Secretarul Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Raisa Bogatyreva, a mulţumit autorităţilor moldovene pentru condamnarea Marii Înfometări din 1932-1933 din Ucraina şi pentru promovarea acestei poziţii în cadrul forurilor europene. Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, măgulit de aprecierile uşor exagerate ale oficialului ucrainean, a promis că problema Holodomorului va rămâne, „în continuare”, în vizorul autorităţilor de la Chişinău.

Ceea ce este amuzant şi ridicol în acelaşi timp e că autorităţile Republicii Moldova nu au luat niciodată o poziţie clară de solidaritate cu poporul ucrainean în această problemă, deşi au existat argumente mai mult decât pragmatice pentru adoptarea unei astfel de poziţii. Nu ştim exact la ce s-a referit Raisa Bogatyreva, pentru că, până în prezent, nici un parlament şi nici un guvern de la Chişinău nu a abordat oficial această chestiune.

Este mai mult decât probabil că oaspetele ucrainean s-a referit la iniţiativa legislativă a fracţiunii PPCD din fostul Legislativ, „Cu privire la condamnarea Marii Înfometări (Holodomor) din anii 1932-1933 din Ucraina”. Ceea ce i-a scăpat însă Secretarului Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al Ucrainei, este că acest proiect de Hotărâre aşa şi nu a mai fost inclus pe ordinea de zi a şedinţelor plenare ale Parlamentului, prin urmare nu a mai fost aprobat, pentru că nu a fost susţinut nici de majoritatea comunistă de atunci, în frunte cu Marian Lupu, Preşedintele de atunci al Legislativului, nici de fosta opoziţie, astăzi majoritară în Legislativ.

Poate autorităţile de la Kiev şi-au închipuit că o iniţiativă legislativă care aparţine vicepreşedintelui Parlamentului (autorul proiectului de Hotărâre la care se face referire este liderul PPCD, Iurie Roşca, pe atunci vicespicher) este ca şi cum adoptată şi nu au mai stat să urmărească care a fost finalitatea acestei iniţiative. Desigur, putem admite că delegaţia ucraineană a fost dezinformată sau informată parţial. Totodată, nu putem neglija şi interpretarea că această apreciere exagerată a Secretarului Consiliului Suprem de Securitate ucrainean reprezintă de fapt un reproş diplomatic subtil adresat Chişinăului.

AIE a promis, prin vocea ministrului de Externe, că va ţine în vizor în continuare o problemă pe care, până în prezent, a neglijat-o cu desăvârşire. De aceea, ar fi corect în raport cu partenerii noştri ucraineni ca, cel puţin acum, majoritatea parlamentară să se pronunţe în această chestiune. Lucru care, de altfel, nu ne costă absolut nimic.

Mai ales că, prin condamnarea Holodomorului, Republica Moldova s-ar ralia la poziţia oficială a Uniunii Europene, care a adoptat, cu majoritate absolută de voturi, încă la 15 ianuarie 2007, o Declaraţie privind „recunoaşterea internaţională a Marii Înfometări din Ucraina (1932-1933) drept GENOCID”.

Totodată, în cazul în care Chişinăul încă se mai teme să adopte poziţii care ar putea supăra Moscova, atragem atenţia asupra recentei luări de poziţie a preşedintelui rus Dmitri Medvedev, care a condamnat oficial represiunile staliniste şi „genocidul împotriva propriului popor”, învinuind direct şi fără rezerve autorităţile sovietice de atunci.

Admit că partidele aflate în prezent la guvernare ar putea să nu prea fie afectate, din punct de vedere sentimental, de tragedia poporului ucrainean din secolul trecut. Cu toate acestea, cred că pentru Republica Moldova este importantă această luare de poziţie, cel puţin, din mai multe considerente practice.

În primul rând, Republica Moldova are doar doi vecini – România şi Ucraina. Este firesc şi logic ca relaţiile noastre cu aceste state să fie mai mult decât pozitive, deoarece de ele depinde, în mare parte, perspectiva de dezvoltare a ţării noastre.

Ucraina este unul dintre principalii noştri parteneri economici (potrivit statisticilor, această ţară ocupă primul loc la capitolul importuri şi un loc de frunte privind exporturile din ţara noastră).

De asemenea, nu poate fi neglijat aspectul politic al relaţiilor moldo-ucrainene şi aici, bineînţeles, ne referim la conflictul transnistrean. De Ucraina depinde în foarte mare parte soluţionarea acestui conflict, mai ales în ceea ce priveşte securizarea frontierei de est a Republicii Moldova. Un dialog pozitiv cu Kievul, inclusiv prin exprimarea solidarităţii cu poporul ucrainean, ar reprezenta o premisă favorabilă pentru deblocarea situaţiei la acest capitol.

Ucraina şi Republica Moldova au interese politice comune, ambele ţări având aceleaşi obiective strategice: integrarea în marea familie europeană. În acelaşi timp, şi Ucraina, şi Moldova, au nevoie de sprijinul Occidentului în negocierile dificile cu Federaţia Rusă, referitoare la forţele militare ale acestei ţări dislocate pe teritoriile noastre naţionale. De aceea, ar fi normal ca Moldova să fie solidară cu Ucraina într-o chestiune principială pentru Uniunea Europeană.

Republica Moldova a trecut printr-o situaţie similară, Foametea din anii 1946-1947, iar o condamnare a genocidului împotriva poporului ucrainean din 1932-1933, ar reprezenta şi o recunoaştere a propriei noastre tragedii, pe care, până astăzi, nici o autoritate de la Chişinău nu a condamnat-o oficial.

Câteva repere pentru autorităţi

După alegerile parlamentare din 5 aprilie, este cunoscut, sediile Parlamentului şi Preşedinţiei au fost devastate şi incendiate de protestatarii nemulţumiţi de rezultatele scrutinului. Multe documente importante au fost distruse atunci. Nici biroul fracţiunii parlamentare a PPCD nu a fost „cruţat” de vandali, toate arhivele fracţiunii creştin-democrate, adunate timp de 20 de ani de activitate parlamentară,  care se găseau în acest birou, fiind arse sau distruse.

Nu cunoaştem care a fost soarta proiectului de Hotărâre „Cu privire la condamnarea Marii Înfometări (Holodomor) din anii 1932-1933 din Ucraina”. De aceea, amintim că la 21 aprilie 2008, grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat, a depus la Cancelaria Parlamentului, cu titlu de iniţiativă legislativă, acest proiect de Hotărâre a Parlamentului, prin care se propune ca Republica Moldova să urmeze calea altor state democratice şi să dea o apreciere justă acestei tragedii a poporului ucrainean.

Vom aminti aşadar, pentru actualele fracţiuni din parlamentul nostru, câteva idei care se conţineau în respectivul document, considerând că această informaţie le va fi utilă, în eventualitatea în care sunt sinceri şi doresc cu adevărat „să ţină în vizor în continuare” problema Holodomorului ucrainean:

„Având în vedere necesitatea evaluării corecte şi în deplină corespundere cu adevărul a trecutului istoric, cu toate tragediile şi ororile îndurate de popoarele din fosta URSS,

Cunoscând din experienţa dramatică a poporului nostru efectele regimului sovietic totalitar asupra vieţii a milioane de oameni nevinovaţi ajunşi victime ale unei politici de stat bazate pe teroare şi distrugere fizică a unor largi pături sociale,

Înţelegând că nu se poate construi un viitor temeinic fără o cunoaştere şi apreciere profundă şi sinceră a trecutului,

Exprimându-şi deplina solidaritate cu poporul ucrainean ca vecin şi partener strategic al poporului nostru,

Parlamentul Republicii Moldova apreciază că tragedia Marii Înfometări numite HOLODOMOR, care a culminat cu moartea a peste şapte milioane de oameni nevinovaţi în anii 1932-1933, a fost o  metodă de nimicire în masă prin înfometare,  practicată de regimul bolşevic, care urmărea distrugerea ţărănimii ca temelie a poporului ucrainean, slăbirea capacităţii de rezistenţă şi a voinţei de libertate şi independenţă statală  a ucrainenilor”.

În document se mai accentuează următoarele:

„Această tragedie în masă s-a extins şi a afectat în egală măsură şi Transnistria, fosta RASSM făcând parte administrativ din RSS Ucraineană, precum şi  regiunile  de sud ale Rusiei,  Caucazului de Nord şi Kazahstanului, ceea ce a condus la nimicirea altor milioane de oameni nevinovaţi…

Aceeaşi tragedie în masă s-a abătut şi asupra populaţiei Basarabiei în anii 1946-1947, când sute de mii de familii de ţărani din RSSM şi-au pierdut viaţa în urma foametei organizate de regimul sovietic.”

În acest document, deputaţii creştin-democraţi propuneau Legislativului ca această tragedie a poporului ucrainean să fie declarată drept ACT DE  GENOCID PREMEDITAT ÎMPOTRIVA POPORULUI UCRAINEAN.

„Parlamentul Republicii Moldova deplânge victimele acestei tragedii fără egal în istoria poporului ucrainean şi face apel către toate parlamentele lumii, către instituţiile internaţionale să îşi manifeste solidaritatea deplină cu Ucraina şi să dea o apreciere justă acţiunilor criminale care s-au întâmplat în anii 1932-1933. O asemenea solidaritate se impune  ca o reparaţie morală pentru poporul ucrainean şi ca un îndemn către comunitatea internaţională ca astfel de tragedii şi orori să nu se mai întâmple niciodată.”, se spunea în încheierea proiectului elaborat de deputaţii PPCD.

Kievul a făcut un apel către toate parlamentele lumii să recunoască Holodomorul drept genocid împotriva poporului ucrainean. La apelul ucrainenilor au răspuns mai multe state, inclusiv cele 27, care constituie Uniunea Europeană. Şi Republica Moldova trebuie să răspundă pozitiv la acest apel, chiar dacă a întârziat nejustificat, mai bine de doi ani, să facă acest lucru.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Majoritatea parlamentară, formată din deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), a extins de la o lună, cum era până în prezent, la şase luni termenul în care intervine incompatibilitatea funcţiei de deputat cu o altă funcţie publică. Acest lucru presupune că actualul Guvern condus de liderul PLDM, Vladimir Filat, ai cărui miniştri sunt, în mare parte, şi deputaţi în actualul Legislativ, vor putea deţine, concomitent, şi funcţia de deputat încă aproximativ cinci luni, adică până în primăvara anului 2010, dacă nu vor interveni atunci alte modificări ale termenului de incompatibilitate. Propunerea a venit din partea deputatului PLDM, Mihai Godea.

Actualmente, în Parlamentul Republicii Moldova cumulul de funcţii este exercitat de 14 din 17 miniştri, în frunte cu premierul Vladimir Filat, precum şi de primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, primarul de Floreşti, Iurie Ţap, vicepreşedintele raionului Cahul Ion Butmalai, toţi cei 17 deputaţi aflaţi în stare de incompatibilitate fiind membri ai coaliţiei liberal-democrate din parlament.

De ce a fost nevoie de această modificare? Anterior, când liderii AIE se consumau în discuţii interminabile, negociind partajarea algoritmică a celor mai importante funcţii în stat, scriam că liderul PLDM riscă, în cazul în care va accepta funcţia de prim-ministru, să rămână în afara actului decizional la nivel de stat. Asta în cazul în care fragila alianţă din parlament s-ar destrăma şi ar fi creată o altă majoritatea (care să-i cuprindă şi pe deputaţii comunişti) care, în consecinţă, să numească un nou cabinet de miniştri. În această situaţie, liderul PLDM (partidul care, la scrutinul din 29 iulie, a înregistrat, comparativ, cel mai bun scor electoral printre actualele formaţiuni de guvernământ) risca să rămână „pe drumuri”. Riscul se explică prin faptul că, în conformitate cu norma legală valabilă până astăzi, funcţia de premier nu permitea şi păstrarea celei de parlamentar, funcţie care îl face pe „alesul poporului” inamovibil pe o perioadă de patru ani.

La constituirea guvernului liberal-democrat, mai mulţi deputaţi din partea AIE au refuzat să facă parte din noul Cabinet, motivându-şi reticenţa prin faptul că actualul Executiv este unul de sacrificiu şi că nu este exclus ca acesta să fie dizolvat înainte de expirarea mandatului, ca urmare a neînţelegerilor şi tensiunilor mocnite dintre componentele destul de eclecticei Alianţe de guvernământ.

Prin urmare, noile modificări la legea privind statutul deputatului ne fac să credem că unitatea din sânul AIE este destul de fragilă, convenţională, explicabilă conjunctural, prin raportare la oponentul electoral. Nu este exclus ca, foarte curând, în mai puţin de cinci luni, din actualul guvern să se aleagă praful şi pulberea.

„Milităm pentru libertatea noastră. La întrunirea şefilor de guvern din CSI, credem că Republica Moldova ar trebui să adopte o Declaraţie prin care să oblige Federaţia Rusă să-şi retragă armata de pe teritoriul nostru. Toată lumea trebuie să înţeleagă că prezenţa armatei ruse nu ne permite să soluţionăm conflictul transnistrean şi să ne integrăm în UE”. Această declaraţie aparţine lui Mihai Ghimpu, preşedintele PL, şi a fost făcută în luna noiembrie 2008, în preajma întrunirii de la Chişinău a şefilor de guvern din CSI.

Atunci membrii PL pichetau sediul Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău şi cereau insistent retragerea forţelor armate din Transnistria, în cadrul unei acţiuni de masă numită „Caravana retragerii armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Iată însă ce declară, la nici un an de la acest eveniment, după întâlnirea cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, acelaşi Mihai Ghimpu, ajuns între timp spicher şi preşedinte interimar al Republicii Moldova: „Totuşi, nu depinde numai de Federaţia Rusă şi Republica Moldova (soluţionarea conflictului transnistrean – n.n.), ci şi de Transnistria, inclusiv de Smirnov”.

Şi actualul prim-ministru, preşedintele PLDM, Vlad Filat, se arăta anul trecut extrem de revoltat de faptul că guvernarea comunistă a refuzat să adopte, în plenul Parlamentului de la Chişinău un apel-rezoluţie „către şefii de guverne din ţările CSI, participanţi la summitul de la Chişinău, cu privire la retragerea trupelor şi arsenalului militar rusesc de pe teritoriul RM”. Prin apelul înaintat de Filat, Parlamentul urma „să ceară participanţilor la summit să dea apreciere staţionării unor efective şi a unui important arsenal militar rusesc în Transnistria şi, cu ocazia prezenţei premierului rus Vladimir Putin, să ceară Rusiei onorarea angajamentelor de retragere militară imediată şi necondiţionată din Republica Moldova, pe care şi le-a asumat în 1999, la summitul OSCE de la Istanbul”.

Astăzi, la fel ca şi colegul său din AIE Mihai Ghimpu, Filat adoptă o atitudine mult mai rezervată şi chiar binevoitoare în ceea ce priveşte prezenţa Moldovei în CSI şi relaţiile ţării noastre cu Federaţia Rusă. „Se impune nevoia reformării CSI în vederea eficientizării ei. Este o posibilitate de a avea aceste discuţii în cadrul summitului dar şi întrevederi pe bilaterală. Urmează să eficientizam cooperarea pe bilaterală cu partenerii din spaţiul CSI, punând mai mult profesionalism şi mai multă energie în acest sens”, declara premierul Filat înaintea summitului CSI din acest an, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Nu avem intenţia să le impunem noilor autorităţi moldovene modul în care trebuie dezvoltate relaţiile externe şi nici cum să guverneze ţara. Totodată, nu ne pronunţăm pentru ostilizarea relaţiilor cu Federaţia Rusă sau cu alte state din cadrul CSI. Dimpotrivă, considerăm că autorităţile de la Chişinău trebuie să poarte un dialog constant şi pozitiv cu Moscova în vederea soluţionării problemelor apărute în relaţiile dintre cele două state, care trebuie să revină în albia normalităţii şi chiar să capete o linie ascendentă. Constatăm doar, încă o dată, că în politică ipocrizia e în capul mesei, iar pentru a reuşi în acest domeniu trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii: să dai dovadă de lipsă de ţinută morală, să nu dispui de fermitate şi principialitate, să urmăreşti satisfacerea intereselor personale şi să adopţi, după împrejurări, păreri şi principii potrivite momentului. Iar dacă reuşeşti să înşeli şi să profiţi de necunoştinţa sau naivitatea oamenilor, succesul în politică îţi va fi asigurat.

P.S.: Oare cum se simt alegătorii liberalilor, care au dat crezare retoricilor lor antiruseşti şi patriotarde? Şi dacă se simt înşelaţi, asta îi revoltă sau îi încântă? Nu comunicarea pozitivă cu ruşii a capilor AIE ne deranjează, ci faptul că au ajuns în fruntea bucatelor trişând şi călărind naivitatea publicului consumator de mesaje radicale şi războinice. În rest, asta e, fiecare ce a învăţat: trişorii să înşele, iar fraierii să ia plasa.

Prutul este un râu care trebuie să ne unească, nu să ne separe. De-a lungul secolelor legătura dintre cele două maluri ale lui a fost asigurată de podurile stabile sau plutitoare aşezate la trecătorile cunoscute sub numele generic de vaduri. Dintre cele 22 de poduri peste râul Prut, care până în 1944 legau Basarabia de restul României, nu au fost distruse doar două, feroviare, şi anume cele de la Cantemir – Fălciu şi Ungheni – Holboca (spre Nicolina).

Alte 5 poduri, toate rutiere, au fost refăcute în timpul ocupaţiei sovietice. Este vorba de podurile Giurgiuleşti – Galaţi, reconstruit în 1949, Leuşeni – Albiţa, reconstruit în 1956 şi renovat în 1978, Cahul – Oancea, reconstruit în 1963, Sculeni – Sculeni, reconstruit în 1966, şi coronamentul barajului Costeşti – Stânca, construit în 1978. Podul de la Lipcani – Rădăuţi Prut a fost reconstruit în 2005, dar nu este funcţional.

Unul dintre podurile distruse în 1944 este cel de la Leova – Bumbăta (comuna Vetrişoaia, judeţul Vaslui). Prima confirmare documentară a existenţei unui vad peste Prut în apropierea localităţii Vetrişoaia datează din anul 1781 (“Carte de la Moldavie pour servir a L Histoire militaire de la guerre entre les Russes et les Turcs”, redactată între anii 1768-1774 şi gravată la Amsterdam), aceasta aparţinându-i lui Frederick William von Bawr, inginer austriac şi general maior în armata rusă.

Dat fiind faptul că oraşul Leova este situat într-o zonă economic avantajoasă şi prielnică din punct de vedere socio-cultural, primăria şi consiliul orăşenesc din localitate au lansat iniţiativa refacerii vechii treceri peste râul Prut între localităţile Leova şi Bumbăta. Administraţia locală din comuna învecinată Vetrişoaia, din care face parte localitatea Bumbăta, a întâmpinat iniţiativa primăriei leovene cu mult entuziasm, exprimându-şi deplina disponibilitate pentru realizarea proiectului. Această iniţiativă a fost concepută şi ca element pregătitor în eventualitatea semnării şi punerii în aplicare a unui acord moldo-român privind micul trafic de frontieră.

La 30 ianuarie 2004 guvernul Republicii Moldova a emis Dispoziţia nr. 1311-76 privind necesitatea şi oportunitatea restabilirii podului peste Prut în apropierea localităţii Leova. Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei şi Departamentul de Grăniceri au eliberat avize pozitive în legătură cu iniţiativa primăriei Leova. Peste aproximativ o lună, iar mai exact la 4 martie 2004, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea sa nr. 207 „Cu privire la situaţia social-politică a raionului Leova şi activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea dezvoltării durabile a unităţilor administrativ-teritoriale”. Punctul 12 al acestei Hotărâri specifică: „Ministerul Afacerilor Externe, în comun cu Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Departamentul Vamal, Departamentul Trupelor de Grăniceni, autorităţile administraţiei publice locale şi cu concursul Comisiei interguvernamentale mixte moldo-române de colaborare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică, în termen de până la 1 mai 2004, va efectua un studiu de fezabilitate asupra modalităţii consolidării mijloacelor financiare pentru proiectarea şi construcţia podului peste râul Prut (or. Leova, Republica Moldova – satul Bumbăta, România) şi va prezenta Guvernului propunerile de rigoare.”

În argumentaţia sa primăria Leova arăta în 2004 că peste 15% din populaţia zonei frontaliere Leova – Vaslui se află în relaţie de rudenie de gradul I şi II.

Primăria Leova estima de asemenea că trecerea Leova – Bumbăta ar putea atrage cel puţin 30% din fluxul de mărfuri şi călători înregistrat la vămile Cahul – Oancea, în aval pe Prut, şi Leuşeni – Albiţa, în amonte pe Prut, ceea ce ar constitui 698 de unităţi de transport mărfuri şi pasageri (autocare, autoturisme şi autocamioane) într-un interval de 24 de ore sau 254 770 de unităţi de transport anual. Aceste calcule impun construirea unui drum de acces din categoria tehnică IV, cu două benzi de circulaţie în sens opus. Drumul, cu o lăţime de 6 metri a părţii carosabile, ar trebui să fie construit pe un terasament cu o lăţime de 10 metri.

Podul propriu-zis urma să aibă o lăţime totală de 12,1 metri, dintre care 8 metri destinaţi părţii carosabile şi câte 1,5 metri celor două trotuare laterale.

În anul 2002 administraţiile locale de pe cele două maluri ale Prutului au înfiinţat o Comisie mixtă având ca sarcină alegerea şi stabilirea la faţa locului a traseului trecerii peste Prut. Din Comisie au făcut parte Ioan Mâcnea, primarul de atunci al comunei Vetrişoaia, Ionel Andrişoi, delegatul sătesc din Bumbăta, Eugen Buragă, subprefectul judeţului Lăpuşna, Ilie Condrea, primarul interimar al oraşului Leova şi Alexandru Cecan, Şeful Biroului de Construcţii şi Proiectări „Injproiect” din Chişinău. Comisia a stabilit că trecerea peste Prut, cu o lungime totală de 198 de metri, ar trebui să-şi ia începutul de la drumul local L574 Leuşeni – Leova şi să se termine în punctul de racordare la drumul naţional DN24A Bârlad – Murgeni – Fălciu – Berezeni – Stănileşti – Huşi. Comisia a mai stabilit că lungimea totală a căii de trecere va constitui 5400 de metri, dintre care 2102 metri pe malul stâng şi 3100 metri pe malul drept al râului. Suprafaţa totală a zonei urma să cuprindă 4,8 hectare teren public şi alte 0,5 hectare aparţinând fondului forestier de stat.

De asemenea, au fost analizate trei variante de schemă a podului. Două dintre acestea prevedeau utilizarea, ca elemente de rezistenţă, a unei suprastructuri de oţel forjat şi a şase grinzi metalice cu inima plină ţinute în păstrare, în bune condiţiuni, de Agenţia de Stat Rezerve Materiale şi Ajutoare Umanitare din Chişinău. Comisia a pledat pentru folosirea podului metalic. Acesta fusese moştenit de la Armata sovietică, care îl construise pentru instalare rapidă peste Prut în cazul eventual al deschiderii de operaţiuni militare în zonă, iar în 1991 nu a mai apucat să-l evacueze în Rusia, cum s-a întâmplat cu cea mai mare parte a construcţiilor inginereşti mobile şi a tehnicii militare.

Este evident că pentru asigurarea adecvată a tranzitului de mărfuri şi pasageri în acest punct este necesară desfăşurarea serviciilor vamale, de grăniceri, sanitare etc. Faptul presupune lucrări edilitare şi de amenajare, precum şi crearea unei infrastructuri moderne, de tipul celei din alte puncte de trecere peste frontiera comună. Au fost luate în calcul şi lucrările de consolidare a taluzurilor contra eroziunii, măsurile de protecţie a mediului înconjurător şi asigurarea fără impedimente a navigaţiei fluviale pe Prut. Urma ca executanţii lucrării să ţină cont de importanţa, specificul şi complexitatea acestui obiectiv transfrontalier. La 14 iulie 2004 primăria oraşului Leova a eliberat un Certificat de urbanism pentru terenul destinat construcţiei „Trecerii peste Prut Leova – Bumbăta”.

Biroul de Construcţii şi Proiectări „Injproiect” din Chişinău, care a elaborat un studiu de fezabilitate la comanda primăriei Leova, a apreciat ca fiind realist un termen de proiectare şi executare a lucrărilor de 24 de luni, dintre care 3 luni rezervate lucrărilor de pregătire a terenului în conformitate cu standardele tehnice în vigoare. Valoarea totală estimativă a lucrărilor de construcţie şi proiectare constituia 75 de milioane şi 552 110 lei moldoveneşti în preţurile anului 2004. Dintre aceştia 18 milioane şi 615 280 lei erau prevăzuţi pentru construcţia podului peste Prut, aici fiind inclusă şi valoarea suprastructurii metalice aflate în păstrarea Agenţiei de Stat Rezerve Materiale şi Ajutoare Umanitare din Chişinău. Se presupunea că guvernele de la Chişinău şi Bucureşti vor asigura finanţarea lucrărilor. Acestea ar fi putut reduce valoarea proiectului cu 30% prin exonerarea unor servicii şi lucrări de plata taxelor aferente.

Finanţarea restabilirii podului de la Leova – Bumbăta ar putea fi obţinută şi din partea Uniunii Europene, ca şi în cazul restabilirii podului de la Lipcani – Rădăuţi Prut. Un proiect în acest sens a fost prezentat spre examinare în cadrul Programului Operaţional Comun România-Moldova-Ucraina 2007-2013, beneficiind de expertiza Societăţii Germane pentru Cooperare Tehnică (Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit). Proiectul a fost inclus în baza de date a Secretariatului Tehnic pentru Problemele de Vecinătate şi, potrivit asigurărilor guvernului Republicii Moldova date în 2007, urma a fi propus spre finanţare odată cu lansarea licitaţiei oficiale în cadrul Programului Operaţional Comun România-Moldova-Ucraina 2007-2013 preconizată pentru toamna anului 2008. Cum era însă de presupus, proiectul nu a fost propus spre finanţare nici de Guvernul de la Chişinău şi nici de cel de la Bucureşti.

Actualul primar al oraşului Leova, Gheorghe Focşa, într-o declaraţie a sa pentru Flux, a susţinut: „Noi sperăm că acest pod va fi construit, pentru că el are o importanţă economică şi culturală majoră nu doar pentru oraşul Leova, dar şi pentru întreg spaţiul de dezvoltare din sudul Republicii Moldova. În prezent, întocmim un nou caiet de sarcini, după care vom organiza un tender, vom petrece o licitaţie şi vom organiza un test de fezabilitate. Din păcate, chiar dacă am semnat mai multe acorduri cu partea română, lucrurile stau pe loc, pentru că nu există un acord politic între România şi Republica Moldova. Este clar că situaţia politică extrem de tensionată din ultimul timp dintre Chişinău şi Bucureşti are un cuvânt greu de spus în construcţia acestui pod, de altfel ca şi în multe alte domenii. Cred că Guvernul de la Chişinău trebuie să dea dovadă de maturitate, pentru că ţara noastră aspiră spre integrare europeană, iar România reprezintă graniţa UE, fapt ce trebuie să ne stimuleze să creăm cât mai multe puncte de legătură cu statul vecin. Totuşi, noi sperăm că eforturile pe care le facem acum nu se vor dovedi a fi zadarnice”.

Cazul podului de la Leova – Bumbăta ne oferă o dată în plus dovada că în cele două capitale ale noastre factorii administrativi şi politici, puternicii zilei, au înclinaţia păguboasă de a se cantona în zona declaraţiilor spumoase, alteori belicoase şi ridicole, lăsând baltă iniţiative constructive de strângere a legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului şi condamnându-le astfel să încremenească în faza de proiect.

Vlad CUBREACOV (cubreacov.wordpress.com)

Cine îşi mai aminteşte de eroii români îngropaţi în pământul Basarabiei

În Republica Moldova există aproximativ 200 de cimitire – de fapt, gropi comune sau locuri neîmprejmuite, părăginite, fără cruci – în care au fost aruncate unele peste altele şi acoperite superficial cu pământ, trupurile a zeci de mii de soldaţi români care au căzut în timpul celui de-al doilea război mondial pentru eliberarea Basarabiei.

Unele dintre ele au fost restabilite sau amenajate la iniţiativa unor primari sau consilieri locali sau a unor simpli creştini din localitate, cu sprijinul financiar al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) din România, instituţie care continuă tradiţia Aşezământului Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor din perioada interbelică. Majoritatea mormintelor eroilor români au fost îngrijite în tăcere în perioada sovietică de preoţii satelor, altele au fost distruse – cum este cazul celui din Chişinău, situat în cartierul Botanica. Chiar şi în ziua de azi există cazuri când sunt profanate locurile unde au fost înhumaţi ostaşi români, un caz recent în acest sens fiind cel al „Cimitirului Dragalina” din Tighina, care a fost ras de pe faţa pământului de buldozerele transnistrene.

Am scris de fiecare dată, pe parcursul anilor, atunci când, cu voia lui Dumnezeu şi a oamenilor de bună credinţă, s-a reuşit restabilirea onoarei şi demnităţii de ostaş a celor care şi-au sacrificat viaţa pentru Ţară, fiindu-le amenajate, după rânduiala creştinească, mormintele unde li se odihnesc trupurile.

Am decis să revenim la cazurile relatate în trecut şi să-i mai trecem o dată în revistă pe cei care au depus eforturi pentru restabilirea acestor cimitire, mai ales că pentru unii dintre ei cinstirea memoriei eroilor români a devenit un scop al vieţii. Este important de reţinut numele acestor oameni întrucât, de obicei, după consumarea evenimentelor de inaugurare şi sfinţire a acestor locuri, cei care merită toată aprecierea şi preţuirea noastră rămân oarecum în umbră.

Monumentul eroilor din comuna Carahasani

Un caz mai mult decât impresionant este cel al Victor Boian, pensionar din comuna Carahasani, raionul Ştefan-Vodă, care a construit fără ajutorul financiar al nimănui un monument dedicat ostaşilor care au murit pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial. Monumentul a fost inaugurat în anul 2006, după hramul satului, care este sărbătorit la 14 octombrie, fiind sfinţit pe 5 iunie 2008. Ideea de a construi un asemenea monument i-a venit lui Victor Boian cu mulţi ani în urmă, el fiind şi martor al evenimentelor din perioada 1941-1945. Şi-a realizat visul cu propriile forţe, nefiind ajutat de nimeni. Pe locul unde a fost ridicat monumentul au fost îngropaţi peste 300 de ostaşi români, 400 de ostaşi nemţi şi ostaşi ai armatei sovietice.

Cimitirul eroilor de la Ţiganca

Despre Cimitirul Ostaşilor Români de la Ţiganca din Republica Moldova a început să se vorbească acum câţiva ani. Acolo, pe o colină de pe malul stâng al Prutului îşi dorm somnul de veci câteva mii de ostaşi români, căzuţi în luptele din 1941 pentru eliberarea Basarabiei. O eliberare care nu a fost pe placul sovieticilor, care au ras de pe faţa pământului toate amenajările specifice unui cimitir şi aşa a rămas acel loc mai bine de 6 decenii: părăsit şi uitat. Câţiva ani în urmă pe această colină s-au sihăstrit doi călugări de la Mănăstirea Neamţ, părinţii Nifon Ilie, şi Casian, ucenicul său. Ei au vrut să atragă atenţia românilor că istoria nu poate fi îngropată în uitare. Părintele Nifon dormea într-un sicriu şi le explica vizitatorilor de ce o face: “Ei (ostaşii români căzuţi în luptă – n.n.) n-au putut să doarmă în unul de ăsta, au fost aruncaţi ca animalele în gropi. Ca drept creştin, am spus: îmi iubesc morţii şi vreau să mă rog pentru ei. Când plouă, bagă oile şi se face de nu putem trece, e numai noroi. Dacă vreţi, luăm un hârleţ şi vă arătăm cum scoatem oasele, sunt la suprafaţa pământului. Nu plecăm de aici, că strigă aceia ca să-i ajutăm. Dacă n-or striga ei, o să strige pietrele, norii”.

Cimitirul eroilor de la Ţiganca a fost inaugurat pe data de 1 iunie 2006, la eveniment participând înalte oficialităţi din România şi Republica Moldova, printre care şi Majestatea Sa, Regele Mihai.

Cimitirul de Onoare de la Cania

De Ziua Eroilor Români, pe 1 iunie 2008, când creştinii ortodocşi au sărbătorit Înălţarea Domnului, în satul Cania, raionul Cantemir, a fost inaugurată o Troiţă în memoria martirilor Armatei Române, care şi-au pierdut viaţa pe aceste meleaguri în timpul celui de-al doilea război mondial. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu părintele Vasile Burduja, parohul bisericii din Cania. Troiţa care a fost amplasată pe locul unde şi-au găsit odihna de veci cei ostaşii români şi a fost adusă pe aceste locuri de Asociaţia din Maramureş „România din inima mea” şi a fost edificată cu surse din donaţiile adunate de Grigore Caraza, fost deţinut politic în închisorile de la Ajud şi Jilava, care acum locuieşte la Piatra Neamţ.
În Cimitirul de Onoare de la Cania au fost înhumaţi, în gropi comune, 936 de eroi români, morţi în luptele purtate în vara anului 1941, la Ţiganca. Proiectul de reabilitare a acestui loc de veci aparţine Parohiei Bisericii Ortodoxe din Cania.

Onoarea ostaşilor români, cinstită la Neculăieuca

În satul Niculăieuca, raionul Orhei, autorităţile locale, în comun cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor Români din Bucureşti, au inaugurat, pe data 8 iunie 2008, Cimitirul de onoare al ostaşilor români, care au luptat şi au căzut pe câmpurile de luptă din această localitate încă în vara anului 1941 pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică. Iniţiativa de renovare a cimitirului a aparţinut primarului PPCD din localitate, Claudia Bejenaru. Iată ce a declarat atunci Claudia Bejenaru: „De mai mult timp am aşteptat această zi, pentru a vedea împlinit visul de a amenaja şi în Neculăieuca un cimitir al ostaşilor români necunoscuţi. Mă bucură faptul că în această zi s-au adunat mai mulţi creştini pentru a cinsti memoria ostaşilor care 67 de ani în urmă şi-au sacrificat viaţa pe altarul păcii, apărând valorile naţionale româneşti”.
Până la amenajarea cimitirului, locuitorii satului Neculăieuca îngrijeau cu sfinţenie această parcelă şi mormintele ostaşilor pentru a păstra memoria lor veşnică. Totodată, primul semn pentru ostaşii români a fost adus în anul 2006, în august, atunci când a fost sfinţită troiţa de lângă actualul cimitir.

În satul Neculăieuca, în vara anului 1941, în timpul luptelor duse dintre armata română şi cea sovietică, şi-au pierdut viaţa peste 1.000 de soldaţi români care au crezut în cauza pentru care au luptat şi au apărat valorile naţionale. În acelaşi timp, în urma cercetării mai multor documente, a fost stabilit faptul că în cimitirul inaugurat şi-au găsit odihna de veci peste 100 de ostaşi români, însă, din păcate, aceste surse documentare au identificat doar 42 de nume ale ostaşilor români căzuţi pe moşia satului Niculăieuca.

Cimitirul eroilor de la Micleuşeni

Cimitirul Eroilor Români din localitatea Micleuşeni, Străşeni, a fost inaugurat, după ce a fost îngrijit şi reconstruit, de ziua Armatei Române, pe data pe 25 octombrie 2008. Iniţiativa şi toate demersurile care au urmat aparţin reprezentanţilor Partidului Popular Creştin Democrat din Străşeni, consilierul raional Nicolae Stratulat şi vicepreşedintele raionului, Constantin Ioniţă.
Cimitirul eroilor de la Micleuşeni a fost înfiinţat în data de 17 iulie 1941. În acest cimitir au fost amenajate 11 morminte comune în care au fost înhumaţi 223 militari români aparţinând regimentelor 63 artilerie şi 67 infanterie. Toţi aceşti eroi au căzut în luptele de pe Valea Dolnei, din data de 8 iulie 1941. Mormintele sunt marcate prin 28 însemne de căpătâi şi printr-un bloc de piatră inscripţionat cu următorul text: „Aici sunt înhumaţi ostaşii armatei române căzuţi în vara 1941. Veşnică fie-le pomenirea”. Pe latura de est a cimitirului a fost amplasată o troiţă, donată de către Asociaţia „Ginta Latină”.

Cimitirul de onoare al ostaşilor români din satul Feşteliţa

În localitatea Feşteliţa, raionul Ştefan-Vodă, autorităţile locale, în comun cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor Români din Bucureşti, au inaugurat, pe 7 iunie 2008 Cimitirul de onoare al ostaşilor români. Aici au căzut în luptă peste 40 de ostaşi români.

Iniţiativa de a restaura cimitirul aparţine primarului PPCD din localitate, Nicolae Tudoreanu care, solicitat de FLUX, a declarat: „Timp de mai mulţi ani, această bucată de pământ, în locul unde se află acum cimitirul de onoare al ostaşilor români, a fost lăsată de izbelişte, deoarece motivele politice predomină asupra intereselor creştineşti şi omeneşti. Astăzi participăm la un eveniment istoric, pentru că istoria este scrisă de învingători. Acest cimitir este cu adevărat o carte de vizită pentru localitatea Feşteliţa”.

Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” în memoria eroilor români căzuţi la Ialoveni

Pe data de 10 decembrie 2005, în orăşelul Ialoveni a fost sfinţit locul unde va fi construită Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. „Sfinţii Martiri Brâncoveni” este o parohie a Mitropoliei Basarabiei şi va fi înălţată în memoria şi cinstea celor peste 20 de eroi români căzuţi şi înmormântaţi pe colina din centrul Ialoveniului, în timpul celui de-al doilea război mondial. După ocupaţia sovietică, în locul cimitirului a fost construit un punct de colectare a vitelor. La ceremonia de sfinţire au participat liderii PPCD Iurie Rosca, Vlad Cubreacov şi ex-deputatul creştin-democrat, Adriana Chiriac.
Pe colină au fost înălţate patru cruci, care marchează locul unde va fi construit sfântul lăcaş.

Persoanele care au făcut toate demersurile şi au reuşit să obţină autorizaţiile de construcţie sunt foştii consilieri raionali din partea PPCD, Valeriu Ţurcanu şi Vasile David, care au insistat în faţa autorităţilor locale cărora le-au cerut „să nu mai pângărească acel loc sfânt şi să cinstească creştineşte memoria ostaşilor români îngropaţi acolo”.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a constituit o comisie de stat specială care are rolul de a lupta împotriva „falsificatorilor” istoriei Rusiei. Comisia este direct subordonată preşedintelui rus şi urmează să combată „tentativele de falsificare a istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse”. Experţii în domeniu sunt însă de părere că însăşi această comisie reprezintă un instrument de falsificare a istoriei.

Potrivit ziarului moscovit Kommersant, noua structură îi va prezenta preşedintelui rapoarte analitice, va face propuneri şi recomandări pentru „a reacţiona adecvat împotriva tentativelor de a denatura sensul evenimentelor istorice” şi pentru a „neutraliza eventualele efecte negative”. Din componenţa noii comisii fac parte Serviciul Federal de Securitate (FSB), Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, Ministerul rus de Interne, precum şi reprezentanţi ai Academiei Ruse şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Comisia va fi convocată de, cel puţin, de două ori pe an.

Liderul de la Kremlin anunţat despre intenţia sa de a contracara „tentativele de falsificare a istoriei” în cadrul şedinţei comitetului organizatoric „Pobeda” (trad. – Victoria), constituit cu ocazia celei de a 65-a aniversări de la victoria împotriva fascismului. Medvedev a declarat că nu mai poate neglija subiectul pe care îl tot enunţă veteranii celui de-al II-lea război mondial – „ascunderea adevărului cu privire la război, adevărul despre rolul incontestabil pe care l-a avut Armata Roşie şi Uniunea Sovietică în ceea ce priveşte exterminarea fascismului şi eliberarea Europei, adevărul despre efectele acestei victorii asupra proceselor istorice mondiale”.

Reprezentanţii Kremlinului s-au arătat îngrijoraţi şi de faptul că deja mai multe foste republici sovietice refuză să „serbeze cum se cuvine” victoria asupra fascismului, mai mult chiar, prezintă lumii „date eronate” despre acest război, cu scopul de a şifona imaginea Rusiei şi a denatura rolul Uniunii Sovietice în ceea ce priveşte „salvarea Europei de fascism”.

Mai mulţi experţi ruşi sunt însă sceptici faţă de intenţiile şi rolul pe care îl va juca respectiva comisie, precum şi faţă de eficienţa acesteia în ceea ce priveşte protejarea adevărului istoric. Andrei Reabov, expert în cadrul Fondului Gorbaciov, a declarat că doar în cazul în care în cadrul acestei comisii vor domina istoricii profesionişti, aceasta va fi aptă să contracareze tentativele de falsificare a istoriei. „Dacă însă această comisie a fost constituită pentru a scrie manuale de istorie, şi pentru a interveni tot aşa cum „tovarăşul Stalin a intervenit în soluţionarea problemelor de cunoaştere a limbii”, în acest caz este vorba de o perversiune în raport cu vremurile trecute”, a declarat Reabov sursei citate.

Precizăm că subiectul „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” a constituit în perioada sovietică principalul element propagandistic, promovat de Moscova în toată zona sa de influenţă, pentru a atrage de partea sa popoarele captive şi pentru a putea lupta mai eficient împotriva „rebelilor anticomunişti” din interiorul dar şi din exteriorul Uniunii Sovietice. În acest sens existau presiuni de-a dreptul criminale la care recurgea KGB-ul pentru a-i izola şi chiar extermina pe cei care prezentau o imagine diferită de cea oficială despre URSS şi armata sovietică.

După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut diverşi istorici şi persoane din interiorul fostului Sistem care au divulgat mai multe secrete încriminatorii la adresa dictaturii comuniste sovietice, condamnând rolul nefast pe care l-a jucat Uniunea Sovietică în istoria europeană postbelică. Un rol determinant în prezentarea adevărului despre adevărata faţă a sistemului sovietic l-a avut cunoscutul disident rus Alexandr Soljeniţân, care a arătat lumii întregi ce se întâmpla în interiorul lagărelor de concentrare ruseşti şi modul în care se răfuia securitatea sovietică cu oponenţii Sistemului.

Dintre fostele republici sovietice cei mai înverşunaţi luptători împotriva propagandiştilor ruşi şi sovietici sunt, în special, Ţările Baltice şi, mai nou, Georgia şi Ucraina, care au realizat zeci de filme documentare şi artistice şi au editat zeci de cărţi şi reviste care scot la iveală crimele fostului NKVD, ulterior KGB, dosite cu iscusinţă în perioada sovietică de regimul comunist. Extrem de relevant în acest sens este filmul documentar „Istoria sovietelor”, realizat anul trecut de către un regizor lituanian, unde sunt prezentate documente şi imagini care divulgă complicitatea dintre Stalin şi naziştii lui Hitler în cel de-al doilea război mondial şi care arată date şocante despre genocidul reprezentanţilor regimului sovietic împotriva popoarelor ocupate şi anexate la imperiul sovietic.

Deşi, în prezent, Rusia se declară o ţară democratică şi liberală, autorităţile de la Moscova refuză ostentativ să condamne crimele regimului sovietic, mai mult chiar, se prezintă cu mândrie drept moştenitori legali ai fostei URSS. De aici şi paradele pompoase organizate cu ocazia zilei de 9 mai, dar şi zecile de milioane de euro investite în menţinerea şi restaurarea monumentelor sovietice atât de pe teritoriul Federaţiei Ruse cât şi de pe întreg spaţiul fostului lagăr socialist.

În ultimele zile, unul dintre cele mai mediatizate subiecte pe plan european este, fără îndoială, Eurovisionul. Dacă pentru unii acest concurs nu reprezintă altceva decât un show muzical care aduce pe aceeaşi scenă mai toate ţările din Europa şi care oferă publicului o gamă largă de tradiţii specifice naţiunilor, îmbinate cu modernismul european, atractivitatea şi semnificaţia acestui eveniment constă în cu totul altceva. Evoluţiile geopolitice care se produc în spaţiul european, conflictele dintre state dar si similitudinile istorice si culturale, au, categoric, un cuvânt greu de spus atunci când o ţară decide cui să ofere cel puțin unul dintre cele trei locuri din topul clasamentului.

Elementul definitoriu la acest capitol constă în faptul că votul este unul care reflectă nu relaţiile diplomatice dintre ţări şi nici cele politice de moment, ci percepţia unei naţiuni în raport cu cealaltă. Deşi nu exclud faptul că unii votează piesa care cu adevărat le-a plăcut, există cu certitudine un fel de responsabilitate civică care obligă votanţii să ofere prioritate ţării, nu piesei interpretate.

Recunosc că, în timp ce se anunţau rezultatele, la fel ca şi mulţi dintre (tele)spectatori care urmăreau concursul, aşteptam emoţionat să văd care va fi punctajul pe care şi-l vor acorda reciproc România şi Republica Moldova. După ce reprezentantul României a anunţat cele 12 puncte acordate interpretei din Moldova, iar moldovenii, la rândul lor, au oferit punctaj maxim României, comentatorul Eurovisionului din partea Rusiei, Filip Kirkorov, a exclamat: „românii sunt români”. Iată că, până şi cei mai fervenţi promotori ai ideii că moldovenii sunt o naţiune distinctă de români, recunosc, sub presiunea emoţiilor, că solidaritatea dintre cele două state despărţite de frontiera de pe Prut este firească pentru că, şi de o parte, şi de alta locuiesc români. Iar solidaritatea nu este a guvernanţilor de la Bucureşti şi Chişinău. Ea nu reprezintă nici efectul unor împrejurări politice de moment şi nici nu înseamnă că s-a produs o mobilizare exemplară a celor două procente de cetăţeni moldoveni care conştientizează, dacă e să dăm crezare ultimului recesământ din Republica Moldova, că sunt români. Această solidaritate reprezintă o manifestare a subconştientului care domină percepţia raţională asupra relaţiilor dintre cele două state. În afară de asta, Eurovisionul din acest an a arătat că, odată cu trecerea anilor, se produce inevitabilul: publicul activ, reprezentat în mare parte de generaţia tânără, se înstrăinează tot mai mult de trecutul sovietic, iar apropierea dintre cele două maluri ale Prutului devine tot mai evidentă.

Rusia are tot mai puţini susţinători în Moldova

Dacă ar fi să analizăm evoluţia Eurovizionului în ultimii ani, vom observa că publicul moldovean vota, de obicei, astfel: primul loc (punctajul maxim de 12 puncte) era acordat României, iar locul II (10 puncte) era, tradiţional, rezervat Rusiei. Cei care votau Rusia nu erau reprezentanţii minorităţii ruse din Moldova (care este mult mai mică decât cea ucraineană, de exemplu) iar scorul înregistrat de ruşi, aproape categoric, nu însemna că publicul din Moldova opta sincer în favoarea piesei interpretate de reprezentanţii acestei ţări la Eurovision. La fel ca şi în cazul României, votul acordat Rusiei arăta gradul de simpatie a moldovenilor faţă de „fraţii” de la Răsărit.

Iată că în acest an situaţia s-a schimbat. România a obţinut tradiţionalele 12 puncte, în timp ce Rusia a fost aruncată în spate, fiind devansată de Azerbaijan şi Norvegia.

Dacă ne raportăm la ce spuneam mai sus, putem deduce că numărul moldovenilor care votează necondiţionat Rusia devine din ce în ce mai mic. Şi, în acelaşi timp, creşte, de la an la an, numărul celor care optează în favoarea concurenţilor de peste Prut, indiferent de prestaţia scenică şi de melodia interpretată de reprezentanţii României la concurs.

Prin urmare, atât Eurovisionul, cât şi alte manifestări publice reprezentative la nivel naţional care mobilizează masele (un exemplu în acest sens îl constituie şi meciurile de fotbal) arată imaginea reală a relaţiilor dintre oamenii care locuiesc pe cele două maluri ale Prutului, relaţii care nu sunt decât frăţeşti.

Lecţii post-electorale pentru cei cu inimă şi minte sau Despre folosul de a-ţi păstra capul rece şi inima fierbinte

Acum este limpede. Întreaga operaţiune de luptă împotriva instituţiilor statului de drept şi a democraţiei reprezentative, derivate din alegeri libere şi bazate pe exprimarea voinţei majorităţii cetăţenilor de a-i acorda puterea unei anumite forţe politice, capătă în Moldova forme de-a dreptul monstruoase.

Cele trei grupări zis liberale, care s-au aliat în a contesta rezultatele alegerilor din 5 aprilie, s-au bucurat de o susţinere isterică şi oarbă din partea unei întregi reţele de presă şi ONG-uri finanţate masiv din exterior. S-a văzut că devastarea violentă şi criminală a celor două clădiri ale principalelor instituţii ale statului a fost o acţiune planificată din timp pentru cazul eşecului electoral al câtorva grupări politice controlate şi ele din exterior.
Rolul simpaticei şi dubioasei dudui Natalia Morari, a năbădăiosului Oleg Brega şi a celor îngăşcuiţi cu ei şi ghidaţi din umbră în declanşarea revoltelor a fost unul de comandou specializat în destabilizări. Nu a mai contat cum au votat alegătorii. Planul trebuia realizat cu orice preţ. Iar provocatorii din cele trei partide zis liberale au şi inundat centrul capitalei în ziua de 7 aprilie, incitând mulţimea la violenţă şi distrugere. Filmaţi de zeci de camere de luat vederi şi fotografiaţi de şi mai multe aparate foto, găştile de gangsteri şi infractori, conduse de căpeteniile aventurierilor din AMN, PLDM şi PL, după ce au organizat devastarea sediilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, au dat vina pentru întregul dezastru iniţial pe Voronin şi pe autorităţi în ansamblu, apoi au extins-o asupra PPCD şi a organizaţiei de tineret creştin-democrat Noua Generaţie. Iar uneltele de presă, hrănite şi ele din exterior sau din bani murdari ai bandiţilor care şi-au tras câte un partid ca să ajungă la putere pentru a continua să fure, au tirajat minciunile respective fără nici o ruşine şi fără a se mai complica să afle sau să publice şi opinia celor vizaţi. Care a doua sursă, ce fel de norme profesionale mai contează atunci când stăpânii le ordonă o anume politică editorială lefegiilor din presa zis independentă?
Logica maladivă a acestei reţele de tip mafiot, concrescute sub masca de partide, structuri media şi ONG-uri, este simplă. Dacă exponenţii lor nu au ajuns la guvernare, restul nu mai contează. În acest caz orice crimă ori minciună e justificată. Scopul scuză mijloacele, cunoaştem stilul. Mulţimea de adolescenţi şi tineri, aduşi la culmea agresivităţii, au fost o simplă masă de manevră. Pentru conspiratorii acestei acţiuni mârşave viaţa lor nu a mai avut nici o valoare. Nici cea a poliţiştilor, nici valoarea simbolică şi materială a celor două instituţii vandalizate, dar nici imaginea externă a ţării sau efectele dezastruoase asupra climatului investiţional sau asupra pieţei financiare.

Dezinformarea, armă de război

Niciodată până acum dezinformarea ca procedeu de luptă în spaţiul public şi pe plan internaţional contra unor oponenţi politici, cum sunt în cazul dat comuniştii, nu a cunoscut asemenea proporţii. Cine declară că Voronin ar fi organizatorul acestei distrugeri fără precedent ori e manipulator conştient de rolul care îi revine în distorsionarea adevărului, ori e incapabil să priceapă un lucru absolut evident. Vorinin nu putea să aibă nici un interes să-şi taie creanga de sub picioare. După ce a obţinut un scor atât de mare în alegeri, ce rost avea să dea foc acelor clădiri şi birouri din care guvernarea urma să exercite puterea încă patru ani? Şi de ce ar fi urmărit să îşi şifoneze atât de grav imaginea în faţa comunităţii internaţionale? E absurd, evident. Dar iată că această minciună e repetată cu insistenţă de vreo zece zile.
Şi ca să producă o şi mai mare confuzie, ca să şteargă urmele adevăraţilor făptaşi ai crimelor comise la 7 aprilie, aceiaşi capi ai partidelor pretins liberale, secondaţi de presa aservită acestora sau, mai bine zis, aservită aceloraşi forţe din exterior, au lansat minciuna precum că de fapt instigatorii acţiunilor violente şi autorii dezastrului din 7 aprilie ar fi – cine alţii?- PPCD şi Noua Generaţie. Cum vine asta? – vă veţi întreba. Doar organizatorii au apărut în imagini la toate posturile TV. Dar, contrar tuturor evidenţelor, contrar bunului simţ şi a logicii elementare, apostolii minciunii repetă ca papagalii şi pe la conferinţe de presă, şi prin instrumentele media care fac acelaşi joc murdar că anume creştin-democraţii ar fi făptaşii crimelor respective. Gazetele lor dezinformează lumea zilnic, trucând imagini, inventând situaţii, calomniind fără nici un scrupul. Ion Duminică, unul din fotoreporterii FLUX, este dat în imagini trunchiate, aşa ca să nu i se vadă aparatul de fotografiat în mâini, în preajma intrării în Preşedinţie în momentul atacului din 7 aprilie. Vlad Cubreacov, care a reuşit să iasă în ultimul moment prin flăcări din clădirea Parlamentului, împreună cu câţiva colaboratori, salvând din dezastru câteva angajate ale Legislativului care au sărit prin geamuri ca să scape de mâna vandalilor, este prezentat şi el ca participant la acele acţiuni criminale. Până şi individul care a instalat drapelul pe clădirea Preşedinţiei îmi este pus mie în cârcă, insul respectiv apărând în preajma Nataliei Morari la acea întâlnire de pomină de la ASEM, când am fost atacat de vreo treizeci de tineri dresaţi să mitralieze întrebări fără a aştepta răspunsuri în prezenţa camerelor celor două posturi TV care fac jocul străinilor, PRO TV şi TV 7, ultimul fiind al fiului lui Petru Lucinschi, Chiril, cu care enigmatica Natalia Morari a avut mai multe proiecte media comune. M-a întrebat cineva de la instrumentele media respective dacă insul cu pricina îmi e cunoscut sau dacă l-am avut cândva în pază? Nici pomeneală! Pentru că sarcina acestor şacali şi hiene de presă nu e să informeze, ci să dezinformeze, să-i cauzeze cât mai multe prejudicii de imagine celui care le-a făcut atâtea probleme foştilor demnitari corupţi (tot ei sponsorii gazetarilor vânduţi), pe care i-a demascat şi cu care s-a confruntat dur ani de zile.

Mitingurile paşnice ale PPCD, cu rugăciuni şi pledoarii pentru valori

Acum, când PPCD nu a depăşit pragul de 6%, spre satisfacţia tuturor inamicilor noştri, mercenarii de presă, slugarnici şi perverşi, continuă să lovească în noi. Bestializarea imaginii noastre, hăituirea publică, incitarea opiniei publice contra PPCD, crearea unui sentiment de ură şi intoleranţă în jurul nostru sunt ţintele urmărite de grupările de tip mafiot, organizate în partide, ONG-uri şi structuri media. Dar nu mor caii când vor câinii. Am plătit cu un rezultat modest riscul de imagine asumat acum patru ani, când am votat pentru candidatura lui Vladimir Voronin la 4 aprilie 2005 ca să menţinem stabilitatea politică, să evităm o lovitură de stat şi să asigurăm o dezvoltare evolutivă a ţării noastre. În alegerile care s-au consumat alegătorii şi-au polarizat opţiunile: unii au optat pentru stabilitate şi caracterul previzibil al guvernării, alţii — pentru discursul populist, pentru isterii anticomuniste, pentru pomeni electorale. Valorile creştine, faptele bune, proiectele concrete, viziunea strategică nu au contat pentru prea mulţi. Astfel încât loc pentru o a treia opţiune, care oferea abordări pragmatice, punea accentul pe eficienţa managerială, dar şi pe moralitatea demnitarilor, nu prea a rămas.
Dar astăzi, când lumea începe să îşi revină din beţia electorală, care a oferit prilejuri multiple de consum excesiv de mituri şi imagini seducătoare ale unor „forme fără fond”, reprezentate de păpuşile electorale, decupate ba din revista VIP Magazin, ba din poveştile cu Feţi-Frumoşi, când apare perspectiva şi se pot face comparaţii, devine clar pentru tot mai multă lume rolul jucat de PPCD în momentele critice pentru ţară. În 2005, prin votul din 4 aprilie, anume PPCD a îndepărtat ţara de dezastrul, haosul şi criza politică fără precedent, care s-ar fi prăbuşit atunci asupra societăţii noastre, aşa cum s-a întâmplat acum ca urmare a atacului banditesc asupra instituţiilor statului din 7 aprilie 2009. Aventurierii politici care au comis aceste crime au aruncat ţara într-o instabilitate şi o incertitudine, al căror capăt nu se vede. Niciodată până acum societatea nu a fost mai divizată, niciodată ura şi setea de a nimici fizic adversarii politici nu a copleşit atât de grav mentalul colectiv. Din 1988 şi până în 2005 eu personal şi prietenii mei am organizat mii de mitinguri şi demonstraţii, autorizate şi neautorizate. Şi de fiecare dată noi, organizatorii, ne-am asumat toată răspunderea pentru acele întruniri. Adunările noastre au fost întotdeauna paşnice, non-violente, iar scopul lor a fost de fiecare dată afirmarea şi apărarea unor valori şi idealuri naţionale şi democratice.
Protestele noastre stradale erau pline de dragoste pentru Hristos şi pentru Neam. Am rostit de mii de ori rugăciuni în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în Oraşul Libertăţii. Abuzurile şi politicile antinaţionale ale guvernărilor respective nu trezeau în noi setea de răzbunare violentă, de distrugere şi de nimicire a oponenţilor. Caracterul paşnic, democratic şi moral al demonstraţiilor noastre sublinia un stil politic: nici un abuz şi nici chiar o crimă a puterii nu pot fi justificate printr-un alt abuz sau crimă, iar un scop politic nobil nu poate fi atins prin mijloace ignobile, murdare. Atunci când minţile mai aprinse încercau să împingă mitingurile noastre spre confruntare sau violenţă, eu personal eram cel care le opream pornirile agresive. Îmi asumam răspunderea personală pentru tot ce se întâmpla acolo.

Rinocerii în spaţiul public sau cinismul şi nesimţirea ca arme ale opoziţiei corupte

Dar iată că organizatorii de azi ai unor acţiuni de protest politic procedează cu totul altfel. Filat, Chirtoacă/Ghimpu, Urechean şi alţii, după ce au convocat mulţimile la miting, după ce le-au instigat la violenţă, s-au ascuns ca nişte laşi, lăsând mulţimile înfuriate pe seama provocatorilor. După care – culmea cinismului! – se spală pe mâini şi dau vina pe alţii. Această manieră făţarnică şi dezonorantă de a fugi de răspundere şi de a denigra pe alţii pentru crimele pe care ei înşişi le-au comis ne-a pus pe gânduri. Nu ei ne miră. Unii ca ei care îşi zic liberali au minţit mereu: şi atunci când au pretins că nu sunt corupţi, şi atunci când au susţinut că nu sunt ghidaţi din exterior de forţe oculte, şi atunci când au pretins că nu ar fi parte al acestor organizaţii de tip secret, numite loji masonice, despre care marele public nu prea ştie nimic. Ne-a uimit şi ne-a întristat profund uşurinţa şi chiar savoarea cu care s-a lăsat sedus şi manipulat un număr atât de mare de oameni, mulţi dintre ei intelectuali, care parcă ar fi trebuit să aibă ceva mai mult discernământ. Cum să nu mă întristez când văd oameni, mulţi dintre ei altfel destul de bicisnici în viaţa lor de filistini pe care şi-o petrec pentru micile lor interese private, care şuşotesc răutăcios şi ricanează triumfal pe la colţuri: da bine au făcut ăştia că au distrus cele două clădiri, mai bine îl prindeau şi îl ucideau şi pe Voronin.
Iată o logică a urii, soră cu ura de clasă a comisarilor lui Lenin, pe care au cultivat-o cu atâta zel PRO TV, Vocea Basarabiei, Timpul, Jurnal de Chişinău, Unimedia şi toţi aceşti campioni ai minciunii şi ai perversiunii morale, erijaţi în postura de atleţi ai europenismului şi ai democraţiei. Intoxicarea regulată şi supradozată a opiniei publice cu intoleranţă tipic atee şi bolşevică, practicarea unui iacobinism de croială provincială a şi fost principala cauză a dezastrului din 7 aprilie. Trauma psihologică produsă de acţiunile barbare din acea zi va marca pentru lung timp conştiinţa publică.

Cine compromite românismul la Chişinău sau orice leac supradozat devine otravă

Acele evenimente zguduitoare au avut şi încă vor mai avea timp îndelungat efecte nefaste asupra procesului politic din ţară. Exacerbarea românismului, arborarea drapelului naţional al României pe clădirea Preşedinţiei, scrijelirea pe peretele sălii de şedinţe a Parlamentului, transformată în ruine, a cuvântului România, discursul contondent despre inutilitatea existenţei autorităţilor Republicii Moldova şi despre imperativul refacerii imediate a României Mari alimentează dintr-o dată, simetric, teza răsuflată a moldovenismului şi, implicit, a Moldovei Mari, precum şi vine drept fundament ideologic pentru separatismul transnistrean. Tot aici se conturează şi riscul, derivat din aceeaşi intoleranţă ideologică reciprocă, şi „modelul latino-american”, care divizează societatea în două tabere beligerante: dreapta de factură extremă şi stânga radicală de factură marxistă. În astfel de societăţi nu prea este loc pentru dialog social, pentru polemici civilizate, pentru o platformă a unui larg consens naţional în probleme de ordin strategic. Conştiinţa deţinerii adevărului în ultimă instanţă, ura până la setea de sânge a duşmanului politic devin ticuri mentale şi comportamentale generalizate.
Orice abuz ar comite autorităţile, de orice ilegalitate s-ar face vinovate acestea, militanţii pentru drepturile omului, luptătorii pentru democraţie şi libertate nu au dreptul să comită în replică vreun abuz sau crimă şi nici să uzeze minciuna ca instrument de luptă politică. Însă iată că Republica Moldova dezminte cu ocazia recentelor evenimente modelul clasic al dihotomiei autorităţi (cripto)comuniste versus opoziţia democratică, pe care am cunoscut-o din perioada Perestroika şi până în prezent în întreg spaţiul URSS şi al ţărilor Pactului de la Varşovia. În Republica Moldova de azi nuanţele contează mai mult decât ambalajul ideologic şi discursul public al actorilor politici. O guvernare a unui partid care îşi zice comunist din raţiuni electorale, deoarece acest brand încă e în vogă pentru o parte importantă a publicului, a promovat o mulţime de reforme politice şi economice, dar şi menţine cursul proeuropean. Bineînţeles, inconsecvenţele în promovarea reformelor, discrepanţa între legislaţie şi practici, progresele limitate, toate aceste aspecte regretabile, caracteristice actualei guvernări, au fost criticate pe bună dreptate de organismele internaţionale şi de opoziţie. Dar ele nu justifică sub nici o formă faptul ca în calitate de replică opoziţia să apeleze la violenţă şi să pună în aplicare tentative de lovitură de stat.

Statul de drept şi masca democraţiei pe chipuri de impostori

Obsesia de a-şi arăta muşchii, manifestată de „balaurul cu trei capete” al liberalismului autohton, Filat-Chirtoacă/Ghimpu-Urechean, insistenţa de a convoca chiar şi după ziua de 7 aprilie mitinguri în capitală, provoacă reacţii simetrice din partea guvernării. Acele mitinguri din centrele raionale, organizate la iniţiativa comuniştilor, sunt tot atâtea replici la comportamentul opozanţilor războinici de la Chişinău. Acum se zvoneşte că vajnicii anticomunişti, îmbătaţi de rezultatul electoral şi dornici să se manifeste, planifică şi ceva de genul unei mari adunări naţionale. Iar în replică, comuniştii ar pregăti şi ei un mare miting, şi tot în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă aşa ceva se va produce, e lesne de presupus până unde poate ajunge o astfel de escaladare a tensiunilor politice. O eventuală prezenţă masivă a adepţilor comuniştilor în centrul capitalei poate determina uşor câteva zeci, sute sau mii de tineri exaltaţi să se lase ispitiţi de dorinţa de a-i agresa, de a-i sfida cu orice preţ. Spiritul de frondă, maximalismul adolescentin şi simpla dorinţă de a epata, atât de caracteristică tinerilor, poate să îi împingă pe unii dintre ei spre gesturi radicale. Iar de aici până la un final tragic nu e decât un pas.
Aroganţa, nesăbuinţa şi trecerea peste orice limite pe care au arătat-o opozanţii agresivi în ultimele săptămâni ne sugerează ideea că aceştia sunt alimentaţi din exterior nu doar cu bani, ei sunt inspiraţi să meargă până la capăt, sfidând legea, normele democratice şi cele ale luptei politice civilizate. E adevărat, instigatorii dinafară rămân în umbră. Unii au văzut în aceste evenimente „mâna Moscovei”, alţii – „uneltirile Bucureştiului”, iar alţii – şi umbra Washingtonului. Vom lăsa pentru altă ocazie identificarea păpuşarilor din exterior. Ceea ce, însă, se impune să subliniem acum este faptul că forţele care au inspirat aventurierii de la Chişinău la revoltă şi la răsturnarea puterii de stat prin violenţă nu le-au garantat nimic în caz de eşec al operaţiunii. Adică se pare că planul „B” nu a existat. În circumstanţele de faţă, pentru cei care au încălcat legea toate consecinţele, inclusiv cele de ordin penal, sunt posibile. Iar eventualele presiuni din exterior asupra autorităţilor riscă să le împingă spre ispita „strângerii şuruburilor”, a restrângerii libertăţilor democratice, de care s-a abuzat atât de grav în ultima vreme. Astfel, un posibil deficit de democraţie ar trebui să şi-l asume tot cei care au transformat lupta pentru libertăţi democratice în libertatea de a sfida normele legale şi spiritul democratic.

„Non idem est si duo dicunt idem” (Eminescu. Glossă)

Ar trebui spuse câteva cuvinte şi despre realităţile etnolingvistice şi etnopsihologice din Republica Moldova. Faptul că populaţia românească, vorbitoare de limbă română din Republica Moldova, ca urmare a două secole de ocupaţie rusească şi de asimilare, se autoidentifică în proporţii semnificative drept moldoveni vorbitori de limbă moldovenească este o realitate. Iată de ce etnonimul român versus moldovean şi, respectiv, glotonimul limba română versus limba moldovenească trebuie privite cu îngăduinţă şi înţelepciune, mai ales de către cei care au mai multă pregătire academică sau, ca în cazul românilor din România, nu au fost supuşi unui crunt proces de deznaţionalizare. Atunci când aceeaşi realitate etnolingvistică, existentă în mod obiectiv, este interpretată în mod subiectiv diferit, tactul şi bunăvoinţa, respectul pentru sensibilitatea fiecărui purtător al limbii şi culturii noastre ar trebui să devină atitudini cu adevărat frăţeşti. Revenirea din coma identitară, după lungul coşmar sovietic, necesită timp, răbdare şi efort pedagogic şi de culturalizare. Iar orice tentativă de a forţa lucrurile va naşte şi de acum încolo reacţii virulente, inflamări ale moldovenismului şi fracturi şi mai dureroase între conducătorii Republicii Moldova şi ai României.
Bârna din ochiul tău şi paiul din ochiul fratelui
Aici aş aduce un exemplu pe care am încercat să îl prezint unui înalt demnitar de la Bucureşti, căruia încercam să îi explic urmările dramatice asupra conştiinţei naţionale a românilor de la Răsărit de Prut. Faptul că unii se autoidentifică drept moldoveni nu constituie vreo vină sau culpă a oamenilor de acelaşi sânge cu noi, nici măcar atunci când ei încearcă să îşi afirme identitatea etnică în opoziţie cu cea românească. Nu este vina, ci drama lor. „Imaginaţi-vă, – i-am zis, – că doi fraţi gemeni merg în viteză mare într-un automobil care suferă un accident deosebit de grav. Din acel impact violent unul dintre fraţi iese întreg şi nevătămat, iar altul îşi face capul zob. Cel rănit supravieţuieşte ca prin minune, doctorii reuşesc să îl adune din bucăţi. Şi uite aşa, stând el în rezerva de la spital timp îndelungat, gemând în neştire, într-o bună zi medicii îi permit fratelui său să îl viziteze. El intră în rezervă şi îşi priveşte fratele zăcând în stare de inconştienţă pe patul de suferinţă. Dar iată că după lungi şi chinuitoare aşteptări, fratele lungit în pat, cu capul bandajat, îşi deschide ochii şi priveşte nedumerit către fratele care stă lângă el în picioare. Îl priveşte pierdut, absent, pare a nu-l recunoaşte. Ce credeţi, excelenţă, că ar trebui să facă şi ce să îi zică fratele teafăr fratelui suferind de amnezie?- l-am întrebat pe înaltul demnitar? – Să îl trateze cu dragoste, înţelegere, milă şi dorinţa de a-l ajuta sau să se răstească la el, să vocifereze, să se zborşească urât către el, supărat că nu e recunoscut ca frate?”. Demnitarul m-a privit cumva nedumerit. Ori pilda mea a fost deplasată, ori dânsul nu a avut urechi să o audă. Ori poate era grăbit, cu gândul la grijile ţării. Iar eu, naivul de mine, am încercat să spun că fratele cel traumat eram chiar noi, cei de dincoace de Prut, iar cel teafăr – fratele din Patria noastră istorică, de la care aşteptăm dragoste, îngăduinţă, răbdare şi ajutor. Chiar atunci când noi suntem răi, nedrepţi sau ingraţi. Noi venim dintr-un grav accident istoric, care ne-a mutilat conştiinţa identitară. Am supravieţuit cu greu, chiar dacă ne-au izbit cu capul de ziduri. Starea de convalescenţă mai durează. Deja ne-am ridicat în picioare, mergem copăcel, ne-am îndreptat spatele încovoiat şi ne-am ridicat frunţile şi privirile spre cer. Tare aş vrea ca prin faptă bună şi gând curat să putem dezminţi de ambele părţi vechiul proverb românesc, care zice aşa:
„ — Cine ţi-a scos ochiul?
— Frate-meu.
– A, de aia ţi l-a scobit aşa de adânc.”
În Republica Moldova este nevoie să se afirme politonimul de moldovean drept element identitar care ar defini orice cetăţean al statului nostru, iar autoidentificarea etnică şi culturală trebuie lăsată la latitudinea fiecăruia în funcţie de educaţia şi de percepţia subiectivă a acestuia. Dar teamă mi-i că astfel de abordări pozitive interesează din ce în ce mai puţin părţile aflate în conflict, care se văd ca părţi beligerante, tentate să urmărească anihilarea manifestării publice a celuilalt.
Sus fruntea, fraţilor!
Şi încă ceva foarte important. Fac un apel către toţi groparii şi duşmanii PPCD. Nu vă grăbiţi să ne înmormântaţi. Şi lăsaţi-o mai moale cu satisfacţia maliţioasă prilejuluită de scorul modest acumulat de PPCD la ultimele alegeri. Foarte repede, mai repede decât vă închipuiţi, veţi vedea şi voi cum o mişcare politică viguroasă, care îşi soarbe seva din tradiţia naţională şi din credinţa creştină a neamului la care ţine mai mult decât la orice pe lumea asta, ştie să transforme o înfrângere de moment într-o victorie de mâine. În douăzeci şi unu de ani de luptă, câţi numără mişcarea noastră politică, am trecut prin tot felul de cumpene, urcuşuri şi coborâşuri. Dar niciodată n-am dat înapoi, nu am renunţat la crezul nostru politic şi nici la lupta pentru Libertate, pentru Adevăr şi pentru Dreptate. „Cu noi este Dumnezeu, de cine ne vom teme?”
Râul de munte curge năvalnic, ba revărsându-se în cascade, ba dispărând sub stânci, dar torentul lui nu poate fi stăvilit de nimeni şi de nimic.
Mai ţineţi minte cât de frumos exprima Radu Gyr aspiraţia firească a creştinului spre înălţare sufletească, urcuşul pe care îl urmăreşte un cruciat al zilelor de azi, aţintindu-şi privirea spre culmile celeste?
„Sus ne-aşteaptă vulturii în ciocuri,
Cu cununa spaţiilor sfinte!”
Sus fruntea, fraţilor!
Lupta continuă.
Căci, iată, HRISTOS A ÎNVIAT!
Iurie ROŞCA,
acelaşi

]]> http://nicolaefederiuc.wordpress.com/2009/04/17/exercitii-de-luciditate-pe-timp-de-psihoza-colectiva/feed/ 1 nicolaefederiuc http://nicolaefederiuc.wordpress.com/2009/03/05/mafia-lui-urechean/ http://nicolaefederiuc.wordpress.com/2009/03/05/mafia-lui-urechean/#comments Thu, 05 Mar 2009 17:11:30 +0000 Nicolae Federiuc http://nicolaefederiuc.wordpress.com/?p=238 ]]>

CEC-ul favorizează accederea în Parlament a persoanelor urmărite penal

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins un demers al Procuraturii municipiului Chişinău prin care se cerea excluderea din competiţia electorală a unui candidat care figurează în lista Alianţei Moldova Noastră (AMN), cercetat penal pentru tentativă de furt în proporţii deosebit de mari.

Demersul Procuraturii era motivat prin faptul că Veaceslav Platon (numărul 67 în lista electorală a lui Urechean), care deţine funcţia de vicepreşedinte al BC „Moldindconbank” SA, este învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 27, 195 alin. (2) Cod Penal – tentativă de însuşire în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului. Astfel, procurorul Marin Popa a cerut consimţământul Comisiei Electorale Centrale în ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a candidatului AMN la funcţia de deputat, respectiv reţinerea şi aplicarea măsurii preventive – arestul.

Solicitarea procurorului a fost respinsă chiar de reprezentantul AMN la CEC, Eugeniu Ştirbu, care deţine funcţia de preşedinte al acestei instituţii. Iată care a fost răspunsul oficial oferit de către Eugeniu Ştirbu Procuraturii municipiului Chişinău:

„1. Se informează procurorul Marin Popa, procuror în Procuratura municipiului Chişinău, că cetăţeanul Platon Veaceslav Nicolae, a. n. 24.01.1973, este inclus sub numărul 67 în lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 5 aprilie 2009 din partea Partidului Politic „Alianţa Moldova Noastră”, prin hotărârea cu privire la modificarea listei candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Alianţa Moldova Noastră”, nr. 2084 din 10 februarie 2009.

2. Se respinge solicitarea de acordare a consimţământului pentru tragerea la răspundere penală, reţinere şi aplicarea măsurii preventive – arestul, pe perioada campaniei electorale.”

Cine e Veaceslav Platon şi de ce acesta nu trebuie să devină deputat

Din surse sigure am aflat că Veaceslav Platon este considerat un maestru al combinaţiilor din umbră, întrucât acesta se bucură de sprijinul unui grup important de judecători din Republica Moldova, aceste relaţii aducându-i venituri fabuloase. Veaceslav Platon a jucat un rol cheie în tentativa de falimentare a SA „Bucuria”, „Regia Transport Electric” şi alte companii importante din Republica Moldova, Ucraina şi chiar Rusia.

Ce l-a determinat pe acest om, cu o biografie mai mult decât dubioasă, să se bage în politică şi anume în partidul diriguit de „naşul” Serafim?

Sursele noastre ne-au informat că şi Veaceslav Platon, care, în prezent, este situat pe locul 67 din lista electorală a AMN, va fi schimbat, pe ultima sută de metri, pe un loc eligibil din listă, astfel încât acesta să poată deveni deputat. Adică se va proceda exact ca şi în cazul lui Victor Cibotaru, persoana pe al cărei nume sunt trecute proprietăţile lui Urechean şi care a fost înscris iniţial pe locul 90, după care a fost tras în faţă pe poziţia cu numărul 9 în lista electorală (cei care vor să afle mai multe despre acest caz îl pot găsi în ediţia din 17 februarie 2009 a ziarului FLUX sau pe pagina web http://www.flux.md/articole/5728/). 

Deturnări, înşelăciune şi şantaj, sub protecţia lui Sangheli

În lista electorală, Veaceslav Platon este trecut drept „jurist, referent în Direcţia relaţii externe a BC Moldindconbank”, deşi, încă în 2005, acesta era cunoscut ca fiind un magnat în domeniul atomo-energetic ucrainean. Este originar din Căuşeni şi a absolvit dreptul, unde a şi învăţat cum poţi încălca legea fără să fii pedepsit. Prima implicare de facto în politică a lui Veaceslav Platon a avut loc în 1998, când a fost ales membru al Consiliului Municipal Chişinău pe listele blocului electoral al agrarienilor.

Cu titlu de paranteză, menţionăm că tatăl lui Veaceslav Platon, Nicolae Platon, este suspectat că ar dirija mai multe firme şi firmuliţe implicate în crime financiare pe teritoriul mai multor ţări, în special în Moldova. 

Cariera de afacerist Veaceslav Platon şi-a început-o în 1994, fiind susţinut de Andrei Sangheli, la acel moment prim-ministru al Republicii Moldova, care era în relaţii bune cu tatăl lui Platon. În primă fază, acesta a pus pe roate o grupare (compusă din fraţii Ghenadie şi Sergiu Gladcov, Andrei Bahcicanji, Svetlana Jechiu, Iurie Kontievschi, Valeriu Măciuca), care figurau doar „pe hârtie” ca fondatori sau manageri ai firmelor controlate de eroul nostru.

Tot în 1994, Veaceslav Platon devine vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al BCA „Moldindconbank”, apoi şi vicepreşedinte al Consiliului BCA „Investprivatbank”. Gurile rele spun că Platon şi-ar fi însuşit aceste posturi prin înşelăciune, după ce a achitat o sumă consistentă de bani.

Exact în perioada când Republica Moldova, aflată sub guvernarea agrarienilor, îndura lipsuri şi foame, Veaceslav Platon diriguia un şir întreg de afaceri bazate, în mare parte, pe furturi şi ţepe. Capitalul iniţial a fost acumulat de către gruparea condusă de Platon în urma mai multor operaţiuni de recuperare a datoriilor de la gospodăriile agricole care luau cu împrumut chimicale şi îngrăşăminte de la asociaţiile „Fertilitate Străşeni” şi „Fertilitate Călăraşi”.

Bucurându-se de susţinere la cel mai înalt nivel, Platon a obţinut dreptul unic de a colecta grâu alimentar şi alte produse agricole de la gospodăriile şi asociaţiile ţărăneşti din contul achitării datoriilor. În urma acestor afaceri, producţia colectată a fost comercializată, iar datoriile asociaţiilor gospodăreşti, în valoare de peste 5 milioane de dolari, aşa şi nu au mai fost stinse de către Platon. Prin urmare, ţăranii au rămas şi datori, şi fără producţia pentru care au muncit în sudoarea frunţii. 

Ulterior, prin aceeaşi metodă, a urmat o istorie întreagă de acţiuni de „stingere” a datoriilor faţă de buget, cei vizaţi fiind agenţi economici care activau pe teritoriul Republicii Moldova. 

Magnatul zahărului moldovenesc

Între timp, Platon a început să colecteze zahăr (la un preţ derizoriu), devenind, ulterior, prin metode dubioase, posesor al pachetelor de acţiuni la un şir întreg de fabrici.

În anul 1999, gruparea condusă de Platon acaparează fraudulos pachetele de control sau de blocare ale SA „Cupcini-Cristal” (68%), SA „Glodeni-zahăr” (61%), SA „Combinatul de zahăr din Alexandreni” (37%), SA „Frunză” (20%) şi SA „Fabrica de zahăr din Făleşti” (23%). Afacerile cu valorile mobiliare erau efectuate prin intermediul fondului de investiţie „Nord Invest” SA şi alte structuri comerciale, controlate de Platon.

Acaparând principalele fabrici din ţară, gruparea Platon a preluat controlul şi asupra activităţii lor. Acesta se ocupa, în special, de procesul de aprovizionare şi comercializare care era efectuat doar prin intermediul firmelor controlate de Platon, printre care cele mai importante erau: „Lumânare”; „Neîmblânzit”; „Tindarei”, „Colbost”, „Ukrintertrans”, „Norvis Trading Inc”, „Penfei”, „Hriseida”, „Cupcini-Cristal”, „Asinco”, „Delta-E”, ÎM „Balcombe”, „Liminor”, „Fertilitate-Călăraşi”, „Nepotean”, „Pinar-Com”, „Rambero”, „Alcor”.

Activitatea principală a grupării conduse de Platon era crearea de datorii artificiale agenţilor economici de stat faţă de „firmele platonice”. Astfel, după un şir de înţelegeri prealabile cu factorii de decizie, acesta determina întreprinderile de stat să procure utilaje inutile şi la un preţ cu mult peste valoarea lor. În rezultat, acestea îşi creau datorii faţă de Platon, din contul cărora el obţinea proprietăţi personale, prin intermediul mai multor firme fictive sau „fantome”. Prin aceeaşi metodă se practica acapararea de bunuri ale întreprinderilor „cu probleme”, prin spălarea banilor şi prin eschivarea de la plata impozitelor care se ridicau la sume de milioane. 

Operaţiuni de cumpărare-vânzare a utilajului au fost efectuate în perioada 2000-2001 prin intermediul SA „Glodeni-Zahăr” (valoarea tranzacţiilor ridicându-se de peste 7 milioane de dolari SUA) şi SA „Cupcini-Cristal” (în valoare de 3,2 milioane de dolari SUA).

În anul 2001, gruparea dirijată de Platon a nimerit în atenţia poliţiei, pe cazul dispariţiei de la depozitele firmei „Balcombe” (or. Vatra) a 3 000 tone de zahăr, în valoare de peste 14 milioane de lei. Procuratura municipiului Chişinău a intentat un dosar penal, bănuiţi fiind directorul firmei „Balcombe”, Măciuca Valeriu Gheorghe (organizator), Kontievschi Iurie Valentin, Renchez Oleg Boris, Laşco Valeriu Gheorghe şi, bineînţeles, Platon Veaceslav. Anchetarea cazului a fost însă stopată, graţie unei „atenţii” de 50 mii de dolari.

Prima confruntare cu justiţia nu l-a speriat însă pe Platon, „afacerile” fiind demarate în continuare. Astfel, tot în 2001, poliţia descoperă o operaţiune de export al unui container pentru transportarea deşeurilor radioactive TK-13 în Federaţia Rusă, stabilind că acest container, care aparţinea lui Platon, a fost introdus iniţial în Republica Moldova prin contrabandă. Exportul a fost efectuat prin intermediul SA „Cupcini-Cristal” spre SA „Tehnologhia i Industria Profi” (firmă fictivă din Federaţia Rusă), contra sumei de 3,2 milioane lei. În consecinţă, a fost iniţiată o cauză penală, în care s-a stabilit că tranzacţia a fost efectuată doar „pe hârtie” şi că acelaşi container a fost „exportat” de mai multe ori către diverse firme, inclusiv fantome sau off-shore, astfel fiind spălate sume de milioane, fiind, totodată create artificial datorii la companiile care urmau a fi aduse forţat la faliment.

Circulaţia mijloacelor financiare prin firmele dirijate de Platon era efectuată prin intermediul băncii „Moldindconbank”, pe parcursul unei singure zi. Prin metode similare, Platon a preluat controlul asupra BCA „Investprivatbank” şi BCA „Moldindconbank”, prin care gruparea sa efectua majoritatea tranzacţiilor bancare. Tot prin intermediul acestor bănci, erau transferate veniturile obţinute ilegal din tranzacţiile cu utilaje, zahăr ş.a., în conturile bancare ale firmelor off-shore controlate, de asemenea, de Platon: „Morganville Enterprise Ltd.” (Bahamas), „Ergo Tech LLC”, „Riverside Express LLC” şi multe altele. 

În anul 2000, Banca Naţională a Moldovei a stopat tentativa emisiei de către Platon, prin intermediul SA „Glodeni-Zahăr”, a hârtiilor de valoare care valorau de 25 milioane de lei, efectuată în scopul exportului ilegal de capital din ţară în adresa unei bănci off-shore „Saturn Bank LLC” din SUA, care, la acel moment, era deja inexistentă. 

Unul din partenerii lui Platon în aceste afaceri criminale a fost Valeriu Laşco, care era cunoscut în lumea interlopă drept „Carlic”. După nişte neînţelegeri de ordin „financiar”, Laşco, alias „Carlic”, care avea relaţii în poliţie şi procuratură, l-a „vândut” pe Platon organelor de anchetă şi, astfel, în aprilie 2001, Platon a fost reţinut, fiind ţinut sub arest pe parcursul a câtorva luni. După această trădare, Laşco a fost nevoit să se refugieze în Germania, iar la întoarcere (în 2007) a fost asasinat în Transnistria. 

„Afacerile” din domeniul atomo-electric

Totodată, începând cu anul 1999, gruparea Platon s-a specializat şi în „tranzacţii” de genul celor enumerate mai sus, de această dată, în domeniul energetic, efectuate cu furnizorii de energie electrică din Ucraina. Majoritatea tranzacţiilor dubioase au fost efectuate prin intermediul unei firme controlate de Platon, SRL „Zajacond”. Astfel, prin preluarea datoriilor faţă de staţia atomo-electrică din Iujno-Ukrainsk, firma lui Platon a colectat pe teritoriul Moldovei produse în valoare totală de circa 4,7 milioane de dolari, pentru a fi exportate în Ucraina, în contul datoriilor. Şi de această dată, datoria faţă de firmele ucrainene nu a fost stinsă de către Platon. În 2001, în cadrul aceloraşi operaţiuni a fost efectuată o tentativă de a prelua în contul datoriilor şi hidrocentrala de la Costeşti.

Pentru asigurarea succesului afacerilor murdare, gruparea lui Platon utilizează serviciile economiştilor, auditorilor, juriştilor, avocaţilor, specialiştilor bancari care îl ajută să profite de lacunele legislaţiei în vigoare şi care îi sugerează diverse scheme ilicite de delapidări. Pentru a-şi dezvolta şi proteja afacerile sale, Veaceslav Platon mituia cu sume considerabile demnitari de stat din aparatul executiv şi organe de drept. Astfel, acesta obţinea, de fiecare dată, câştig de cauză în problemele cu care se confrunta.

La finele anului 2001, când se afla deja în atenţia justiţiei, Veaceslav Platon îşi  reduce afacerile pe teritoriul Republicii Moldova, orientându-se spre alte ţări. Activele deţinute la fabricile „Glodeni-Zahăr” SA şi „Cupcini-Cristal” SA, în anul 2002, le-a cedat unui investitor rus pe nume Marat Safin, interesele căruia le reprezintă întreprinderea moldo-rusă „Codapun” SRL. De asemenea, Platon a cedat o parte din acţiunile deţinute în BCA „Investprivatbank” unor cercuri de afaceri din Rusia. Hârtiile de valoare deţinute în ţară au fost înstrăinate, cu încălcări grave, prin diferite firme interpuse, în special off-shore, prin contracte de gaj. Ca urmare a acestor înstrăinări, în Republica Moldova nu au fost repatriate mijloace financiare sau materiale importante, rezultate din înstrăinarea acţiunilor care au aparţinut lui Platon.

Veaceslav Platon, persona non-grata în Ucraina

Fiind încolţit de justiţie, Veaceslav Platon fuge în Rusia, unde îşi cumpără o vilă luxoasă pe cunoscuta şosea Rubleovka, la ieşire din Moscova. Între timp, a devenit şi cetăţean al Federaţiei Ruse, deţinând şi cetăţenia Moldovei, ceea ce contravine legislaţiei ruseşti. 

În prezent, Veaceslav Platon locuieşte, de jure, în regiunea Dnepropetrovsk (Ucraina), unde desfăşoară afaceri în industria zahărului şi în complexul energetic, fiind susţinut de oameni de afaceri din anturajul fostului prim-ministru ucrainean Victor Ianukovici. După mai multe escrocherii răsunătoare, statul ucrainean i-a pus interdicţie de intrare în ţară. În pofida faptului respectiv, acest lucru se pare că nu a avut mare efect, întrucât luxosul Bentley, al cărui posesor este Veaceslav Platon, a fost văzut de mai multe ori în Kiev în parcarea de lângă Rada ucraineană, precum şi pe la instanţele superioare de judecată şi alte instituţii pe unde Platon are relaţii de „prietenie”.

În prezent, Veaceslav Platon dă multe bătăi de cap statului ucrainean, după ce a scufundat în datorii staţia atomo-electrică „Energoatom” şi alte întreprinderi strategice, astfel încât şi-a obţinut renumele de „criminal-veteran” în toată Ucraina. În ultimii ani, prin intermediul BCA „Moldindconbank”, au fost efectuate un şir de scheme ilicite de achitare a datoriilor unor agenţi economici, din mijloacele financiare ale băncilor din Republica Moldova şi Ucraina. Drept bază pentru aceste acţiuni a servit decizia judecăţii din oraşul Sankt-Petersburg privind încasarea datoriei debitoare de 23 milioane de dolari de la întreprinderea de stat ucraineană „Energoatom” către firma off-shore „Remington Worldwide Limited” din Gibraltar.

Toate schemele folosite erau îndreptate spre sustragerea banilor de pe conturile corespondente ale unor bănci din Ucraina deschise peste hotare, unde se deservea „Energoatom”. În acţiunile de reider ale lui Platon în privinţa „Energoatom” sunt implicaţi factori de decizie din alte state din CSI, cum ar fi Belarus şi Federaţia Rusă, unde deciziile instanţelor de judecată din Republica Moldova sunt „executate” în favoarea firmelor controlate de Platon. Astfel, instituţiile de stat ale Ucrainei sunt nevoite să acţioneze cât mai urgent pentru a stopa prejudicierea întreprinderilor strategice.

Pe parcursul anilor 2004-2005, asemenea „atacuri financiare” au fost efectuate în banca „Avali” (Kiev) – în sumă de 4,5 milioane de dolari, BCA „Prominvestbank” (Kiev) – în sumă de 5 milioane de dolari, BCA „Banca de Export-Import din Ucraina” (Kiev) – 12 milioane de dolari. 

La începutul anului 2006, prin intermediul firmelor lui Platon a avut loc o tentativă de sustragere a unei sume băneşti de circa 6 milioane de dolari de pe conturile corespondente ale băncii de stat ucrainene „Державный Ощадный Банк Украины”. În toate aceste maşinaţii figura SRL „Moldprotectplant” şi iarăşi firma off-shore „Remington Worldwide Limited”, care aveau deschise conturi în BCA „Moldindconbank”.

„Remington Worldwide Ltd” (Gibraltar) este şi unul din acţionarii BCA „Moldindconbank”, în favoarea căreia se fac transferuri ilegale. Această firmă aparţine oficial companiei estoniene „Suntiger Five International” (SVI) din oraşul Tallinn. De fapt însă, aceasta reprezintă interesele aceluiaşi Veaceslav Platon. 

Printre altele, în municipiul Chişinău, de mai mulţi ani, activează reprezentanţa SVI, care practică prestarea ilicită pe teritoriul Republicii Moldova a serviciilor bancare de deschidere neautorizată a conturilor, cardurilor peste hotare şi fondarea-vânzarea de companii off-shore, Veaceslav Platon fiind un client fidel al SVI.

Acelaşi Platon a organizat diferite „şantaje comerciale” cu utilizarea BCA „Moldindconbank” şi, probabil, BCA „Investprivatbank”, unde deţine cote acţionare prin intermediul firmelor sale. Este vorba de acapararea proprietăţii agenţilor economici prin operaţiuni semi-legale şi procese de judecată. Acest lucru se produce prin coruperea judecătorilor, funcţionarilor bancari, a altor factori de decizie, cât şi a organelor de drept şi de control. 

Veaceslav Platon s-a întâlnit la Moscova cu Valeriu Pasat

În anul 2004, au fost scoase peste hotare ilegal circa 4,2 milioane de dolari prin intermediul BCA „Moldindconbank”. Conducerea băncii a încălcat un şir de prevederi şi regulamente bancare, pentru realizarea acestei „afaceri” a lui Platon, care, de altfel, nu a fost singura de acest fel. Situaţii de implicare a factorilor de decizie din „Moldindconbank” au fost şi la acapararea SA „Moldovahidromaş”.

SRL „Ziarithana”, controlată din umbră de Platon, a procurat în condiţii ilegale pachetul de 23 % al întreprinderii, obţinând credit de la BCA „Moldindconbank”, oferind drept gaj acţiunile procurate, pe care, ulterior, le-a cedat tot băncii. Mai târziu, prin diverse scheme şi cu implicarea instanţelor de judecată a fost însuşită proprietatea întreprinderii, unde au fost utilizate firme şi persoane aflate în relaţii cu Veaceslav Platon.

O situaţie similară a avut loc şi în cazul SA „Cristal-Flor”, companie strategică de producere a sticlei, pe care, la intervenţia lui Platon, „Moldindconbank” a creditat-o, ca, ulterior, să fie iniţiată procedura de faliment forţat în temeiul neachitării unor părţi din credit (de circa 198 milioane de lei). 

Tot în cadrul BCA „Moldindconbank” activează şi Elena Platon (sora lui Veaceslav Platon), care, în comun cu unii angajaţi ai secţiei pe care o conduce, gestionează resursele valutare ale băncii, inclusiv cele de stabilire a cursului valutar la casele de schimb ale filialelor şi reprezentanţelor băncii. Elena Platon conduce şi activitatea subdiviziunii băncii care operează pe piaţa internaţională Forex, unde se efectuează tranzacţii de schimb valutar. Acest fapt îi permite Elenei Platon să influenţeze decizia de stabilire a cursurilor comerciale şi la alte bănci autohtone cu care colaborează BCA „Moldindconbank”. 

Liderul local al grupării conduse de Platon în Republica Moldova este Aliona Staşevscaia, care este membru al Consiliului de administrare „Moldindconbank”. Aceasta se foloseşte activ de un şir de privilegii din partea băncii, în interesele grupării Platon.

Recent, la Moscova a avut loc o întâlnire secretă între extrem de cunoscutul deja  Valeriu Pasat, Veaceslav Platon şi Oleg Viughin, preşedintele Consiliului de administrare a „MDM Bank” din Rusia şi vicepreşedinte al Comisiei pieţei Hârtiilor de Valoare a Rusiei. Se presupune că întâlnirea a avut drept scop promovarea unor interese financiare, prin intermediul „Moldindconbank”. 

Având în vedere legătura lui Pasat şi Platon cu AMN şi cu mediile de influenţă din Rusia, nu excludem că sunt planificate transferuri suspecte prin conturile băncii moldoveneşti şi, de ce nu, finanţarea campaniei electorale a AMN, precum şi alte scopuri cum ar fi, de exemplu, mascarea investiţiei lui Platon în banca rusească în cazul în care ultima va intenţiona să cumpere banca moldovenească.

În loc de concluzii

Observăm că biografia candidatului AMN protejat de CEC, Veaceslav Platon, ne deschide în faţă o imagine înspăimântătoare, pe care mulţi simpatizanţi ai grupării politico-mafiotice diriguită de Serafim Urechean nici nu şi-o pot imagina. 

Or, să fim serioşi, despre ce fel de anchetă penală va putea fi vorba, dacă Veaceslav Platon devine deputat sau mai ales dacă, Doamne fereşte, AMN vine la guvernare. De aceea, decizia CEC în acest caz nu ne face decât să credem că această instituţie, care, aparent, este una corectă şi democratică, nu reprezintă decât un paravan care îi ajută pe infractori să acceadă în Parlament şi cărora le asigură, pe durata campaniei electorale, protecţie pentru a nu fi încolţiţi de justiţie.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

„Astfel aud în codrii mei, pe Nistru,

Cum se deşteaptă-n pânze şi furtuni

Pământul meu – Moldova comunistă – 

Ca oamenii ca pâinile de buni”. 

(I. Hadârcă, „Aud Moldova”)

În ediţia de vinerea trecută a „Jurnalului de Chişinău” iese la rampă un personaj care timp de un deceniu şi jumătate a cam lipsit din viaţa publică şi care iată acum „a decis să revină în politică”, candidând pe lista Partidului Liberal al lui Mihai Ghimpu. Individul este nimeni altul decât Ion Hadârcă, care, fiind întrebat de mâzgălitorii de hârtie de la Jurnal dacă „este posibil un nou 4 aprilie 2005 după 5 aprilie 2009”, dă următorul răspuns: „N-ar fi de dorit. Cine credea că în 2005 va fi o asemenea lovitură de teatru? Nu credea nimeni, dar a fost. Nu este exclus ca să fie implantate clone, dar în ceea ce priveşte, cel puţin, lista liberalilor, unde sunt şi eu, am impresia că s-a făcut tot posibilul ca să fie evitate asemenea surprize”. Am fost mai mult decât mirat că Hadârcă, care până mai ieri a tăcut chitic, nu a scos niciun cuvânt nici în 2002, când zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în apărarea Limbii Române şi Istoriei Românilor, şi nici în 2003, când alte zeci de mii au respins Planul Kozak, încât poetaşul lăsa impresia că s-a transformat într-o necuvântătoare, ca acum să-l aud şi pe el înfierând PPCD de pe poziţiile coloanei a cincea a Moscovei.

Citeste mai departe