Chirtoacă, troleibuzele şi albastrul cerului

Pe final de mandat, primarul liberal al Chişinăului a decis să cumpere troleibuze noi pentru locuitorii capitalei. Bani s-au găsit – am mai luat un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Şi compania care să ne furnizeze troleibuzele a fost găsită, este de vorba de Compania „Belkomunmash” din Republica Belarus. A rămas o singură problemă nesoluţionată deocamdată: culoarea troleibuzelor! Mama ei de culoare! Atât Chirtoacă, cât şi funcţionarii din Primărie strâng neputincioşi din umeri: chişinăuienii sunt cei care decid. Şi dacă tot „votarea e la modă”, vorba edilului Chirtoacă, Primăria capitalei a lansat (da, da!) un ditamai concurs, în adevăratul sens al cuvântului, astfel încât cetăţenii să se poată expune şi să aleagă democratic culoarea care li se potriveşte. Ca nu cumva, Doamne fereşte, să cadă în depresie, atunci când cele peste 100 de troleibuze noi vor invada principalele artere ale Chişinăului. 

 

Şi să vezi ghinion. Deşi termenul limită de stabilire a culorii noilor troleibuze a fost 5 decembrie, chişinăuienii, într-un mod cu totul iresponsabil, nu s-au prea înghesuit să intre pe site-ul Primăriei şi să participe la concurs. Şi astfel, primarul Chirtoacă s-a văzut nevoit să mai prelungească termenul cu încă cinci zile. Dar nici de această dată situaţia nu s-a prea schimbat. Numărul participanţilor la sondaj abia depăşeşte 5 000 de persoane. Şi când te gândeşti că Chişinăul are peste un milion de cetăţeni…

Să fie oare locuitorii capitalei într-atât de indiferenţi, încât să nu le pese cum vor arăta noile troleibuze din Chişinău? Sau poate de vină sunt pensionarii, care, deşi sunt cei care se folosesc cel mai des de troleibuze, nu şi-au tras internet şi, prin urmare, nu pot accesa pagina web a Primăriei? Sau poate moldovenii din capitală s-au obişnuit cu actualele troleibuze, produse în anii 60-70, vopsite în roşu de regimul sovietic, fără consultarea cetăţenilor, adică într-un mod total nedemocratic, şi nu-şi mai doresc altele noi?

Fără îndoială, o parte din vină o poartă şi compania din Belarus care a menţionat categoric că poate vopsi troleibuzele în doar două culori. Dacă beloruşii nu ar fi fost atât de încăpăţânaţi, am fi vopsit troleibuzele în culorile tricolorului nostru naţional şi astfel, problema ar fi fost rezolvată de la sine. Or, exact asta consideră edilul capitalei, care, fiind cea mai importantă, în ordinea responsabilităţilor, persoană din Chişinău, şi-a exprimat propria opinie vizavi de culoarea care s-ar potrivi mai bine troleibuzelor. Astfel, în situaţia în care opţiunea tricoloră se exclude, Chirtoacă consideră că nuanţa care ar mai reduce din monotonia oraşului este albastrul deschis. Culoare care, să nu înţelegeţi greşit, nu este doar a Partidului Liberal, ci reprezintă bolta cerească şi, de ce nu, seamănă cu culoarea reprezentativă a Uniunii Europene, dacă tot ne dorim o capitală europeană. Şi ce dacă albastrul european este mai intens? Nu are a face!

…Deocamdată nu ştim care va fi culoarea viitoarelor troleibuze din Chişinău, după cum nu ştim dacă vom avea, în genere, troleibuze noi. Şi dacă se va întâmpla ca, până la urmă, să rămânem cu actualele troleibuze roşii, vina în acest caz va aparţine exclusiv populaţiei. Pentru că anume populaţia a dat dovadă, pentru a câta oară!, de o totală lipsă de interes şi solidaritate, mai ales că li se cere un lucru atât de simplu: „spune, dom’le, ce culoare preferi!”.

În situaţia în care democraţia presupune participare şi implicare civică, ne alăturăm şi noi campaniei iniţiată de primarul Dorin Chirtoacă, în speranţa că îi vom sensibiliza pe locuitorii Chişinăului şi-i vom determina să fie mai responsabili, măcar atunci când problema îi vizează la modul cel mai direct.

Votează, lume!

P.S.

Chiar dacă puţină lume a răspuns la apelul lui Chirtoacă în privinţa culorii troleibuzelor, important este că majoritatea dintre cei care au exprimat o opţiune (29,8 la sută) a ales culoarea preferată de primarul liberal, adică ALBASTRUL cerului. Zic important pentru că, potrivit sondajului de pe site-ul (la fel de ALBASTRU) al Primăriei capitalei, pentru culoarea VERDE, specifică stejarului, au optat cei mai puţini dintre locuitorii Chişinăului, doar 2,4 dintre respondenţi. Or, în această situaţie, VERDELE de pe pagina oficială a Guvernului chiar nu se justifică. Cel puţin pentru chişinăuieni.

P.P.S.

Este bine că, în cazul Pomului de Crăciun din centrul Chişinăului, decizia privind culoarea sa a fost luată unilateral de Primărie, fără a mai fi consultată populaţia. Nu de alta, dar riscam să rămânem fără brad în toiul sărbătorilor de iarnă, sau, în cel mai bun caz, să avem un brad de culoare albastră. Şi asta nu e nici european, dar nici estetic.

Filat vrea anticipate ca să-i îngroape politic pe Lupu şi Ghimpu

După aproape trei săptămâni de la alegerile din 28 noiembrie, marcate de frământări şi incertitudini, lucrurile par să se limpezească. Filat a ales calea organizării unor noi alegeri parlamentare anticipate, care să se desfăşoare la finele anului viitor, iar foştii săi parteneri de coaliţie, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, refuză categoric un asemenea scenariu, de frică să nu împărtăşească soarta AMN. Negocierile dintre PLDM, PL şi PD au intrat în impas şi, în momentul de faţă, reconstituirea AIE pare aproape imposibilă.

Ce presupune constituirea AIE 2 sau ce le propune Filat lui Lupu şi Ghimpu?

Potrivit reprezentanţilor PD şi PL, Vladimir Filat insistă asupra partajării funcţiilor în guvern în mod proporţional cu mandatele obţinute la alegeri, ceea ce ar însemna ca peste 50 la sută din funcţiile din guvern, inclusiv funcţia de prim-ministru, ar urma să revină PLDM. Şi, întrucât noua majoritate dispune de mandate insuficiente pentru a putea alege şeful statului, la sfârşitul anului viitor, să fie organizate noi alegeri parlamentare anticipate. Or, în această situaţie, partidul premierului ar putea lua decizii de unul singur, ceilalţi doi urmând să aibă un rol decorativ, fără putere de decizie. Acest lucru i-ar permite premierului să-şi asume integral guvernarea până la viitoarele alegeri, implicit să-şi mărească considerabil capitalul politic, astfel încât după următoarele anticipate să-şi dubleze numărul de mandate şi să poată guverna de unul singur, nefiind nevoit să mai caute aliaţi cu care să împartă funcţiile-cheie în stat.

Strategia PLDM este cât se poate de logică, dacă e să ţinem cont de modul perfid în care s-a manifestat Filat în raport cu foştii săi parteneri din AIE. Or, eşecul lamentabil al AMN, dar şi scorul modest înregistrat de PL şi PD la ultimele alegeri, este, în mare parte, „meritul” colegului Filat, care, profitând de poziţia sa de prim-ministru şi de câteva ministere-cheie care i-au revenit, a demontat, cărămidă cu cărămidă, partidele partenerilor de coaliţie. Toată lumea îşi aminteşte cum Filat absorbea nesăţios filialele teritoriale ale AMN în special, dar şi cele ale PD şi PL, şi cum acesta îi ademenea, într-un mod total neortodox, pe primarii şi reprezentanţii consiliilor raionale aleşi pe listele altor partide, inclusiv ale partenerilor de coaliţie, determinându-i să adere la PLDM.

PLDM, groparul foştilor colegi de coaliţie

Astfel, situaţia PD este cât se poate de jenantă. În primul rând, PD, deşi a participat la guvernare, nu-şi poate asuma efectele pozitive ale acesteia, pentru că rolul său în fostul şi încă actualul guvern a fost perceput de către opinia publică ca fiind unul pur formal, de subordonare în raport cu partidul premierului Filat. PD a fost perceput mai degrabă ca antipod al PL-ului în chestiuni de importanţă secundară pentru marea majoritate a populaţiei, cum ar fi aşa-zisele probleme identitare sau cele legate de „adevărul istoric”, probleme care, cum se spune în popor, „nu ţin nici de foame, nici de sete”.

Nici PL nu se află într-o poziţie prea bună. Deşi Mihai Ghimpu obţinuse funcţia de preşedinte al Legislativului şi, prin cumul, pe cea de şef interimar al statului, acesta a fost limitat în acţiuni, neavând pârghii directe de influenţare a Executivului, care, fiind sub conducerea lui Filat, a boicotat orice acţiune politică a liderului PL. Astfel, la fel ca şi în cazul PD, liberalii au fost împinşi pe un segment electoral destul de îngust, fiind determinaţi să se consume, timp de un an de zile, în retorici sterile şi de multe ori iritante pentru o parte importantă de cetăţeni, ale căror probleme nu se regăseau în preocupările liderului liberal. Însuşi Mihai Ghimpu a repetat în mai multe rânduri că este limitat în acţiuni şi că Filat îşi asumă nejustificat rolul de lider al alianţei de guvernământ.

În altă ordine de idei, pe întreaga durată a mandatului actualului guvern, Filat s-a străduit să arate ca o figură distinctă în AIE, un fel 1 contra 3, cu scopul de a împărţi electoratul AIE în două jumătăţi egale: una pentru PLDM, iar a doua pentru celelalte trei componente ale AIE, respectiv PL, PD şi AMN. Or, acest lucru şi-a găsit confirmare în rezultatele alegerilor din 28 noiembrie: din cei aproximativ 60 la sută dintre votanţii alianţei, mai mult de jumătate (29,42%) au optat pentru PLDM, în timp ce cealaltă jumătate a revenit PD (12,72%), PL (9,96%) şi AMN (2,3%).

Acest rezultat nu a fost însă în stare să potolească setea avidă de putere a liderului PLDM. Mai mult decât atât, pentru „pragmaticul” premier acest rezultat a reprezentat un argument incontestabil care confirmă că, dacă situaţia continuă în acelaşi ritm, PLDM ar putea înghiţi şi cealaltă jumătate a electoratului AIE şi să devină astfel, singurul partid „democratic şi proeuropean”, în stare să ducă Republica Moldova în UE şi să împiedice o eventuală „revenire a comuniştilor la putere”.

Ghimpu şi Lupu – în legitimă apărare

Respectiva situaţie este binecunoscută celor doi foşti AIE-işti, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, care înţeleg mai bine ca oricând că organizarea unor noi alegeri parlamentare anticipate s-ar solda cu un rezultat catastrofal pentru cei doi, existând chiar riscul ca cel puţin unul dintre ei să repete exemplul trist al AMN şi nu reuşească nici măcar să treacă pragul electoral de 4 la sută. De aceea, atât Lupu, cât şi Ghimpu, îşi doresc evitarea cu orice preţ a alegerilor anticipate şi instituirea unei guvernări cu mandat integral de 4 ani, timp în care să-şi poată consolida poziţiile şi să depăşească handicapurile de imagine cu care se confruntă în prezent. În acest context, chiar şi trecerea în opoziţie este mai convenabilă din punct de vedere politic şi electoral, decât o participare la o nouă guvernare provizorie, fără pârghii de decizie, în umbra distrugătoare a partidului condus de Vladimir Filat.

Mai ales că, deja astăzi, PD se confruntă cu deficienţe mari la capitolul imagine, fiindu-i imputată (nu fără intervenţia discretă a premierului Filat) pecetea de trădător al alianţei şi de om al comuniştilor, care ar fi dispus să readucă PCRM la putere, doar ca să se pricopsească cu funcţia de şef al statului. Această isterie generalizată a fost provocată şi alimentată de „oamenii de presă” ai lui Filat, care, chiar şi în cazul în care Marian Lupu ar alege să meargă pe varianta reconstituirii AIE, vor continua să valorifice umbra de neîncredere care planează asupra liderilor PD, cu scopul a distruge definitiv acest partid. Iar Lupu, neavând pârghii în Guvern, să nu se poată apăra.

Şi dacă o eventuală coalizare a PD cu PCRM, în vederea constituirii unei coaliţii de centru-stânga şi-ar găsi, într-un anume fel, justificare, ţinând cont de similitudinile ideologice care există între cele două formaţiuni, situaţia PL este mult mai dramatică. În primul rând, liderii PL au insistat, total neinspirat, asupra neadmiterii, sub nici o formă, a unei eventuale coaliţii de guvernare naţională, care să implice toate partidele cu reprezentare parlamentară, inclusiv PCRM. Cuvântul de ordine al liderilor PL, atunci când era vorba de o posibilă alianţă cu comuniştii, a fost „niciodată”. Or, se ştie că, mai ales în politică, regula este „niciodată să nu spui „niciodată””. Astfel, PL s-a încâlcit în propriile mreje, din care astăzi nu poate ieşi. Pe de o parte, riscă o moarte lentă, care ar dura circa un an de zile, până la următoarele alegeri anticipate, sau o lovitură puternică cu efect imediat, provocată de o posibilă complicitate la constituirea unei alianţe de centru-stânga. Cea de a doua variantă le-ar lăsa liberalilor ceva şanse de reabilitare, minime de altfel, însă doar în cazul în care s-ar constitui o guvernare cu un mandat de patru ani, iar PL ar rămâne în opoziţie. Nu mai puţin importante sunt şi alegerile locale generale, din primăvara anului viitor, în cadrul cărora PL are toate „şansele” să piardă şi ultima pârghie administrativă importantă de care dispune în prezent – funcţia de primar al capitalei.

PLDM împotriva tuturor sau toţi împotriva PLDM

Spuneam mai sus că a început să prindă contur conţinutul negocierilor, în vederea constituirii viitoarei guvernări. Liderii partidelor parlamentare, mai puţin PCRM, încep să se „scape cu vorba”, cu sau fără voie, despre fondul discuţiilor, lansându-se în acuzaţii şi învinuiri reciproce. Marian Lupu, de exemplu, l-a acuzat deschis pe Filat că tergiversează intenţionat reconstituirea AIE şi că refuză categoric să facă compromisuri. Acelaşi lucru l-au afirmat şi liderii PL, deşi mai puţin tranşant, dar lăsând să se înţeleagă clar că nu-şi doresc o alianţă cu PLDM în cadrul căreia să aibă rol secund, de purtători de manta ai lui Filat.

Prin urmare, cei doi îşi doresc să-l pună la respect pe Filat şi să-l determine să împartă egal portofoliile în guvern, astfel încât să aibă şanse de restartare politică egale, dacă tot se merge la noi anticipate. Însă, în cazul în care Filat va refuza să cedeze, constituirea unei AIE 2 va deveni imposibilă, iar Lupu va alege alianţa cu PCRM, în timp ce Ghimpu şi fracţiunea sa parlamentară îl va ajuta, votând pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, care împiedică alegerea şefului statului, astfel încât Lupu să fie ales preşedinte. Aruncarea PLDM în opoziţie – aceasta ar singura variantă posibilă pentru oprirea ascensiunii politice a lui Filat, oprire pe care şi-o doresc mult atât liberalii lui Ghimpu şi Chirtoacă, cât şi democraţii lui Lupu, Diacov şi Plahotniuc. Or, un PLDM (care, de altfel, este format în cea mai mare parte din oportunişti şi oameni fără verticalitate), aflat în opoziţie şi în conflict direct cu Puterea, nu ar mai trebui nimănui şi s-ar descompune la fel de repede cum s-a constituit.

Nicolae FEDERIUC