Caracui, un sat de poveste lăsat de izbelişte

Satul Caracui din raionul Hânceşti este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din zona centrală a Basarabiei. Frumuseţea specială a acestei localităţi se datorează poziţionării sale geografice, mai exact datorită dealurilor care o înconjoară din toate părţile, fapt ce în conferă acestei aşezări de la poalele colinelor un farmec aparte. Privit de sus, Caracuiul arată ca o oază de verdeaţă, un adevărat loc de refugiu pentru cei care au obosit de viaţa agitată de la oraş şi de zgomotul maşinilor. Satul Caracui este aşezat în valea Sărata şi se află la o distanţă de 18 km de Lăpuşna, la 40 km de staţia de cale ferată din Iargara şi la 53 km de Chişinău.

Conform datelor recensământului din 2004, populaţia satului Caracui constituie 2581 de locuitori. Structura etnică a populaţiei de aici arată astfel: 98.95% – moldoveni/români, 0.54% – ucraineni, 0.43% – ruşi, 0.04% – găgăuzi, 0.04% – alte etnii. În satul Caracui au fost înregistrate 784 de gospodării casnice, membrii acestor gospodării alcătuiau 2581 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3,3 persoane.

Scurtă incursiune în istorie

Potrivit versiunii oficiale, denumirea satului vine de pe timpurile nohailor din tribul Orac-Oglî, care, cândva, îşi numeau aşezarea „Caraghioi”. Peste ani s-a transformat în Caracui (cara – „negru”, cui – „hârtop”), iar localitatea din vecinătate moşteneşte şi până în ziua de azi numele Orac.

Desigur, există şi alte versiuni privind originea acestei localităţi. Cea mai populară în rândul băştinaşilor este legenda, potrivit căreia, acum câteva sute de ani, pe locul unde astăzi este situat satul Caracui s-au instalat cu traiul trei familii de ciobani, care ar fi fost şi primii băştinaşi ai localităţii. Legenda spune că ciobanii au ales acest loc, întrucât acesta reprezenta o vale, înconjurată de coline, care, la rândul lor, erau acoperite de codrii care se întindeau pe tot centrul şi sudul actualei Republici Moldova. Valea era acoperită cu iarbă mănoasă şi era despărţită în două de un pârâu, care există şi astăzi, reprezentând astfel un loc ideal pentru stânele de oi, întrucât dealurile care împrejmuiau valea le proteja de vânturile puternice, iar zona geografică permitea ciobanilor să prevină din timp atacurile animalelor răpitoare care populau codrii din zonă. În plus, pârâul din vale reprezenta o sursă de apă permanentă, astfel încât ciobanii nu mai erau nevoiţi să se mute periodic cu stânele în altă parte.

Conform legendei, unul dintre ciobani avea o fată foarte frumoasă. Într-o bună zi, în zonă au năvălit tătarii, care au prădat familiile ciobanilor, încercând să răpească fata pentru a o înrobi. Fata a reuşit însă să scape şi să fugă peste un deal, dar, după ce a fost urmărită o vreme, a fost prinsă de tătari şi decapitată. Se spune că înşişi tătarii au fost impresionaţi de frumuseţea şi curajul fetei, numind astfel locul unde au omorât-o Kizlar (ceea ce ar fi însemnat, în traducere directă, „fată frumoasă”). Satul Câzlar există şi astăzi şi se învecinează cu Caracuiul în partea de sud-vest, peste dealul care desparte aceste două localităţi. În ceea ce priveşte localitatea de baştină a fetei, se spune că tot tătarii au numit-o Karaköy, ceea ce în traducere din turcă/tătară înseamnă „satul negru” sau, în anumite dialecte – „groapa neagră”, groapă – datorită poziţionării la poalele dealurilor a localităţii, negrul însemnând, de fapt, afundat, întunecat.

Există însă şi o a treia versiune, neconfirmată oficial, însă destul de plauzibilă care, de asemenea, se referă originea etimologică a denumirii satului Caracui.

În limba turcă, ca şi în cea tătară, „kara” înseamnă nu doar negru (culoare), ci şi punctul cardinal Nord (de exemplu, Marea Neagră, Karadeniz în limba turcă, înseamnă, de fapt, Marea din Nord, iar Marea Mediterană, situată în sudul Turciei, este numită Akdeniz, adică Marea Albă sau Marea din Sud. Această asociere cromatică a punctelor cardinale este întâlnită şi la alte popoare, inclusiv la români, care numesc Nordul Miază-noapte (asociere cu culoarea neagră), iar Sudul – Miază-zi (asociere cu culoarea albă)).

În acest context, ar fi de remarcat faptul că satul Acui (din etimonul tătăresc Ak köy), din raionul Cantemir, înseamnă, în traducere, „satul alb” sau „satul din sud, de la miază-zi”. Faptul nu este întâmplător, întrucât, la o privire atentă a hărţii istorice a vechilor teritorii ale Principatului Moldovei arendate tătarilor nohai în sudul Basarabiei, localităţile Caracui şi Acui se situează pe limita nordică şi, respectiv, sudică a regiunii în cauză. Cu titlu de paranteză, vom preciza că, potrivit datelor istorice, începând cu anul 1484 şi până la 1812, Bugeacul (care se întindea până în zona unde este situat satul Caracui de astăzi), făcea parte din paşalâcul turcesc de la Silistra şi era populat, în mare parte, de tătari.

De asemenea, un alt exemplu care confirmă această ipoteză este denumirea de Cetatea Albă (în turcă – Akkerman). Cetatea era amplasată la extrema sudică a teritoriului controlat de turci şi tătari şi înseamnă, de fapt, „cetatea din Sud”.

Astfel, este foarte probabil ca în traducere Caracui să însemne, de fapt, „satul din Nord”, care marca frontiera nordică a paşalâcului turcesc, populat, în mare parte, de tătari.

Frumos din exterior, dar devastat şi distrus din interior

După ocupaţia sovietică, satul Caracui, care anterior fusese sub jurisdicţia administrativă a judeţului Lăpuşna, a fost trecut, după împărţirea administrativ-teritorială pe raioane, în raionul Leova şi era satul de hotar al acestui raion, la limită cu raionul Hânceşti (care, în perioada sovietică, se numea Cotovschi). Abia la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, după mai multe demersuri din partea autorităţilor locale, satul a fost trecut în raionul Hânceşti, în a cărui subordine administrativ-teritorială a fost până la revenirea la judeţe, reformă efectuată în anul 1998. Astfel, începând cu anul 1998, satul Caracui s-a aflat în judeţul Lăpuşna, iar din 2003, după reîmpărţirea teritorial-administrativă pe raioane, a revenit în raionul Hânceşti, în a cărei subordine se află până astăzi. Ar mai fi de menţionat că, în perioada sovietică, satul Caracui era destul de dezvoltat, comparativ cu alte localităţi din regiune, şi avea o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economică a raionului din care făcea parte.

După destrămarea imperiului sovietic însă, localitatea a intrat în delăsare, obiectivele economice s-au ruinat, iar edificiile instituţiilor social-culturale au început să degradeze continuu. Infrastructura, fiind lăsată de izbelişte, s-a distrus cu trecerea anilor, drumurile au devenit, în cea mai mare parte, impracticabile, iar oamenii, în special cei tineri, au început părăsească, unul câte unul, satul de baştină, în căutarea unui trai mai bun.

Cauzele pentru care s-a ajuns la o astfel de situaţie sunt diverse: atât sărăcia generalizată, cu care se confruntă întreaga Republică Moldova de peste 20 de ani încoace, cât, în special, problemele locale de ordin administrativ, implicit lipsa de iniţiativă şi incompetenţa autorităţilor care au guvernat localitatea în ultimele două decenii…

„Aşa nu se mai poate”…

Deşi sunt, în cea mai mare parte, plecaţi peste hotare, tinerii din Caracui nu au uitat de satul lor natal. Aflaţi la mii de kilometri distanţă de locul unde s-au născut, aceştia par a fi mereu interesaţi de ceea ce se întâmplă acasă, manifestându-şi patriotismul local în special pe site-urile de socializare, unde au constituit zeci de grupuri şi grupuleţe în a căror denumire figurează obligatoriu denumirea „Caracui”. Aceste grupuri virtuale, ale căror membri depăşesc, de multe ori, numărul de 500-600 de persoane, se străduiesc să-şi prezinte satul în cele mai frumoase culori, atât prin plasarea de poze cu imagini pitoreşti, cât şi prin istorioare hazlii sau amintiri frumoase care îi fac să-şi amintească cu drag de satul natal.

Totodată, fiind conştienţi de situaţia reală în care se află satul lor, mulţi dintre aceşti tineri au decis să se implice activ şi să-şi salveze satul de la dezastru, oferindu-se să contribuie personal şi direct la renovarea şi dezvoltarea lui. Unul dintre cei care au dat dovadă de iniţiativă în acest sens este şi Vadim Pânzaru, un tânăr de 30 de ani, care este decis să preia conducerea localităţii şi să dea startul unor schimbări pozitive, astfel încât, peste câţiva ani, satul său să-şi recapete bunul nume de altădată, iar cei plecaţi să se reîntoarcă la vatră, alături de părinţii şi rudele lor mai în vârstă.

Vadim Pânzaru: Nu mai putem miza pe mentalităţile învechite care şi-au dovedit ineficienţa

Interviu cu Vadim Pânzaru, candidat la alegerile locale din 5 iunie pentru funcţia de primar al satului Caracui

- Domnule Vadim Pânzaru, care este cauza care v-a determinat să candidaţi la funcţia de primar al satului Caracui?

- Am decis să candidez la această funcţie, în primul rând, pentru că îmi pasă de viitorul satului meu. Îmi iubesc satul şi nu am de gând să plec nicăieri în altă parte. Totodată, îmi doresc ca cei care locuiesc aici şi eu implicit să avem parte de condiţii normale de trai: să avem drumuri şi poduri pe care să putem circula, să avem apă şi canalizare, să fim şi noi conectaţi la reţeaua de gaze naturale, să avem străzi iluminate, să funcţioneze centrul de sănătate, unde oamenii să se poată adresa atunci când au probleme de sănătate, şi multe alte probleme care există astăzi şi care nu au fost, din păcate, soluţionate de către cei care au condus Primăria satului Caracui până în prezent.

- Aţi ales să candidaţi independent. De ce? Nu aţi reuşit să convingeţi vreun partid să vă susţină? Pentru că o confruntare electorală presupune cheltuieli financiare, resurse umane etc.

- Eu nu reprezint şi nici nu-mi doresc să reprezint vreun partid anume. Cei care astăzi se bucură de susţinere financiară din partea unui partid sau altul, în cazul în care vor ajunge primari sau aleşi locali, vor trebui să întoarcă investiţia care a fost făcută ca ei să ajungă în aceste posturi. Nimeni nu investeşte bani degeaba. Eu însă nu vreau să fiu dator în faţa cuiva, care nu are legătură directă cu satul meu. Şi nici să reprezint interesele cuiva, care este străin de problemele noastre. Partidul meu este satul Caracui şi oamenii care trăiesc aici. Pentru ei vreau să-mi dedic cunoştinţele şi experienţa. Eu nu vreau să-i reprezint doar pe oamenii care fac parte dintr-un partid anume. Vreau să-i reprezint pe toţi, indiferent de opţiunile lor politice, pentru că un primar este ales de oameni şi trebuie să lucreze pentru oameni, pentru toţi oamenii. Iar în ceea ce priveşte viaţa politică a fiecăruia dintre noi, sunt de acord că trebuie să avem o anumită viziune în acest sens, însă acest fapt nu trebuie să-i afecteze pe cei care au o viziune diferită. În calitatea mea de primar al satului Caracui voi încerca să adun toate organizaţiile politice şi să le conving să-şi unească eforturile şi potenţialul, astfel încât fiecare dintre ele să contribuie la schimbarea în bine a situaţiei.

- Totuşi, ca să poţi face faţă situaţiei, este nevoie de bani. Totul costă bani, iar primăriile din Republica Moldova dispun, din păcate, de prea puţine fonduri ca să se poată descurca cu problemele pe care le au în faţă.

- Desigur, într-o anumită măsură, aveţi dreptate. Fără bani nu poţi asfalta drumurile, nu poţi săpa canalizare, nu poţi renova sau construi obiective de infrastructură. Fără îndoială, dacă vorbim de Bugetul de Stat al Republicii Moldova, situaţia la acest capitol nu este deloc încurajatoare. Un primar însă nu trebuie să stea mereu cu mâna întinsă la Guvern şi să aştepte să-i pice, din când în când, câte o fărâmitură. Există şi multe alte posibilităţi de a obţine bani, există o mulţime de programe comunitare, transfrontaliere, care finanţează proiecte de dezvoltare. Pentru aceasta însă este nevoie de competenţă şi ambiţie din partea administraţiei primăriei. Vom scrie proiecte, vom aplica la programele de finanţare transfrontalieră, ne vom înfrăţi cu localităţi din spaţiul comunitar, ne vom strădui să aducem investitori, astfel încât contribuţia la bugetul local să fie mai mare şi, desigur, vom încerca să-i convingem pe cei de la Guvern că proiectele noastre sunt cele mai viabile şi de perspectivă, astfel încât să ne numărăm şi noi printre cei care beneficiază de finanţare de la Bugetul de Stat, prin intermediul programelor pe care le demarează.

Pe de altă parte, sunt convins că există foarte multe proiecte care nu necesită multe fonduri şi pot fi suportate de bugetul local, aşa modest cum este el astăzi. Iar o problemă extrem de importantă, care poate fi soluţionată fără mari investiţii financiare, este amenajarea teritoriului şi salubrizarea localităţii. Sunt convins că fiecare gospodar din satul nostru este capabil să-şi facă cu forţe proprii curăţenie în faţa propriei porţi, iar Primăria poate, pe cont propriu, să amenajeze o gunoişte şi să asigure periodic colectarea deşeurilor, astfel încât spaţiul public să fie curat în permanenţă. De asemenea, voi avea grijă ca, împreună cu oamenii, să sădim cât mai mulţi copaci şi chiar să sădim un parc în centrul satului, unde oamenii să se poată întâlni unul cu altul şi unde să organizăm evenimente cultural-educative de sărbători. Şi cred că acest lucru se poate face tot din forţe proprii. Am foarte multe planuri şi idei pe care le voi pune în practică când voi fi primar. Şi sunt convins că oamenii mă vor susţine.

- Pornind de la ce aţi spus mai devreme, aş vrea să vă întreb cum v-aţi structurat priorităţile, care este programul dumneavoastră cu care veniţi în faţa cetăţenilor?

- Sunt câteva obiective principiale pe care mă angajez să le realizez în funcţia de primar al satului Caracui. Toate sunt extrem de importante, de aceea, toate acestea se află la acelaşi nivel în ordinea priorităţilor.

În primul rând, vreau să soluţionez problema drumurilor din sat, care, la ora actuală, se află într-o stare deplorabilă. Şi aici am în vedere nu doar porţiunea de drum asfaltată, ci toate arterele importante din sat, care, în caz de plouă, devin impracticabile din cauza noroiului care ajunge până la genunchi. Este o problemă insuportabilă pentru oamenii care sunt nevoiţi, zi de zi, să parcurgă aceste trasee. Mă voi strădui cel puţin să împrăştii pietriş pe aceste drumuri, ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să înoate prin noroi după fiecare ploaie. De asemenea, voi avea grijă ca, periodic, pe fiecare arteră din sat să treacă un buldozer, care să îndrepte drumurile şi să nu admitem ca acestea să se deterioreze la maximum şi să dispară, aşa cum se întâmplă astăzi cu multe drumuri din localitate.

La fel de importantă pentru o bună parte dintre localnici este şi problema podurilor. Satul Caracui este, practic, divizat în două părţi de o râpă prin care curge un pârâu. Toate podurile peste această râpă care fac legătura unei părţi de sat cu cealaltă sunt într-o stare jalnică, iar pe multe dintre ele de mult nu se mai circulă. Astfel, în foarte multe cazuri, oamenii care vor să-şi aducă acasă de pe deal porumbul sau alte recolte pe care le au, sunt nevoiţi să ocolească câţiva kilometri cu tractorul sau camionul, deşi pământurile lor se află foarte aproape de casa în care locuiesc.

O altă problemă de principiu pe care am de gând să o implementez este gazificarea localităţii. Personal sunt inginer de meserie, absolvent al Universităţii Tehnice din Moldova, specializat în alimentarea cu căldură şi gaze, ventilare. Astfel, începând cu anul 2003, am lucrat în calitate de maistru de specialitate, în domeniul gazificării, în oraşul Hânceşti. Între 2005 şi 2009, am fost diriginte de şantier în satul Logăneşti, unde am gestionat întregul proces de gazificare a respectivei localităţi. În momentul de faţă, lucrez în calitate de inginer la construcţia gazoductelor din raionul Leova şi, în paralel, am participat la gazificarea caselor de la Nemţeni, construite după inundaţiile din vara anului trecut. Am participat direct şi nemijlocit la gazificarea multor localităţi, implicit situate în preajma satului meu. De aceea, mă ambiţionez ca, în perioada imediat următoare, să gazific şi satul Caracui.

Un alt proiect pe care îl voi demara imediat va fi amenajarea cimitirului din sat. Personal mă simt de fiecare dată jenat când păşesc pe locul unde sunt înmormântaţi rudele şi consătenii mei care nu mai sunt printre noi. Şi consider că este o ruşine pentru întreg satul faptul că spre şi în cimitir, practic, nu există drum, iar cortegiile funerare abia de pot să ajungă la groapă. De aceea, voi avea grijă să fac tot posibilul pentru a face ordine în cimitir, cel puţin, din respect pentru morţii noştri îngropaţi acolo.

Tot printre priorităţi se numără şi amenajarea stadionului din centrul satului; alimentarea cu apă potabilă centralizată a localităţii; construcţia reţelei de canalizare; renovarea şi redeschiderea celor două băi publice, care, de altfel, au funcţionat până în anii 90; renovarea centrului ambulatoriu şi deschiderea cel puţin a unei farmacii, astfel încât oamenii să poată beneficia de consultaţie medicală şi medicamente, fără a mai fi nevoiţi să meargă la Hânceşti sau în altă parte.

- Nu vi se reproşează că sunteţi prea tânăr, că nu aveţi destulă experienţă pentru a conduce o primărie?

- În discuţiile pe care le-am avut până acum cu oamenii nu mi s-a reproşat aşa ceva. Însă dacă există persoane care cred astfel, vreau să le transmit că sunt un bărbat trecut de 30 de ani, am studii superioare, am lucrat şi am condus echipe de specialişti şi ingineri, am gestionat procesul de gazificare în multe sate din Republica Moldova. Nu sunt un om lipsit de experienţă. Eu aş zice, dimpotrivă, că cei care ne-au condus până acum şi care îşi doresc să ne mai conducă nu doar că n-au pregătirea necesară pentru a conduce o comunitate, dar nici interesul să o facă. Oamenii trebuie să înţeleagă că exigenţele de astăzi necesită să ţii pasul cu timpul, să cunoşti calculatorul, să te pricepi la scris proiecte, să fii energic şi, cel mai important, să fii tânăr, astfel încât să poţi ţine ritmul evoluţiei. Consider că marele meu avantaj este anume faptul că sunt tânăr. Ajunge cât ne-au condus cei „cu experienţă”, care n-au făcut nimic pentru satul nostru.

Vreau să fiu înţeles corect. Am tot respectul pentru oamenii mai în vârstă, dar şi ei trebuie să înţeleagă că, dacă vor schimbări în bine, trebuie să ne lase pe noi, cei tineri, să ne implicăm în acest proces. Nu mai avem dreptul să mizăm pe mentalităţile învechite care şi-au dovedit ineficienţa. E timpul să avem o abordare modernă asupra lucrurilor, dacă vrem să fim moderni, iar satul nostru să fie unul de care să ne mândrim. Vreau să demonstrez că şi în satul nostru se pot face multe lucruri frumoase. Eu nu pot şi nici nu vreau să cumpăr alegătorii cu bani, orez sau alte pomeni electorale. Eu vin în faţa oamenilor sincer şi cu inima deschisă.

- Vă mulţumesc şi vă doresc succes.