargă din memoria oamenilor.

O tentativă de a ascunde adevărul despre Katyn – rezultatul unei decizii luate de cei care au pus la cale aceasta crima – a devenit una dintre temeliile politicii comuniste in Polonia postbelică: o temelie mincinoasă a Republicii Populare Polone.

A fost momentul în care oamenii au fost nevoiţi sa plătească un preţ greu pentru că ştiau şi-şi aminteau adevărul despre Katyn. Totuşi, rudele celor ucişi şi poporul curajos au păstrat amintirea, au aparat-o şi au transmis-o mai departe către următoarele generaţii de polonezi. Au reuşit să păstreze amintirea Katyn în perioada comunistă şi să o răspândească în perioada Poloniei libere şi independente. Drept urmare, le datorăm tuturor respectul şi mulţumirea noastră, îndeosebi familiilor celor ucişi la Katyn. În numele statului polonez, va mulţumesc sincer ca, apărând amintirea rudelor voastre, aţi reuşit sa salvaţi o dimensiune extrem de importantă a conştiinţei şi identităţii noastre poloneze.

Katyn a devenit o rană dureroasă a istoriei poloneze, ce a otrăvit timp de decenii relaţiile dintre polonezi şi ruşi. Sa lăsăm rana Katyn să se vindece şi sa se cicatrizeze în sfârşit. Suntem deja pe cale sa realizam acest lucru. Noi, polonezii, apreciem ceea ce ruşii au făcut în ultimii ani. Ar trebui să urmăm calea apropierii dintre naţiunile noastre, nu să ne oprim sau sa ne întoarcem.

Toate circumstanţele crimei de la Katyn trebuie investigate şi dezvăluite. Este important ca nevinovăţia victimelor să fie confirmată oficial şi ca toate dosarele legate de aceasta crimă sa fie deschise, astfel încât minciuna Katyn să poată dispărea definitiv. Cerem acest lucru, înainte de toate, de dragul memoriei victimelor şi al respectului pentru suferinţa familiilor lor. Îl cerem, de asemenea, în numele valorilor comune, care sunt necesare pentru a crea temelia încrederii şi parteneriatului între naţiunile vecine in întreaga Europa.

Sa omagiem memoria celor ucişi şi sa ne rugam. Glorie Eroilor! Vie amintirea lor!

Sursa: http://roncea.ro/

Încă o dată despre nevoia reformării Procuraturii Generale

Luni, în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, moderatoarea Lorena Bogza i-a întrebat pe liderii AIE, Vladimir Filat, Serafim Urechean, Dumitru Diacov şi Mihai Ghimpu, cărui partid anume dintre cele din alianţa de guvernământ i-a revenit funcţia de Procuror General, ca urmare a partajării funcţiilor de conducere a principalelor instituţii ale statului. Deşi această întrebare a mai răsunat şi cu alte ocazii, cei patru capi ai AIE au evitat să răspundă, şi de această dată invocând o decizie colectivă a majorităţii parlamentare.

Răspunsul cât se poate de evaziv al reprezentanţilor celor patru formaţiuni aflate la guvernare nu mai surprinde pe nimeni, mai ales că subiectul privind numirea noului Procuror General, Valeriu Zubco, a stârnit multe controverse, iar de după culise s-au strecurat mai multe zvonuri care pun într-o lumină cel puţin incertă starea de lucruri din cadrul acestei instituţii de o importanţă fundamentală pentru edificarea unui stat de drept. 

Un an de la tragicele evenimente din 7 aprilie 2009. TEHNICA LOVITURII DE STAT: de la Vladimir LENIN la Vladimir FILAT

În curând se va împlini un an de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Adică e tocmai timpul bilanţurilor. Să recapitulăm filmul evenimentelor. Mai întâi au fost alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Opozanţii radicali, în frunte cu V. Filat şi gruparea lui, au anticipat rezultatul electoral din 5 aprilie cu o vastă operaţiune propagandistică, menită să pregătească opinia publică internă şi instituţiile internaţionale, operaţiune a cărei esenţă se reducea la următoarea teză: comuniştii pregătesc fraudarea alegerilor. Altfel zis, campania respectivă avea o ţintă precisă: dacă rezultatul alegerilor nu va fi unul satisfăcător pentru Filat şi aliaţii săi, aceştia le vor contesta, vor declara că s-au comis fraude de proporţii, care ar fi distorsionat rezultatul final, şi vor ieşi în stradă ca să ceară alegeri repetate. Iar dacă aceştia ies învingători, lozinca despre fraudare este dată uitării. Anume aşa s-a şi întâmplat. Alegerile din 5 aprilie au fost contestate de opoziţia radicală, iar cele repetate, din 29 iulie, care i-au adus un rezultat ce depăşea pe cel al guvernanţilor, nu au mai fost contestate de aceeaşi opoziţie în faţa aceleiaşi guvernări. De fapt, nici alegerile locale din 2007, în urma cărora partidele de opoziţie au obţinut rezultate bune, nu au fost contestate. Aşadar, logica respectivă este foarte simplă: dacă „ai noştri câştigă” – totul e ok, dacă pierd – zicem că ni s-a furat victoria.

Declaraţiile lui Mihai Ghimpu ne dau de gândit

Declaraţiile lui Mihai Ghimpu, făcute în interviul pentru Radio Europa Liberă, ne determină să privim cu îngrijorare evoluţiile viitoare din Republica Moldova.

Prima afirmaţie şi cea mai gravă, care nu poate decât scandaliza opinia publică şi provoca noi ostilităţi între actorii politici, dar şi între diferite segmente ale electoratului, este că anul acesta nu se vor organiza alegeri parlamentare anticipate: „Eu tot timpul am spus că nu vor fi alegeri anticipate şi vă spun şi acuma. […] Nu vor fi. Că Republica Moldova nu are nevoie de alegeri. Republica Moldova are nevoie de stabilitate, de reforme şi de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă”.

Filatosaurus Privatisensis sau de ce Filat se teme de Roşca

Când aude de Iurie Roşca, lui Filat i se face verde înaintea ochilor.

Sergiu Praporşcic a scris că, luat la bani mărunţi de ziarişti şi întrebat fiind despre implicarea sa în hărţuirea liderului creştin-democrat, Iurie Roşca, de către Procuratura subordonată politic actualei guvernări, premierul Filat a reacţionat pe cât de nervos, pe atât de maliţios. Colegul nostru demonstrează cu suficient temei că pe Filat l-a luat gura slobodă pe dinainte şi Privatizatorul cu papion, în loc să dezmintă acuzaţia evidentă care i se aduce public, a subscris comuniştilor din 2002 şi a făcut trimitere la „răspundere” şi la „procedurile legale”.

Iurie Roşca: Sper că parlamentul nu va ratifica documentul privind cedarea teritoriului de la Palanca

Liderul creştin-democrat Iurie Roşca consideră că decizia privind cedarea teritoriului naţional de la Palanca mai poate fi revizuită legal, dacă parlamentarii moldoveni vor da dovadă de responsabilitate şi nu vor ratifica documentele semnate între guvernele de la Chişinău şi Kiev. Iurie Roşca a menţionat că actualele autorităţi de la Chişinău, care au un caracter provizoriu, nu au dreptul moral să pecetluiască un act care va fi „ireversibil pentru vecie”.

Poroşenko: Am pierdut Insula Şerpilor, dar am câştigat Palanca

Deputaţii ucraineni i-au cerut ministrului de externe al Ucrainei, Piotr Poroşenko, să aplice măsuri dure împotriva Republicii Moldova, în cazul în care partea moldoveană nu va ceda teritoriul din preajma satului Palanca. Poroşenko a menţionat că această problemă va fi soluţionată în maximum 4-5 zile, asigurându-i pe legiuitorii ucraineni de faptul că noile autorităţi ale Republicii Moldova sunt mult mai cooperante decât vechile autorităţi.

În atenţia cetăţenilor care doresc să-şi redobândească cetăţenia română

Dosarele pentru redobândirea cetăţeniei române pot fi depuse, începând cu data de 8 februarie 2010, la Birourile teritoriale pentru cetăţenie, deschise în 5 centre judeţene din România. Acestea sunt: Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj-Napoca şi Timişoara. Dosarele mai pot fi depuse şi la secţiile consulare ale României din ţara de reşedinţă. Totodată, le amintim cetăţenilor moldoveni că vineri, 26 februarie 2010, va intra în vigoare Acordul privind micul trafic de frontieră, ceea ce înseamnă că cetăţenii moldoveni care locuiesc în raza de 50 de kilometri de la graniţa cu România, vor putea, în baza unui permis eliberat de secţiile consulare ale României din Republica Moldova, să se deplaseze fără viză în localităţile din România, situate, de asemenea, la o distanţă nu mai mare de 50 km de la frontiera cu Republica Moldova. Prin urmare, beneficiarii Acordului privind micul trafic de frontieră, vor putea apela, fără mari dificultăţi, la Birourile teritoriale pentru cetăţenie, deschise în municipiile Iaşi şi Galaţi.

Guvernul vrea să reetatizeze „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Moldova”

Fostele oficioase „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Moldova”, a cărei deetatizare o ceruse Consiliul Europei, riscă să redevină organe de presă ale Guvernului, după ce premierul Filat a dat indicaţii să fie efectuat un control riguros privind modul în care cele două foste ziare guvernamentale au fost deetatizate. Director publicaţiei „Moldova Suverană”, Ion Berlinschi, consideră, la rândul său, că Guvernul încearcă astfel să „închidă gura” unor ziare care nu împărtăşesc poziţia actualelor autorităţi de la Chişinău, şi ameninţă că se va adresa la CEDO.

Iurie Roşca: Relaţia de bună vecinătate cu Ucraina nu înseamnă concesii unilaterale şi cedarea teritoriului naţional

Preşedintele PPCD Iurie Roşca îi acuză pe reprezentanţii Guvernului actual că substituie voinţa poporului în ceea ce priveşte suveranitatea Republicii Moldova. Liderul creştin-democrat s-a referit la recentul document semnat de premierul moldovean Vladimir Filat şi omologul său de la Kiev, Iulia Timoşenko, conţinutul căruia, până în acest moment este ferit de ochii opiniei publice. Însă, potrivit unor informaţii prezentate de ministrul adjunct de Externe, Andrei Popov, documentul se referă la anumite concesii teritoriale din partea Republicii Moldova – teritoriul de 18 hectare pe care trece tronsonul de drum Odesa-Reni de 7,7 km, în localitatea Palanca, raionul Ştefan Vodă, şi de alte 18 hectare de teren la Naslavcea, Ocniţa, pe acesta din urmă fiind amplasată Centrala hidroelectrică de la Novodnestrovsk. Iurie Roşca a abordat aceste subiecte în cadrul unei conferinţe de presă, organizate marţi, 16 februarie.

Oleg Cernei: Nicolae Costin a fost asasinat prin iradiere cu Cesiu radioactiv

Consilierul municipal Oleg Cernei consideră că primul primar democrat al Chişinăului, Nicolae Costin, cunoscut ca un important luptător pentru cauza naţională şi fruntaş al Mişcării de eliberare naţională, nu a murit pur şi simplu de leucemie, cum a constatat expertiza medico-legală, ci a fost intoxicat cu de Cesiu radioactiv, substanţă care a fost introdusă în maşina sa de serviciu. Consilierul municipal a făcut această declaraţie marţi, 16 februarie, în cadrul unor ceremonii organizate de autorităţile de la Chişinău, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la moartea lui Nicolae Costin.

AIE revine la practicile abuzive ale PCRM din 2002

Procuratura scoate de la naftalină dosare penale legate de acţiunile de protest din 2002 împotriva liderilor PPCD, instrumentate de fosta guvernare comunistă. Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că reprezentanţii puterii au declanşat o vastă operaţiune de suprimare a PPCD.

Într-un comunicat de presă al PPCD se menţionează că, în dimineaţa zilei de astăzi, 16 februarie, la ora 9.00, Iurie Roşca, preşedinte PPCD, a fost citat la Procuratura municipiului Chişinău, unde i s-a adus la cunoştinţă că împotriva dânsului a fost reluată urmărirea penală, legată de un pretins caz de maltratare a unui colaborator de poliţie, care ar fi avut loc la 14 noiembrie 2002 la Rezina.

Iurie Roşca a fost anunţat că dosarul respectiv a fost reluat în baza art. 287 cu insigna 3 al Codului Penal, la 11 noiembrie 2009 prin ordonanţa semnată de procurorul Sergiu Croitor. Roşca a fost calificat drept bănuit în baza art. 204 prim, al. 2 al CP (redacţia anului 1961).

Sursa citată mai precizează că, în momentul în care Iurie Roşca a ajuns în biroul procurorului Veaceslav Balan, la faţa locului a apărut un alt procuror, Daniel Baraliuc, care l-a somat pe preşedintele PPCD să semneze o citaţie de chemare la procuratură pentru un alt dosar, pe care îl gestionează acesta, pretextând că i-ar fi expediat în ajun o citaţie la domiciliu. Iurie Roşca a refuzat să semneze citaţia, cerând ca aceasta să îi fie transmisă prin poştă. Procurorul Baraliuc a specificat că cel de-al doilea dosar vizează o pretinsă maltratare a altor doi poliţişti în cadrul aceloraşi demonstraţii de protest din 2002.

Amintim, în context, că urmărirea penală pe cele două dosare împotriva liderului PPCD a fost întreruptă după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, urmată de Parlamentul European, le-au cerut autorităţilor comuniste de la Chişinău suspendarea oricăror urmăriri penale împotriva liderilor PPCD.

Iurie Roşca a anunţat că astăzi, 16 februarie, începând cu ora 15.00, va susţine o conferinţă de presă pe acest subiect la sediul central al PPCD din strada N. Iorga 5.

Lupu vorbeşte ba româna, ba moldoveneasca

Marian Lupu, preşedintele PD şi candidatul AIE la funcţia de şef al statului, consideră că în Constituţie limba de stat trebuie să se numească „moldovenească”, iar în paranteze să fie specificat că această limbă este identică cu româna. Lupu a mai precizat că, din punct de vedere ştiinţific, majoritatea populaţiei din Republica Moldova vorbeşte limba română, iar din punct de vedere politic – moldoveneasca.

„Un analist spunea foarte frumos că într-o ţară se vorbeşte spaniola, iar în Constituţie este scris spaniola şi castelana”, a declarat Marian Lupu, luni, în cadrul unei emisiuni televizate. Astfel, potrivit liderului PD, modificarea denumirii limbii în Constituţia Republicii Moldova trebuie făcută astfel încât cea mai mare parte a populaţiei să agreeze schimbarea.

Mihai Ghimpu: AIE este beton

Spicherul Mihai Ghimpu, care deţine şi interimatul funcţiei de şef al statului, a ţinut să dezmintă zvonurile din presă, potrivit cărora, în interiorul alianţei de guvernare au apărut fisuri, din cauza divergenţelor de opinii dintre liderii celor patru formaţiuni care au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană. Potrivit lui Ghimpu, AIE va fi păstrată, în aceeaşi formulă, cel puţin, până la expirarea mandatului actualului Legislativ.

„Speculaţiile precum că în cadrul AIE sunt neînţelegeri sunt invenţii ale opoziţiei comuniste. Având situaţia de scindare a PCRM, ei încearcă să-şi oprească membrii convingându-i să nu plece că ei vor reveni la guvernare. La noi este beton şi beton rămâne”, a declarat Ghimpu, luni, în cadrul unei emisiuni televizate.

CRIZĂ LA EXTERNE. 4/5 DIN AMBASADE SUNT DECAPITATE

Dezastru cronic şi acutizat în sistemul diplomatic al Republicii Moldova

Stat slab şi corupt – diplomaţie slabă, politizată şi nepotism

Puterea şi capacitatea de promovare, de servire şi de apărare a interesului unui stat, dincolo de mulţi alţi factori asupra cărora nu ne vom opri aici, este direct proporţională cu gradul de calificare profesională, competenţă, eficienţă şi patriotism ale corpului diplomatic naţional. Vechimea tradiţiei diplomatice are şi ea un cuvânt greu de spus. Cum stă Republica Moldova la acest capitol?

Devenită independentă acum doar 19 ani, ea este un stat nu doar foarte tânăr, lipsit de tradiţie politică autentică, implicit diplomatică, dar şi cât se poate de slab, confruntat cu un şir de probleme şi vicii congenitale. Orice element menit să-l fortifice este necesar şi binevenit. Un corp diplomatic profesionist, adică bine pregătit şi competent poate aduce servicii imense interesului naţional. Dimpotrivă, o armata de ambasadori desemnaţi pe criterii extraprofesionale, de regulă politice sau de rudenie, cum adesea se întâmplă în ţări sărace şi afectate de corupţie, printre care şi Republica Moldova, poate fi o adevărată piatră de moară legată de gâtul ţării. Regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin au promovat, cu mici diferenţe de nuanţă, aceleaşi politici de personal pe plan diplomatic.

Deputatul amenist Platon a aruncat în stradă peste 500 de angajaţi ai fabricii de zahăr din Glodeni

Angajaţii fabricii de zahăr din Glodeni îi cer Guvernului să le facă dreptate. Oamenii sunt disperaţi, întrucât, de mai bine de şapte luni, nu-şi primesc salariile şi sunt impuşi să stea în concediu forţat neplătit.

Un grup de angajaţi ai fabricii de zahăr din Glodeni au organizat marţi, 9 februarie, o acţiune de protest în faţa Guvernului, cerându-le autorităţilor să se implice pentru a soluţiona problemele fabricii la care lucrează de zeci de ani şi care reprezentă singura lor sursă de existenţă. Protestatarii au declarat că la fabrica de zahăr din Glodeni sunt peste 500 de angajaţi, majoritatea dintre ei având în fabrică stagii între 20 şi 30 de ani. Totodată, aceştia susţin că, de când conducerea companiei a fost preluată de Gold Crown SRL, angajaţii nu şi-au mai primit salariile pe ultimele 7-8 luni, fiind forţaţi să stea în concediu forţat neplătit. Datoriile salariale faţă de angajaţi depăşesc 2 milioane de lei.

Angajaţii consideră că fabrica este în prag de faliment deoarece nu se pregăteşte de următorul sezon de prelucrare a sfeclei de zahăr. „Pe parcursul ultimilor ani întreprinderea şi-a schimbat de multe ori proprietarii, iar stăpânii temporari nu prea şi-au dat interesul pentru modernizarea întreprinderii, gându-se doar cum să se îmbogăţească”, a declarat unul din manifestanţi.

Protestatarii mai sunt de părere că împărtăşesc aceeaşi soartă pe care au avut-o angajaţii fabricii din Cupcini. „Majoritatea locuitorilor nici până astăzi nu şi-au găsit un loc de muncă. Noi nu vrem să avem aceeaşi soartă”.

Protestatarii au atenţionat autorităţile că, dacă problema lor nu va fi soluţionată, peste 5 zile vor recurge la „alte măsuri” pentru a fi auziţi de autorităţi. (Tatiana MANEA, FLUX)

Marius Lazurca, ambasadorul României la Chişinău: Republica Moldova are un mare potenţial de creştere şi prezintă o sumă considerabilă de oportunităţi pentru investitorii români

Marius Lazurca, ambasadorul României propus pentru Republica Moldova, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de politică externă ale Parlamentului. Noul ambasador de la Chişinău a acordat un interviu pentru AGERPRES în care vorbeşte despre priorităţile României în relaţia cu Republica Moldova şi despre provocările cărora va trebui să le facă faţă în această misiune. El s-a referit şi la dezideratul ministrului de Externe Teodor Baconschi de a face din Ambasada României la Chişinău un centru de atracţie pentru elitele locale, afirmând că va încerca să caute, pe ambele maluri ale Prutului, „ocazii şi persoane apte să actualizeze creativ enormul potenţial cultural al celor două state”.

Funcţionarul – tentativă de reabilitare

M-am întrebat adesea dacă în România contemporană noţiunea de carieră publică are cu adevărat sens. Dacă ideea unui angajament durabil în serviciul public, într-o instituţie a guvernării locale sau centrale, poate avea vreun grad de atractivitate pentru cei mai buni dintre absolvenţii universităţilor de azi. Dacă, în fapt, într-o instituţie publică nu eşuează doar inteligenţele prudente, vocaţiile mediocre, talentele incerte.

Scurtă prezentare a noului ambasador român în Republica Moldova

Cel mai tânăr ambasador de la Vatican, diplomatul român Marius Lazurca, a fost numit în calitate de ambasador în Republica Moldova. Noul reprezentant al diplomaţiei române la Chişinău este văzut peste Prut ca fiind unul dintre cei mai străluciţi intelectuali tineri ai României, cu doctorat în antropologie la Sorbona, cu cărţi şi studii scrise şi publicate. De asemenea, despre Marius Lazurca se spune că este un om delicat, cu inteligenţă scăpărătoare, înarmat cu o smerenie autentică şi un familist cum puţini sunt.

Revine racketul?

A fost asasinat directorul companiei vinicole Basarabia-Vin

Cadavrul directorului Companiei vinicole „Basarabia-Vin”, Igor Basarab, a fost găsit, joi  dimineaţă, 21 ianuarie 2009, împuşcat în cap într-un parc din capitală. Potrivit poliţiei, cel mai probabil, este vorba de un asasinat. Anchetatorii susţin că ucigaşul ar fi folosit un pistol cu amortizor, transmite ProTV. Reprezentanţii poliţiei spun că fac investigaţiile necesare pentru a depista cauzele morţii lui Basarab.

Cazul este unul extrem de şocant şi alarmant şi aminteşte de perioada tragică a anilor 90 când, aproape zilnic, erau găsite cadavre în parcurile din Chişinău, iar regula şi legea nu erau impuse de organele de drept, ci de grupările criminale care controlau situaţia până la cel mai înalt nivel.

Poate nu e bine să ne aventurăm în speculaţii de acest gen, însă trecutul nostru recent, mai ales în ceea ce priveşte situaţia la acest capitol, este atât viu în memoria multora, încât ideea unei posibile reveniri a mult-temutului racket este de-a dreptul înfiorătoare. Mai ales că oribila crimă de ieri nu este primul semnal care ne-ar duce cu gândul la o eventuală revenire în forţă a grupărilor criminale. Despre acest lucru s-a discutat şi mai înainte, iar primul care a remarcat o înviorare a mediului criminal a fost chiar preşedintelui interimar al ţării, Mihai Ghimpu. Vă amintim ce a declarat Ghimpu la prima sa întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor de forţă: „…ceea ce ne deranjează este de ce până acum totul era mai cu respect faţă de lege, iar în prezent, lumea criminală a început să-şi intensifice forţele”.

Şi liderul PCRM, Vladimir Voronin a atras atenţia, imediat după schimbarea puterii în Republica Moldova, că reprezentanţii grupărilor criminale „au umplut terasele din Chişinău”. Trecând peste factorul politic din afirmaţia liderului PCRM, nu putem totuşi neglija anumite adevăruri pe care le-a enunţat Voronin încă în luna septembrie a anului trecut: „Poate criminalii şi sunt sponsorii lor (a partidelor liberale de la guvernare – n.n.) din campania electorală. Am discutat cu ministrul Afacerilor Interne, care mi-a oferit informaţii la această temă. Acest subiect este unul foarte sensibil şi important şi nu putem glumi pe seama lui. Această „zarază” (infecţie) foarte repede pătrunde şi se înrădăcinează şi după asta este foarte complicat şi greu de tot să o dezrădăcinezi. O astfel de informaţie, într-adevăr, există. Vreau să spun că mulţi s-au înviorat şi au început să ridice capetele. Terasele din Chişinău s-au umplut cu bandiţi.”

Nu intenţionăm să acuzăm pe nimeni pe nedrept, dar există totuşi anumite semne de întrebare la care, până în momentul de faţă, noii guvernanţi nu au oferit nici un fel de explicaţii.

Şi unul dintre acestea ar fi cum comentează deputatul PLDM-ist Ion Butmalai şi întreaga conducere a partidului pe ale cărui liste a intrat în Parlament, filmuleţul difuzat pe internet în campania electorală în care se întreţine foarte amical cu interlopii din sudul Republicii Moldova şi cărora le promite „mână liberă” în cazul în care va ajunge la putere. De ce, până astăzi, conducerea PLDM a evitat cu ostentaţie să se pronunţe vizavi de acest subiect?

Sau ce a discutat la Moscova Serafim Urechean, prim-vicepreşedintele Parlamentului, cu rău famatul cap al lumii interlope, Grigore Karamalak, zis şi Bulgaru? Pentru că, bănuim noi, discuţia nu a fost despre situaţia geopolitică în care se află Republica Moldova, sau despre exodul masiv al moldovenilor peste hotare. Cu ce s-a angajat să-l ajute Bulgaru pe Urechean şi ce oare i-a promis Urechean în schimb?

Pe de altă parte, organele de anchetă se arată total incapabile să descopere crimele săvârşite la noi în ţară, chiar şi pe cele mai odioase. Spre exemplu, până în prezent ancheta asupra actului terorist din Piaţa marii Adunări Naţionale, chiar de Hramul Chişinăului, nu a dat nici un rezultat, deşi atentatul cu grenadă a rănit zeci de persoane. Acest caz, rămas nedescoperit, este de natură să erodeze şi mai mult încrederea populaţiei faţă de organele de forţă şi faţă de Justiţia din Republica Moldova. Ori guvernanţii nu sunt în stare să depisteze criminalii, care iată sunt mai abili ca procurorii şi anchetatorii, ori guvernanţii nu au interes să-i tragă la răspundere pe făptaşi.

Cum am mai spus, respectăm prezumţia nevinovăţiei, însă societatea are nevoie de nişte răspunsuri clare, pentru că această tăcere suspectă ne îngrijorează, cel puţin. Ieri, în centrul Chişinăului a fost împuşcat în cap un om. Nu este o glumă, domnilor guvernanţi.

Şi eu îl susţin pe Pavel Turcu, … cu o mică întârziere, dar la modul serios

Astăzi m-am înscris şi eu în grupul de susţinători ai lui Pavel Turcu, indiscutabil, vedeta a preselecţiei naţionale a Eurovizionului din acest an. Pe site-ul de socializare facebook. Nu am făcut acest lucru întâmplător sau pe negândite şi nici din ironie sau în zeflemea. M-am înscris printre fanii lui Pavel Turcu, deoarece, după ce am ascultat piesa cu care s-a înscris în concurs, dar şi după ce l-am urmărit manifestându-şi capacităţile intelectuale pe mai multe site-uri care îl promovează intens, am constatat că Pavel Turcu este mai mult decât necesar pentru pseudocultura care ne sufocă de aproape două decenii.

Începutul sfârşitului pentru AMN?

Alianţa Moldova Noastră, partidul condus de Serafim Urechean, care este şi parte a actualei coaliţii de guvernare, a fost zguduită sâmbătă de un conflict fără precedent. În timpul desfăşurării congresului formaţiunii, unde principalele subiecte pe ordinea de zi erau realegerea organelor de conducere ale partidului, s-a produs o primă fisură serioasă: numărul doi în partid, Veaceslav Untilă, însoţit de un grup destul de influent din conducerea formaţiunii, au boicotat realegerea lui Serafim Urechean în fruntea AMN şi au anunţat că vor contesta în justiţie deciziile luate la congres şi chiar că intenţionează să părăsească acest partid.

Dar pentru Nişaliu ce am primit în schimb, domnule Filat?

Nistrul este al cincilea fluviu în Europa, o importantă resursă de apă dulce şi o arteră acvatică navigabilă din Marea Neagră până mai sus de Soroca, ultimul port în amonte. Pe fluviul Nistru există peste 300 de insule. Cea mai mare dintre acestea este Nişaliu, insula cu o suprafaţă de 107,7 hectare, în cursul inferior al Nistrului, în vechile margini ale localităţii Crocmaz din raionul Ştefan Vodă. Insula Nişaliu are o poziţionare şi funcţii strategice, întrucât acestea îi permit deţinătorului să aibă controlul întregii navigaţii pe Nistru, nu doar în cursul inferior. Insula este înconjurată de apele Nistrului Mare şi cele ale Nistrului Chior. În perioada interbelică pe insula Nişaliu a funcţionat un pichet românesc de grăniceri. În perioada ocupaţiei sovietice insula Nişaliu a făcut parte din suprafeţele gospodăriei agricole din Crocmaz.

APROPO DE GIURGIULEŞTI sau despre „cedările” teritoriale ucrainene din capul gânditorilor suficienţi

„Apropo de Giurgiuleşti. În urma acelui Acord şi în cadrul căruia s-a reglementat situaţia acelei porţiuni de drum – 7 kilometri în regiunea satului Palanca – am primit acel teritoriu în zona Giurgiuleşti, care ne-a permis să avem ieşire prin Dunăre la Mare”. „Republica Moldova are un Acord cu Ucraina, prin care ţara vecină ne-a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti să avem ieşire la Dunăre, iar ţara noastră, încă, nu şi-a îndeplinit angajamentul asumat în 1999 privind porţiunea de 7 km de drum de lângă Palanca”. „Şi ucrainenii pot să spună acum că au făcut o cedare atunci când ne-au oferit cei 430 de metri ieşire la Dunăre. Ucraina şi-a respectat angajamentele, dar Republica Moldova – încă nu.” “Nu trebuie să ne gândim foarte mult. Noi avem gânditori în ţara asta suficienţi.” (premierul moldovean Vladimir Filat, conferinţa de presă privind totalurile întâlnirii cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko, 23 noiembrie 2009)

“Ucraina nu intenţionează să desfăşoare noi negocieri cu R. Moldova referitoare la transmiterea teritoriului moldovean de lângă satul Palanca, părţile ar trebui să respecte acordurile.” (ministrul ucrainean de externe, Piotr Poroşenko, în conferinţa sa de presă din 24 noiembrie 2009)

„Cât priveşte relaţia dintre R. Moldova şi Ucraina, Filat a menţionat că, în cadrul dialogului purtat cu Timoşenko, a vorbit şi despre problema demarcării hotarului moldo-ucrainean, în special despre acordul semnat încă în 1999 cu Ucraina potrivit căruia aceasta a oferit 430 de metri din teritoriul său pentru ca prin portul de la Giurgiuleşti R. Moldova să aibă ieşire la Dunăre.” (Svetlana Panţa, Jurnal de Chişinău, 24 noiembrie 2009)

„Filat însă nu are nimic cu acest tratat semnat în 1999. Atunci, acest pământ de la Palanca a fost transmis Ucrainei în schimbul a 430 de metri de pământ la Giurgiuleşti.” (Nicolae Andronic, Jurnal de Chişinău, 27 noiembrie 2009)

„Guvernul Filat se vede pus în faţa unui fapt împlinit şi crede că îndeplinirea Tratatului este o compensaţie pentru cedarea anterioară a Kievului la Giurgiuleşti şi, în termeni pragmatici, ar fi un bun prilej de „resetare” a relaţiei cu Ucraina.” (Dan Dungaciu, Timpul, 4 decembrie 2009)