Conform datelor recensământului din 2004, populaţia satului Caracui constituie 2581 de locuitori. Structura etnică a populaţiei de aici arată astfel: 98.95% – moldoveni/români, 0.54% – ucraineni, 0.43% – ruşi, 0.04% – găgăuzi, 0.04% – alte etnii. În satul Caracui au fost înregistrate 784 de gospodării casnice, membrii acestor gospodării alcătuiau 2581 de persoane, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3,3 persoane.

Scurtă incursiune în istorie

Potrivit versiunii oficiale, denumirea satului vine de pe timpurile nohailor din tribul Orac-Oglî, care, cândva, îşi numeau aşezarea „Caraghioi”. Peste ani s-a transformat în Caracui (cara – „negru”, cui – „hârtop”), iar localitatea din vecinătate moşteneşte şi până în ziua de azi numele Orac.

Desigur, există şi alte versiuni privind originea acestei localităţi. Cea mai populară în rândul băştinaşilor este legenda, potrivit căreia, acum câteva sute de ani, pe locul unde astăzi este situat satul Caracui s-au instalat cu traiul trei familii de ciobani, care ar fi fost şi primii băştinaşi ai localităţii. Legenda spune că ciobanii au ales acest loc, întrucât acesta reprezenta o vale, înconjurată de coline, care, la rândul lor, erau acoperite de codrii care se întindeau pe tot centrul şi sudul actualei Republici Moldova. Valea era acoperită cu iarbă mănoasă şi era despărţită în două de un pârâu, care există şi astăzi, reprezentând astfel un loc ideal pentru stânele de oi, întrucât dealurile care împrejmuiau valea le proteja de vânturile puternice, iar zona geografică permitea ciobanilor să prevină din timp atacurile animalelor răpitoare care populau codrii din zonă. În plus, pârâul din vale reprezenta o sursă de apă permanentă, astfel încât ciobanii nu mai erau nevoiţi să se mute periodic cu stânele în altă parte.

Conform legendei, unul dintre ciobani avea o fată foarte frumoasă. Într-o bună zi, în zonă au năvălit tătarii, care au prădat familiile ciobanilor, încercând să răpească fata pentru a o înrobi. Fata a reuşit însă să scape şi să fugă peste un deal, dar, după ce a fost urmărită o vreme, a fost prinsă de tătari şi decapitată. Se spune că înşişi tătarii au fost impresionaţi de frumuseţea şi curajul fetei, numind astfel locul unde au omorât-o Kizlar (ceea ce ar fi însemnat, în traducere directă, „fată frumoasă”). Satul Câzlar există şi astăzi şi se învecinează cu Caracuiul în partea de sud-vest, peste dealul care desparte aceste două localităţi. În ceea ce priveşte localitatea de baştină a fetei, se spune că tot tătarii au numit-o Karaköy, ceea ce în traducere din turcă/tătară înseamnă „satul negru” sau, în anumite dialecte – „groapa neagră”, groapă – datorită poziţionării la poalele dealurilor a localităţii, negrul însemnând, de fapt, afundat, întunecat.

Există însă şi o a treia versiune, neconfirmată oficial, însă destul de plauzibilă care, de asemenea, se referă originea etimologică a denumirii satului Caracui.

În limba turcă, ca şi în cea tătară, „kara” înseamnă nu doar negru (culoare), ci şi punctul cardinal Nord (de exemplu, Marea Neagră, Karadeniz în limba turcă, înseamnă, de fapt, Marea din Nord, iar Marea Mediterană, situată în sudul Turciei, este numită Akdeniz, adică Marea Albă sau Marea din Sud. Această asociere cromatică a punctelor cardinale este întâlnită şi la alte popoare, inclusiv la români, care numesc Nordul Miază-noapte (asociere cu culoarea neagră), iar Sudul – Miază-zi (asociere cu culoarea albă)).

În acest context, ar fi de remarcat faptul că satul Acui (din etimonul tătăresc Ak köy), din raionul Cantemir, înseamnă, în traducere, „satul alb” sau „satul din sud, de la miază-zi”. Faptul nu este întâmplător, întrucât, la o privire atentă a hărţii istorice a vechilor teritorii ale Principatului Moldovei arendate tătarilor nohai în sudul Basarabiei, localităţile Caracui şi Acui se situează pe limita nordică şi, respectiv, sudică a regiunii în cauză. Cu titlu de paranteză, vom preciza că, potrivit datelor istorice, începând cu anul 1484 şi până la 1812, Bugeacul (care se întindea până în zona unde este situat satul Caracui de astăzi), făcea parte din paşalâcul turcesc de la Silistra şi era populat, în mare parte, de tătari.

De asemenea, un alt exemplu care confirmă această ipoteză este denumirea de Cetatea Albă (în turcă – Akkerman). Cetatea era amplasată la extrema sudică a teritoriului controlat de turci şi tătari şi înseamnă, de fapt, „cetatea din Sud”.

Astfel, este foarte probabil ca în traducere Caracui să însemne, de fapt, „satul din Nord”, care marca frontiera nordică a paşalâcului turcesc, populat, în mare parte, de tătari.

Frumos din exterior, dar devastat şi distrus din interior

După ocupaţia sovietică, satul Caracui, care anterior fusese sub jurisdicţia administrativă a judeţului Lăpuşna, a fost trecut, după împărţirea administrativ-teritorială pe raioane, în raionul Leova şi era satul de hotar al acestui raion, la limită cu raionul Hânceşti (care, în perioada sovietică, se numea Cotovschi). Abia la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, după mai multe demersuri din partea autorităţilor locale, satul a fost trecut în raionul Hânceşti, în a cărui subordine administrativ-teritorială a fost până la revenirea la judeţe, reformă efectuată în anul 1998. Astfel, începând cu anul 1998, satul Caracui s-a aflat în judeţul Lăpuşna, iar din 2003, după reîmpărţirea teritorial-administrativă pe raioane, a revenit în raionul Hânceşti, în a cărei subordine se află până astăzi. Ar mai fi de menţionat că, în perioada sovietică, satul Caracui era destul de dezvoltat, comparativ cu alte localităţi din regiune, şi avea o contribuţie semnificativă la dezvoltarea economică a raionului din care făcea parte.

După destrămarea imperiului sovietic însă, localitatea a intrat în delăsare, obiectivele economice s-au ruinat, iar edificiile instituţiilor social-culturale au început să degradeze continuu. Infrastructura, fiind lăsată de izbelişte, s-a distrus cu trecerea anilor, drumurile au devenit, în cea mai mare parte, impracticabile, iar oamenii, în special cei tineri, au început părăsească, unul câte unul, satul de baştină, în căutarea unui trai mai bun.

Cauzele pentru care s-a ajuns la o astfel de situaţie sunt diverse: atât sărăcia generalizată, cu care se confruntă întreaga Republică Moldova de peste 20 de ani încoace, cât, în special, problemele locale de ordin administrativ, implicit lipsa de iniţiativă şi incompetenţa autorităţilor care au guvernat localitatea în ultimele două decenii…

„Aşa nu se mai poate”…

Deşi sunt, în cea mai mare parte, plecaţi peste hotare, tinerii din Caracui nu au uitat de satul lor natal. Aflaţi la mii de kilometri distanţă de locul unde s-au născut, aceştia par a fi mereu interesaţi de ceea ce se întâmplă acasă, manifestându-şi patriotismul local în special pe site-urile de socializare, unde au constituit zeci de grupuri şi grupuleţe în a căror denumire figurează obligatoriu denumirea „Caracui”. Aceste grupuri virtuale, ale căror membri depăşesc, de multe ori, numărul de 500-600 de persoane, se străduiesc să-şi prezinte satul în cele mai frumoase culori, atât prin plasarea de poze cu imagini pitoreşti, cât şi prin istorioare hazlii sau amintiri frumoase care îi fac să-şi amintească cu drag de satul natal.

Totodată, fiind conştienţi de situaţia reală în care se află satul lor, mulţi dintre aceşti tineri au decis să se implice activ şi să-şi salveze satul de la dezastru, oferindu-se să contribuie personal şi direct la renovarea şi dezvoltarea lui. Unul dintre cei care au dat dovadă de iniţiativă în acest sens este şi Vadim Pânzaru, un tânăr de 30 de ani, care este decis să preia conducerea localităţii şi să dea startul unor schimbări pozitive, astfel încât, peste câţiva ani, satul său să-şi recapete bunul nume de altădată, iar cei plecaţi să se reîntoarcă la vatră, alături de părinţii şi rudele lor mai în vârstă.

- Domnule Vadim Pânzaru, care este cauza care v-a determinat să candidaţi la funcţia de primar al satului Caracui?

- Am decis să candidez la această funcţie, în primul rând, pentru că îmi pasă de viitorul satului meu. Îmi iubesc satul şi nu am de gând să plec nicăieri în altă parte. Totodată, îmi doresc ca cei care locuiesc aici şi eu implicit să avem parte de condiţii normale de trai: să avem drumuri şi poduri pe care să putem circula, să avem apă şi canalizare, să fim şi noi conectaţi la reţeaua de gaze naturale, să avem străzi iluminate, să funcţioneze centrul de sănătate, unde oamenii să se poată adresa atunci când au probleme de sănătate, şi multe alte probleme care există astăzi şi care nu au fost, din păcate, soluţionate de către cei care au condus Primăria satului Caracui până în prezent.

- Aţi ales să candidaţi independent. De ce? Nu aţi reuşit să convingeţi vreun partid să vă susţină? Pentru că o confruntare electorală presupune cheltuieli financiare, resurse umane etc.

- Eu nu reprezint şi nici nu-mi doresc să reprezint vreun partid anume. Cei care astăzi se bucură de susţinere financiară din partea unui partid sau altul, în cazul în care vor ajunge primari sau aleşi locali, vor trebui să întoarcă investiţia care a fost făcută ca ei să ajungă în aceste posturi. Nimeni nu investeşte bani degeaba. Eu însă nu vreau să fiu dator în faţa cuiva, care nu are legătură directă cu satul meu. Şi nici să reprezint interesele cuiva, care este străin de problemele noastre. Partidul meu este satul Caracui şi oamenii care trăiesc aici. Pentru ei vreau să-mi dedic cunoştinţele şi experienţa. Eu nu vreau să-i reprezint doar pe oamenii care fac parte dintr-un partid anume. Vreau să-i reprezint pe toţi, indiferent de opţiunile lor politice, pentru că un primar este ales de oameni şi trebuie să lucreze pentru oameni, pentru toţi oamenii. Iar în ceea ce priveşte viaţa politică a fiecăruia dintre noi, sunt de acord că trebuie să avem o anumită viziune în acest sens, însă acest fapt nu trebuie să-i afecteze pe cei care au o viziune diferită. În calitatea mea de primar al satului Caracui voi încerca să adun toate organizaţiile politice şi să le conving să-şi unească eforturile şi potenţialul, astfel încât fiecare dintre ele să contribuie la schimbarea în bine a situaţiei.

- Totuşi, ca să poţi face faţă situaţiei, este nevoie de bani. Totul costă bani, iar primăriile din Republica Moldova dispun, din păcate, de prea puţine fonduri ca să se poată descurca cu problemele pe care le au în faţă.

- Desigur, într-o anumită măsură, aveţi dreptate. Fără bani nu poţi asfalta drumurile, nu poţi săpa canalizare, nu poţi renova sau construi obiective de infrastructură. Fără îndoială, dacă vorbim de Bugetul de Stat al Republicii Moldova, situaţia la acest capitol nu este deloc încurajatoare. Un primar însă nu trebuie să stea mereu cu mâna întinsă la Guvern şi să aştepte să-i pice, din când în când, câte o fărâmitură. Există şi multe alte posibilităţi de a obţine bani, există o mulţime de programe comunitare, transfrontaliere, care finanţează proiecte de dezvoltare. Pentru aceasta însă este nevoie de competenţă şi ambiţie din partea administraţiei primăriei. Vom scrie proiecte, vom aplica la programele de finanţare transfrontalieră, ne vom înfrăţi cu localităţi din spaţiul comunitar, ne vom strădui să aducem investitori, astfel încât contribuţia la bugetul local să fie mai mare şi, desigur, vom încerca să-i convingem pe cei de la Guvern că proiectele noastre sunt cele mai viabile şi de perspectivă, astfel încât să ne numărăm şi noi printre cei care beneficiază de finanţare de la Bugetul de Stat, prin intermediul programelor pe care le demarează.

Pe de altă parte, sunt convins că există foarte multe proiecte care nu necesită multe fonduri şi pot fi suportate de bugetul local, aşa modest cum este el astăzi. Iar o problemă extrem de importantă, care poate fi soluţionată fără mari investiţii financiare, este amenajarea teritoriului şi salubrizarea localităţii. Sunt convins că fiecare gospodar din satul nostru este capabil să-şi facă cu forţe proprii curăţenie în faţa propriei porţi, iar Primăria poate, pe cont propriu, să amenajeze o gunoişte şi să asigure periodic colectarea deşeurilor, astfel încât spaţiul public să fie curat în permanenţă. De asemenea, voi avea grijă ca, împreună cu oamenii, să sădim cât mai mulţi copaci şi chiar să sădim un parc în centrul satului, unde oamenii să se poată întâlni unul cu altul şi unde să organizăm evenimente cultural-educative de sărbători. Şi cred că acest lucru se poate face tot din forţe proprii. Am foarte multe planuri şi idei pe care le voi pune în practică când voi fi primar. Şi sunt convins că oamenii mă vor susţine.

- Pornind de la ce aţi spus mai devreme, aş vrea să vă întreb cum v-aţi structurat priorităţile, care este programul dumneavoastră cu care veniţi în faţa cetăţenilor?

- Sunt câteva obiective principiale pe care mă angajez să le realizez în funcţia de primar al satului Caracui. Toate sunt extrem de importante, de aceea, toate acestea se află la acelaşi nivel în ordinea priorităţilor.

În primul rând, vreau să soluţionez problema drumurilor din sat, care, la ora actuală, se află într-o stare deplorabilă. Şi aici am în vedere nu doar porţiunea de drum asfaltată, ci toate arterele importante din sat, care, în caz de plouă, devin impracticabile din cauza noroiului care ajunge până la genunchi. Este o problemă insuportabilă pentru oamenii care sunt nevoiţi, zi de zi, să parcurgă aceste trasee. Mă voi strădui cel puţin să împrăştii pietriş pe aceste drumuri, ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să înoate prin noroi după fiecare ploaie. De asemenea, voi avea grijă ca, periodic, pe fiecare arteră din sat să treacă un buldozer, care să îndrepte drumurile şi să nu admitem ca acestea să se deterioreze la maximum şi să dispară, aşa cum se întâmplă astăzi cu multe drumuri din localitate.

La fel de importantă pentru o bună parte dintre localnici este şi problema podurilor. Satul Caracui este, practic, divizat în două părţi de o râpă prin care curge un pârâu. Toate podurile peste această râpă care fac legătura unei părţi de sat cu cealaltă sunt într-o stare jalnică, iar pe multe dintre ele de mult nu se mai circulă. Astfel, în foarte multe cazuri, oamenii care vor să-şi aducă acasă de pe deal porumbul sau alte recolte pe care le au, sunt nevoiţi să ocolească câţiva kilometri cu tractorul sau camionul, deşi pământurile lor se află foarte aproape de casa în care locuiesc.

O altă problemă de principiu pe care am de gând să o implementez este gazificarea localităţii. Personal sunt inginer de meserie, absolvent al Universităţii Tehnice din Moldova, specializat în alimentarea cu căldură şi gaze, ventilare. Astfel, începând cu anul 2003, am lucrat în calitate de maistru de specialitate, în domeniul gazificării, în oraşul Hânceşti. Între 2005 şi 2009, am fost diriginte de şantier în satul Logăneşti, unde am gestionat întregul proces de gazificare a respectivei localităţi. În momentul de faţă, lucrez în calitate de inginer la construcţia gazoductelor din raionul Leova şi, în paralel, am participat la gazificarea caselor de la Nemţeni, construite după inundaţiile din vara anului trecut. Am participat direct şi nemijlocit la gazificarea multor localităţi, implicit situate în preajma satului meu. De aceea, mă ambiţionez ca, în perioada imediat următoare, să gazific şi satul Caracui.

Un alt proiect pe care îl voi demara imediat va fi amenajarea cimitirului din sat. Personal mă simt de fiecare dată jenat când păşesc pe locul unde sunt înmormântaţi rudele şi consătenii mei care nu mai sunt printre noi. Şi consider că este o ruşine pentru întreg satul faptul că spre şi în cimitir, practic, nu există drum, iar cortegiile funerare abia de pot să ajungă la groapă. De aceea, voi avea grijă să fac tot posibilul pentru a face ordine în cimitir, cel puţin, din respect pentru morţii noştri îngropaţi acolo.

Tot printre priorităţi se numără şi amenajarea stadionului din centrul satului; alimentarea cu apă potabilă centralizată a localităţii; construcţia reţelei de canalizare; renovarea şi redeschiderea celor două băi publice, care, de altfel, au funcţionat până în anii 90; renovarea centrului ambulatoriu şi deschiderea cel puţin a unei farmacii, astfel încât oamenii să poată beneficia de consultaţie medicală şi medicamente, fără a mai fi nevoiţi să meargă la Hânceşti sau în altă parte.

- Nu vi se reproşează că sunteţi prea tânăr, că nu aveţi destulă experienţă pentru a conduce o primărie?

- În discuţiile pe care le-am avut până acum cu oamenii nu mi s-a reproşat aşa ceva. Însă dacă există persoane care cred astfel, vreau să le transmit că sunt un bărbat trecut de 30 de ani, am studii superioare, am lucrat şi am condus echipe de specialişti şi ingineri, am gestionat procesul de gazificare în multe sate din Republica Moldova. Nu sunt un om lipsit de experienţă. Eu aş zice, dimpotrivă, că cei care ne-au condus până acum şi care îşi doresc să ne mai conducă nu doar că n-au pregătirea necesară pentru a conduce o comunitate, dar nici interesul să o facă. Oamenii trebuie să înţeleagă că exigenţele de astăzi necesită să ţii pasul cu timpul, să cunoşti calculatorul, să te pricepi la scris proiecte, să fii energic şi, cel mai important, să fii tânăr, astfel încât să poţi ţine ritmul evoluţiei. Consider că marele meu avantaj este anume faptul că sunt tânăr. Ajunge cât ne-au condus cei „cu experienţă”, care n-au făcut nimic pentru satul nostru.

Vreau să fiu înţeles corect. Am tot respectul pentru oamenii mai în vârstă, dar şi ei trebuie să înţeleagă că, dacă vor schimbări în bine, trebuie să ne lase pe noi, cei tineri, să ne implicăm în acest proces. Nu mai avem dreptul să mizăm pe mentalităţile învechite care şi-au dovedit ineficienţa. E timpul să avem o abordare modernă asupra lucrurilor, dacă vrem să fim moderni, iar satul nostru să fie unul de care să ne mândrim. Vreau să demonstrez că şi în satul nostru se pot face multe lucruri frumoase. Eu nu pot şi nici nu vreau să cumpăr alegătorii cu bani, orez sau alte pomeni electorale. Eu vin în faţa oamenilor sincer şi cu inima deschisă.

- Vă mulţumesc şi vă doresc succes.

Şi să vezi ghinion. Deşi termenul limită de stabilire a culorii noilor troleibuze a fost 5 decembrie, chişinăuienii, într-un mod cu totul iresponsabil, nu s-au prea înghesuit să intre pe site-ul Primăriei şi să participe la concurs. Şi astfel, primarul Chirtoacă s-a văzut nevoit să mai prelungească termenul cu încă cinci zile. Dar nici de această dată situaţia nu s-a prea schimbat. Numărul participanţilor la sondaj abia depăşeşte 5 000 de persoane. Şi când te gândeşti că Chişinăul are peste un milion de cetăţeni…

Să fie oare locuitorii capitalei într-atât de indiferenţi, încât să nu le pese cum vor arăta noile troleibuze din Chişinău? Sau poate de vină sunt pensionarii, care, deşi sunt cei care se folosesc cel mai des de troleibuze, nu şi-au tras internet şi, prin urmare, nu pot accesa pagina web a Primăriei? Sau poate moldovenii din capitală s-au obişnuit cu actualele troleibuze, produse în anii 60-70, vopsite în roşu de regimul sovietic, fără consultarea cetăţenilor, adică într-un mod total nedemocratic, şi nu-şi mai doresc altele noi?

Fără îndoială, o parte din vină o poartă şi compania din Belarus care a menţionat categoric că poate vopsi troleibuzele în doar două culori. Dacă beloruşii nu ar fi fost atât de încăpăţânaţi, am fi vopsit troleibuzele în culorile tricolorului nostru naţional şi astfel, problema ar fi fost rezolvată de la sine. Or, exact asta consideră edilul capitalei, care, fiind cea mai importantă, în ordinea responsabilităţilor, persoană din Chişinău, şi-a exprimat propria opinie vizavi de culoarea care s-ar potrivi mai bine troleibuzelor. Astfel, în situaţia în care opţiunea tricoloră se exclude, Chirtoacă consideră că nuanţa care ar mai reduce din monotonia oraşului este albastrul deschis. Culoare care, să nu înţelegeţi greşit, nu este doar a Partidului Liberal, ci reprezintă bolta cerească şi, de ce nu, seamănă cu culoarea reprezentativă a Uniunii Europene, dacă tot ne dorim o capitală europeană. Şi ce dacă albastrul european este mai intens? Nu are a face!

…Deocamdată nu ştim care va fi culoarea viitoarelor troleibuze din Chişinău, după cum nu ştim dacă vom avea, în genere, troleibuze noi. Şi dacă se va întâmpla ca, până la urmă, să rămânem cu actualele troleibuze roşii, vina în acest caz va aparţine exclusiv populaţiei. Pentru că anume populaţia a dat dovadă, pentru a câta oară!, de o totală lipsă de interes şi solidaritate, mai ales că li se cere un lucru atât de simplu: „spune, dom’le, ce culoare preferi!”.

În situaţia în care democraţia presupune participare şi implicare civică, ne alăturăm şi noi campaniei iniţiată de primarul Dorin Chirtoacă, în speranţa că îi vom sensibiliza pe locuitorii Chişinăului şi-i vom determina să fie mai responsabili, măcar atunci când problema îi vizează la modul cel mai direct.

Votează, lume!

P.S.

Chiar dacă puţină lume a răspuns la apelul lui Chirtoacă în privinţa culorii troleibuzelor, important este că majoritatea dintre cei care au exprimat o opţiune (29,8 la sută) a ales culoarea preferată de primarul liberal, adică ALBASTRUL cerului. Zic important pentru că, potrivit sondajului de pe site-ul (la fel de ALBASTRU) al Primăriei capitalei, pentru culoarea VERDE, specifică stejarului, au optat cei mai puţini dintre locuitorii Chişinăului, doar 2,4 dintre respondenţi. Or, în această situaţie, VERDELE de pe pagina oficială a Guvernului chiar nu se justifică. Cel puţin pentru chişinăuieni.

P.P.S.

Este bine că, în cazul Pomului de Crăciun din centrul Chişinăului, decizia privind culoarea sa a fost luată unilateral de Primărie, fără a mai fi consultată populaţia. Nu de alta, dar riscam să rămânem fără brad în toiul sărbătorilor de iarnă, sau, în cel mai bun caz, să avem un brad de culoare albastră. Şi asta nu e nici european, dar nici estetic.

Potrivit reprezentanţilor PD şi PL, Vladimir Filat insistă asupra partajării funcţiilor în guvern în mod proporţional cu mandatele obţinute la alegeri, ceea ce ar însemna ca peste 50 la sută din funcţiile din guvern, inclusiv funcţia de prim-ministru, ar urma să revină PLDM. Şi, întrucât noua majoritate dispune de mandate insuficiente pentru a putea alege şeful statului, la sfârşitul anului viitor, să fie organizate noi alegeri parlamentare anticipate. Or, în această situaţie, partidul premierului ar putea lua decizii de unul singur, ceilalţi doi urmând să aibă un rol decorativ, fără putere de decizie. Acest lucru i-ar permite premierului să-şi asume integral guvernarea până la viitoarele alegeri, implicit să-şi mărească considerabil capitalul politic, astfel încât după următoarele anticipate să-şi dubleze numărul de mandate şi să poată guverna de unul singur, nefiind nevoit să mai caute aliaţi cu care să împartă funcţiile-cheie în stat.

Strategia PLDM este cât se poate de logică, dacă e să ţinem cont de modul perfid în care s-a manifestat Filat în raport cu foştii săi parteneri din AIE. Or, eşecul lamentabil al AMN, dar şi scorul modest înregistrat de PL şi PD la ultimele alegeri, este, în mare parte, „meritul” colegului Filat, care, profitând de poziţia sa de prim-ministru şi de câteva ministere-cheie care i-au revenit, a demontat, cărămidă cu cărămidă, partidele partenerilor de coaliţie. Toată lumea îşi aminteşte cum Filat absorbea nesăţios filialele teritoriale ale AMN în special, dar şi cele ale PD şi PL, şi cum acesta îi ademenea, într-un mod total neortodox, pe primarii şi reprezentanţii consiliilor raionale aleşi pe listele altor partide, inclusiv ale partenerilor de coaliţie, determinându-i să adere la PLDM.

PLDM, groparul foştilor colegi de coaliţie

Astfel, situaţia PD este cât se poate de jenantă. În primul rând, PD, deşi a participat la guvernare, nu-şi poate asuma efectele pozitive ale acesteia, pentru că rolul său în fostul şi încă actualul guvern a fost perceput de către opinia publică ca fiind unul pur formal, de subordonare în raport cu partidul premierului Filat. PD a fost perceput mai degrabă ca antipod al PL-ului în chestiuni de importanţă secundară pentru marea majoritate a populaţiei, cum ar fi aşa-zisele probleme identitare sau cele legate de „adevărul istoric”, probleme care, cum se spune în popor, „nu ţin nici de foame, nici de sete”.

Nici PL nu se află într-o poziţie prea bună. Deşi Mihai Ghimpu obţinuse funcţia de preşedinte al Legislativului şi, prin cumul, pe cea de şef interimar al statului, acesta a fost limitat în acţiuni, neavând pârghii directe de influenţare a Executivului, care, fiind sub conducerea lui Filat, a boicotat orice acţiune politică a liderului PL. Astfel, la fel ca şi în cazul PD, liberalii au fost împinşi pe un segment electoral destul de îngust, fiind determinaţi să se consume, timp de un an de zile, în retorici sterile şi de multe ori iritante pentru o parte importantă de cetăţeni, ale căror probleme nu se regăseau în preocupările liderului liberal. Însuşi Mihai Ghimpu a repetat în mai multe rânduri că este limitat în acţiuni şi că Filat îşi asumă nejustificat rolul de lider al alianţei de guvernământ.

În altă ordine de idei, pe întreaga durată a mandatului actualului guvern, Filat s-a străduit să arate ca o figură distinctă în AIE, un fel 1 contra 3, cu scopul de a împărţi electoratul AIE în două jumătăţi egale: una pentru PLDM, iar a doua pentru celelalte trei componente ale AIE, respectiv PL, PD şi AMN. Or, acest lucru şi-a găsit confirmare în rezultatele alegerilor din 28 noiembrie: din cei aproximativ 60 la sută dintre votanţii alianţei, mai mult de jumătate (29,42%) au optat pentru PLDM, în timp ce cealaltă jumătate a revenit PD (12,72%), PL (9,96%) şi AMN (2,3%).

Acest rezultat nu a fost însă în stare să potolească setea avidă de putere a liderului PLDM. Mai mult decât atât, pentru „pragmaticul” premier acest rezultat a reprezentat un argument incontestabil care confirmă că, dacă situaţia continuă în acelaşi ritm, PLDM ar putea înghiţi şi cealaltă jumătate a electoratului AIE şi să devină astfel, singurul partid „democratic şi proeuropean”, în stare să ducă Republica Moldova în UE şi să împiedice o eventuală „revenire a comuniştilor la putere”.

Ghimpu şi Lupu – în legitimă apărare

Respectiva situaţie este binecunoscută celor doi foşti AIE-işti, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, care înţeleg mai bine ca oricând că organizarea unor noi alegeri parlamentare anticipate s-ar solda cu un rezultat catastrofal pentru cei doi, existând chiar riscul ca cel puţin unul dintre ei să repete exemplul trist al AMN şi nu reuşească nici măcar să treacă pragul electoral de 4 la sută. De aceea, atât Lupu, cât şi Ghimpu, îşi doresc evitarea cu orice preţ a alegerilor anticipate şi instituirea unei guvernări cu mandat integral de 4 ani, timp în care să-şi poată consolida poziţiile şi să depăşească handicapurile de imagine cu care se confruntă în prezent. În acest context, chiar şi trecerea în opoziţie este mai convenabilă din punct de vedere politic şi electoral, decât o participare la o nouă guvernare provizorie, fără pârghii de decizie, în umbra distrugătoare a partidului condus de Vladimir Filat.

Mai ales că, deja astăzi, PD se confruntă cu deficienţe mari la capitolul imagine, fiindu-i imputată (nu fără intervenţia discretă a premierului Filat) pecetea de trădător al alianţei şi de om al comuniştilor, care ar fi dispus să readucă PCRM la putere, doar ca să se pricopsească cu funcţia de şef al statului. Această isterie generalizată a fost provocată şi alimentată de „oamenii de presă” ai lui Filat, care, chiar şi în cazul în care Marian Lupu ar alege să meargă pe varianta reconstituirii AIE, vor continua să valorifice umbra de neîncredere care planează asupra liderilor PD, cu scopul a distruge definitiv acest partid. Iar Lupu, neavând pârghii în Guvern, să nu se poată apăra.

Şi dacă o eventuală coalizare a PD cu PCRM, în vederea constituirii unei coaliţii de centru-stânga şi-ar găsi, într-un anume fel, justificare, ţinând cont de similitudinile ideologice care există între cele două formaţiuni, situaţia PL este mult mai dramatică. În primul rând, liderii PL au insistat, total neinspirat, asupra neadmiterii, sub nici o formă, a unei eventuale coaliţii de guvernare naţională, care să implice toate partidele cu reprezentare parlamentară, inclusiv PCRM. Cuvântul de ordine al liderilor PL, atunci când era vorba de o posibilă alianţă cu comuniştii, a fost „niciodată”. Or, se ştie că, mai ales în politică, regula este „niciodată să nu spui „niciodată””. Astfel, PL s-a încâlcit în propriile mreje, din care astăzi nu poate ieşi. Pe de o parte, riscă o moarte lentă, care ar dura circa un an de zile, până la următoarele alegeri anticipate, sau o lovitură puternică cu efect imediat, provocată de o posibilă complicitate la constituirea unei alianţe de centru-stânga. Cea de a doua variantă le-ar lăsa liberalilor ceva şanse de reabilitare, minime de altfel, însă doar în cazul în care s-ar constitui o guvernare cu un mandat de patru ani, iar PL ar rămâne în opoziţie. Nu mai puţin importante sunt şi alegerile locale generale, din primăvara anului viitor, în cadrul cărora PL are toate „şansele” să piardă şi ultima pârghie administrativă importantă de care dispune în prezent – funcţia de primar al capitalei.

PLDM împotriva tuturor sau toţi împotriva PLDM

Spuneam mai sus că a început să prindă contur conţinutul negocierilor, în vederea constituirii viitoarei guvernări. Liderii partidelor parlamentare, mai puţin PCRM, încep să se „scape cu vorba”, cu sau fără voie, despre fondul discuţiilor, lansându-se în acuzaţii şi învinuiri reciproce. Marian Lupu, de exemplu, l-a acuzat deschis pe Filat că tergiversează intenţionat reconstituirea AIE şi că refuză categoric să facă compromisuri. Acelaşi lucru l-au afirmat şi liderii PL, deşi mai puţin tranşant, dar lăsând să se înţeleagă clar că nu-şi doresc o alianţă cu PLDM în cadrul căreia să aibă rol secund, de purtători de manta ai lui Filat.

Prin urmare, cei doi îşi doresc să-l pună la respect pe Filat şi să-l determine să împartă egal portofoliile în guvern, astfel încât să aibă şanse de restartare politică egale, dacă tot se merge la noi anticipate. Însă, în cazul în care Filat va refuza să cedeze, constituirea unei AIE 2 va deveni imposibilă, iar Lupu va alege alianţa cu PCRM, în timp ce Ghimpu şi fracţiunea sa parlamentară îl va ajuta, votând pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, care împiedică alegerea şefului statului, astfel încât Lupu să fie ales preşedinte. Aruncarea PLDM în opoziţie – aceasta ar singura variantă posibilă pentru oprirea ascensiunii politice a lui Filat, oprire pe care şi-o doresc mult atât liberalii lui Ghimpu şi Chirtoacă, cât şi democraţii lui Lupu, Diacov şi Plahotniuc. Or, un PLDM (care, de altfel, este format în cea mai mare parte din oportunişti şi oameni fără verticalitate), aflat în opoziţie şi în conflict direct cu Puterea, nu ar mai trebui nimănui şi s-ar descompune la fel de repede cum s-a constituit.

Cu ceva timp în urmă, colegul meu Sergiu Praporşcic, director al publicaţiei FLUX, scria că, după felul în care Justiţia va judeca acest caz, ne vom putea da seama pe cât de independentă este aceasta sub regimul Ghimpu-Filat şi dacă nu cumva ea este la fel de neindependentă sau poate chiar mai aservită puterii politice decât în timpul celor 8 ani ai regimului Voronin. „Acum vom vedea şi pe cât de democratică este guvernarea AIE, pe cât de tolerantă este aceasta cu presa pe care nu o controlează, care nu-i ciuguleşte din palmă, adică cu presa independentă şi dacă, în general, aceasta acceptă pluralismul de opinii şi critica, ca elemente indispensabile unei societăţi democrate”, spunea Sergiu Praporşcic, accentuând că, în caz contrar, „vom putea constata că în Republica Moldova s-a instituit un regim autoritar, cu persoane care se pretind lideri politici, dar care, de fapt, provin din rândurile gangsterilor de altă dată, deveniţi între timp oligarhi influenţi, cu milioane şi miliarde de euro pe conturi, şi pentru care libertatea de opinie, independenţa mass-media nu sunt decât vorbe goale, numai bune de prostit electoratul”.

Iată că astăzi, putem constata că această temere s-a confirmat şi că justiţia în ţara noastră continuă să activeze după vechile practici, adică să îi protejeze exclusiv pe guvernanţi, şi că buchia legii şi interesele cetăţeanului nu contează atât timp cât sunt afectate interesele celor care deţin „pâinea şi cuţitul”.

Nu ne sperie faptul că am mai pierdut un proces de judecată. Ziarul FLUX este recordman pe ţară la pierdut dosare în instanţele naţionale, ca, ulterior să le câştige la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Şi nici nu ne miră faptul că reprezentanţii actualei puteri, la fel ca şi toţi guvernanţii pe care i-a avut până acum Republica Moldova, îşi doresc, cu tot dinadinsul, ca ziarul FLUX să fie închis. Pentru că suntem aproape singura instituţie de presă care nu s-a înregimentat în cohorta de lustruitori de imagine ai actualilor guvernanţi, păstrându-ne poziţia de ziar care spune lucrurilor pe nume, chiar şi cu riscul de a fi hărţuiţi, ameninţaţi, înjuraţi şi chiar lichidaţi ca instituţie de presă.

Procesele de judecată prin care ne târâie deputatul de limbă rusă al Puterii, Veaceslav Platon, având sprijinul direct al oamenilor promovaţi de Ghimpu, se referă la un articol, publicat de subsemnatul în luna martie 2009, când Republica Moldova se afla în plină campanie electorală pentru alegerile din 5 aprilie. Am criticat atunci dur decizia scandaloasă şi sfidătoare a capului amenist, Serafim Urechean, de a-l ticsi pe uşa din dos a Legislativului pe dubiosul şi rău-famatul afacerist Veaceslav Platon, vestit în tot spaţiul post-sovietic pentru scandalurile reider şi escrocheriile răsunătoare, dezbătute pe larg în presa timpului.

De altfel, am decis să ne implicăm, după ce Comisia Electorală Centrală a respins solicitarea Procuraturii municipale de a-l scoate pe Platon din cursa electorală, astfel încât acesta să poată fi cercetat penal şi să-i fie aplicată măsura preventivă – arestul (candidaţii la funcţia de deputat se bucură de imunitate şi nu pot fi arestaţi). Am publicat şi o amplă investigaţie jurnalistică (care constituie subiectul unui alt proces de judecată intentat împotriva noastră), în care arătam schemele criminale ce îl aveau ca protagonist pe actualul deputat Platon. La baza acestei investigaţii au stat un şir de documente, articole de investigaţie din presa rusă şi ucraineană, dar şi informaţii furnizate de persoane bine informate în care avem deplină încredere.

Aşa cum ar trebui să procedeze orice ziar aflat în serviciul cetăţeanului, am afirmat clar şi răspicat că astfel de personaje nu au ce căuta în Forul Suprem al statului, ci trebuie deferiţi Justiţiei, pentru a fi pedepsiţi, dacă se constată că sunt vinovaţi. Nu ne-a susţinut atunci nimeni, deşi zeci de ONG-uri, finanţate en-gros de instituţii europene importante, nu-şi dădeau rând să ne asigure că vor avea grijă ca alegerile să se desfăşoare corect şi democratic, iar persoanele certate cu legea să fie împiedicate de a ajunge în Parlament.

Platon nu ne-a dat în judecată atunci, a aşteptat să devină deputat, ca să fie sigur că va dispune de toate pârghiile necesare ca să ne închidă gura. Iar astăzi, după ce Justiţia a fost trecută, in corpore, de sub comunişti sub aşa-zişii democraţi, speră că planul său va reuşi şi că, în sfârşit, FLUX-ul îşi va întrerupe activitatea. Iar pe de asupra să mai câştige şi nişte bani nemunciţi.

Aleasa lui Ghimpu, Liuba Pruteanu, acuzată anterior că a favorizat o grupare criminală

Printre altele, judecătoarea Liuba Pruteanu, care a pronunţat decizia de desfiinţare a ziarului FLUX (suma de 200 000 de lei pe care ar urma să o achităm lui Platon este enormă pentru bugetul unui ziar independent şi poate paraliza activitatea ziarului, iar mai apoi să ducă la falimentul lui) este şi ea cu musca pe căciulă.

Favorita lui Mihai Ghimpu la funcţia de vicepreşedinte a Judecătoriei Buiucani s-a remarcat, nu foarte demult, într-un raport amplu al cunoscutei organizaţii Transparecy International, care o acuza că ar fi favorizat o grupare criminală. Întrucât subiectul este unul destul de amplu, vom aminti doar că Liuba Pruteanu i-a achitat, într-un mod de-a dreptul dubios, pe trei indivizi cu antecedente penale, care făceau parte din gruparea criminală „Miteai” şi care le-au răpit, maltratat şi ameninţat cu moartea pe fiica Valentinei Şoltoian, locotenent-colonel de poliţie în rezervă, şi pe o prietenă a acesteia. „Cea mai dubioasă sentinţă de achitare în privinţa grupului „Miteai” a fost pronunţată la 13 iulie 2006, de către judecătoarea Liuba Pruteanu, de la Judecătoria sectorului Buiucani al mun. Chişinău. Inculpaţii au fost achitaţi pe trei dosare penale, într-un proces care a fost tergiversat timp de patru ani. […] Prin sentinţa emisă de judecătorul L. Pruteanu sunt achitaţi inculpaţii pe episodul „ameninţarea cu moartea”, motivând că „nu au fost prezentate probe concludente”. Oare nu este o ameninţare cu moartea când ţi se pune la tâmplă un pistol „Makarov”, când sunt strangulate părţile vătămate, sunt ameninţate cu cuţit de tip „babocika”, sunt bătute cu bâta în cap?”, se arată în raportul Transparecy International.

Ţinând cont de această situaţie, suntem mai mult decât îndreptăţiţi să credem, că cei care guvernează astăzi Republica Moldova nu se deosebesc prin nimic de fostele guvernări. Iar scopul pe care aceştia îl urmăresc nu este nici pe departe instituirea unui stat de drept, aşa cum promiteau solemn în campaniile electorale. Chiar şi pentru simplul fapt că Puterea de astăzi, reprezentată de Platon, Pleşca, Urechean, Ghimpu ş.a. fac eforturi disperate să închidă FLUX-ul.

Cert este faptul că ziarul FLUX nu va fi închis cu una, cu două. Am supravieţuit atâtor guvernări, vom supravieţui şi de data aceasta.

P.S. Miercuri, 16 iunie, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârile Judecătoriei Râşcani, prin care eram obligaţi să-i plătim 100 000 (1 sută de mii) de lei deputatului AMN, Ion Pleşca, pentru daune morale. Este vorba, la fel ca şi în cazul lui Platon, de nişte investigaţii jurnalistice care vizau persoana deputatului Pleşca, nu mai puţin controversată, investigaţii care nu au fost, se pare, pe placul demnitarului. Astfel, Curtea Supremă de Justiţie (care reprezintă punctul final în justiţia moldovenească, după alte lungi şi chinuitoare procese de judecată) a anulat decizia Curţii de Apel din 5 noiembrie 2009, care menţinuse în vigoare sentinţa Judecătoriei Râşcani, din data de 3 iunie 2009. Dosarul a fost remis la o nouă rejudecare în cadrul unui alt complet de judecată.

Am apreciat această decizie ca fiind o victorie a noastră. Rămâne de văzut ce urmează. Ion Pleşca este preşedintele Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova şi membru al coaliţiei de guvernământ, ceea ce ne face să credem că nu se va lăsa bătut şi că va merge până în pânzele albe, numai să vadă închis FLUX-ul.

Vom reveni pe parcurs cu mai multe detalii.

Întrebarea este de ce Bulgaria poate să ofere un regim simplificat de vize, în cadrul legal existent şi de ce România nu poate face acelaşi lucru pentru cetăţenii din Republica Moldova?

Recent, analistul politic Igor Boţan se revolta, la un post de televiziune, că, având un proiect de realizat cu parteneri din România, deja de patru ori în acest an încearcă să obţină o viză pentru o perioadă mai îndelungată de timp, dar de fiecare dată i se dă viza pentru două sau cinci zile. De asemenea, nu pot obţine vize tinerii implicaţi în proiect, care sunt studenţi şi nu au un cont bancar. Totodată, factorii de decizie de la Consulat nu vor să ţină cont de faptul că organizaţia care gestionează proiectul dispune de cont bancar şi achită toate cheltuielile.

Boţan a menţionat că, deşi se discută despre un eventual acord de liberalizare a vizelor, pentru început, ar trebui să fie aplicate în deplină măsură principiile Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitarea eliberării vizelor. Astfel, principiul bona fide (bună credinţă) nu este aplicat nici de ţările din spaţiul Shengen, nici de ţara cea mai apropiată nouă, România, a menţionat Igor Boţan.

Între altele, Acordul respectiv stipulează că anumiţi cetăţeni, care întreprind călătorii în scopul formării profesionale, al participării la seminare, conferinţe, inclusiv în cadrul programelor de schimb, pot beneficia de vize eliberate în conformitate cu procedura simplificată, fără a se mai cere altă justificare, invitaţie sau validare referitoare la scopul călătoriei. De asemenea, potrivit prevederilor Acordului, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale statelor membre ar trebui să elibereze vize cu intrări multiple, cu termen de valabilitate de până la un an, pentru mai multe categorii de cetăţeni, inclusiv pentru cei care sunt antrenaţi în diverse programe, pentru reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile care călătoresc în mod regulat în statele membre, în scopul formării profesionale, al participării la diverse întruniri, seminare, conferinţe, dar şi pentru studenţi, profesori care întreprind călătorii de studii, formare profesională, şi alte activităţi educaţionale conexe.

Actele de binefacere se fac totuşi din propriul buzunar, nu din cel al statului. Mai ales într-o perioadă când se vorbeşte insistent despre necesitatea reducerii cheltuielilor. Ne referim la faptul că Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede optimizarea cheltuielilor de personal şi a unităţilor de personal, pe parcursul anului 2010. Acţiunile de optimizare vor viza, în special, domeniul educaţiei şi pe cel al culturii. Îi sfătuim pe cei care vor rămâne fără locuri de muncă să se adreseze preşedintelui interimar pentru acte de binefacere.

Amintim că Mihai Ghimpu, care este preşedinte interimar, şi-a angajat până acum 5 consilieri. Ştefan Urâtu este consilier al preşedintelui în probleme politice, Mihai Balan (tatăl maestrului în arte, Dan Balan) este consilier în problemele de politică externă, actorul Vitalie Carauş îl consiliază pe Ghimpu în probleme de cultură, învăţământ şi ştiinţă, iar Lilian Şalaru este consilier cu misiuni speciale. Nu ne rămâne decât să zicem: lungeşte-i, Doamne, preşedinţia!

Vă scrie o cititoare („tânără” pensionară) din satul Chiţcani, raionul Slobozia (Transnistria).

Chiar de la început vreau să-mi cer scuze că vă scriu în „moldoveneşte” şi cu un vocabular atât de sărac, că îmi vine greu să mă exprim aşa cum îmi cere inima. Căci am plecat după 8 clase la învăţătură (şcoala de medicină din Bălţi, Institutul Agricol din Chişinău), apoi am lucrat într-un sat rusesc. Tot în limba rusă am învăţat şi am vorbit şi acum mă strădui din toate puterile să-mi amintesc toate cuvintele „literare” pe care ar trebui să le folosesc în această scrisoare. Desigur, limba simplă, moldovenească, n-am uitat-o, căci mai găsesc şi prin Chiţcani, şi prin Tiraspol moldoveni. Şi acasă mă duc des, la mama, în raionul Teleneşti, unde am învăţat să citesc pe româneşte cu ajutorul ziarului „FLUX” pe care mama îl abonează de mulţi ani. La început citeam numai titlurile, iar apoi, văzând că gazeta e interesantă, mă „munceam” şi citeam tot mai mult şi-i povesteam şi mamei. Iar ultimii 3-4 ani, citind aproape toate gazetele, am început să o rog pe mama să-mi strângă gazetele ca să pot să le citesc. Eu de 8 ani de zile am grupă de invaliditate (iar acum şi la pensie) şi fiindcă n-am gospodărie mare (trăiesc în casa colhozului, bărbatul a murit, feciorul trăieşte în Rusia), mă duc des la mama şi o mai ajut în gospodărie şi în grădină.

Deci, să vă spun de ce am hotărât să vă scriu această scrisoare: vreau să-mi exprim sincera mea recunoştinţă şi mulţumire faţă de toţi colaboratorii ziarului „FLUX” şi, îndeobşte, faţă de membrii Partidului Popular Creştin Democrat şi a liderului Iurie Roşca, pentru calea dreaptă pe care o promovaţi în mijlocul haosului ce predomină în ţara asta nefericită, din pricina liderilor politici care au condus-o până acum. Dacă n-aş fi citit gazeta Dumneavoastră, nicidecum nu m-aş fi dumerit ce se face în „ţara vecină”, cum spune radioul şi presa nistreană…

Sunt încântată de profesionalismul, eroismul şi onestitatea lucrătorilor (vă rog să mă iertaţi, nu ştiu cum să vă numesc: jurnalişti, reporteri…) gazetei care descoperă atâtea afaceri „negre” ale „elitei” moldoveneşti, că ţi se face groază de cât de decăzut şi de egoist poate fi omul care n-are frică nici de Dumnezeu, nici de lege (fiindcă ei fac legea după placul lor). Noi cu mama credem că Domnul vă ajută să descoperiţi faptele nelegiuite ale „fanarioţilor” al căror dumnezeu este „Mamona” – bogăţia şi mândria…

Venind la mama primăvara asta (iarna eu mult bolesc şi şed prin spital) am găsit în gazetă multe materiale despre Palanca şi tare eram indignate cu mama pe conducerea Ucrainei şi cea a Moldovei. Se vede de la o poştă că nu-i lucru curat în afacerea aceasta… Tare mult mi-au plăcut articolele din gazeta de pe 2 decembrie 2009, de unde am aflat nu numai despre istoria nefericită a pălăncenilor, dar şi istoria Giurgiuleştilor! (Gazetele interesante eu le iau cu mine, până acum eu ţin şi gazeta din de la 27 martie 2009 cu harta proiectul PPCD – Magistrala Prut-European). Câtă nedreptate şi minciună din ambele părţi – şi a Ucrainei, şi a Moldovei. Dumnezeu să le dea la toţi după faptele lor!

Iar în gazeta de pe 5 martie 2010 am citit nu numai despre „revoluţia” din 7 aprilie 2009, dar şi istoria răpirii pământului nostru strămoşesc (cu tot cu oameni!) în august 1940. Dacă n-aţi fi publicat acest articol în gazetă, aşa şi n-aş mai fi aflat adevărata istorie a meleagului nostru…

Eu, tot ce citesc în gazetă interesant, povestesc la vecini, neamuri şi-i îndemn să aboneze gazeta „FLUX” ca să afle adevărul despre ce se face în ţară, da nu să asculte sau să privească minciunile lui F. şi Co.

Aduc sincere mulţumiri jurnaliştilor, corespondenţilor Boris Olaru, Sergiu Praporşcic, Vlad Cubreacov, Nicolae Federiuc, Iurie Roşca şi alţii pentru toate articolele interesante publicate în gazetă, care ne ajută să ne clarificăm cine şi ce reprezintă în societatea noastră moldovenească…

Ne rugăm cu mama la Dumnezeu să deschidă ochii şi inima moldovenilor, ca la următoarele alegeri să facă o alegere cu înţelepciune. Să aleagă liderul care se gândeşte la norod şi vrea să-l facă fericit şi stăpân în ţară, da nu rob peste hotare (am în vedere pe domnul Iurie Roşca care mult „sânge” le-a stricat la toţi „dinozaurii” din Parlament şi Guvern… Să-l păzească Dumnezeu şi mai departe, căci tare mulţi „prieteni” are printre mafioţi).

Îs tare bucuroasă şi mulţumită că membrii PPCD şi ai gazetei „FLUX”, împreună cu bisericile creştine au oprit desfăşurarea paradei „sodomiţilor”, care este ultima treaptă a destrăbălării omeneşti şi trebuie de depus mari eforturi ca să nu li se permită să-şi arate neruşinarea şi desfrâul în văzul copiilor noştri.

Tare mult mi-a plăcut şi articolul domnului Sergiu Praporşcic, care îl descalifică pe Mihai Ghimpu, care regretă că avem mai mulţi creştini în ţară decât pederaşti. Domnul Sergiu are perfectă dreptate, că prin gura lui Ghimpu vorbeşte Satana!

Şi în continuarea scrisorii mele vreau să vă destăinui un vis pe care l-am purtat în suflet toată tinereţea mea. Şi acum, citind articolele scrise de domnul Vlad Cubreacov despre Giurgiuleşti (de la 2 decembrie 2009), acest vis a reînviat în inima mea. În tinereţe am fost o fire romantică, vroiam să văd ţări noi, să aflu istoria lor. Şi, cu toate că am trăit toată viaţa din leafă, am vizitat şi două ţări străine (Republica Democrată Germană şi Polonia – pe foaie turistică, în 1977, când lucram în medicină la Orhei) şi pe urmă, din cauza sănătăţii slabe, am fost pe la case de odihnă în Ţările Baltice, Crimeea, Soci, Moscova, Kiev, Leningrad.

Dar un singur dor mi-a mai rămas neîndeplinit: să văd „Dunărea albastră”, căci, după războiul de pe Nistru (1992), toate planurile „romantice” s-au spulberat în vânt… A rămas numai sărăcie, boală şi munca grea de ţărancă.

Şi, iată, acum, citind aceste articole în gazetă despre cum ne-a fost răpită (sau dăruită) o parte din ţărmul Dunării, m-a cuprins un adânc sentiment de durere şi dor şi m-am gândit că tare aş vrea ca, măcar la bătrâneţe (nu chiar adânci – 57 de ani) să văd măcar „cu un ochi” cum arată „Dunărea albastră”, cântată atât de frumos de Johann Strauss… Din Giurgiuleşti… Şi parcă nu-i nimic deosebit: ia o jumătate de pensie, suie-te în autobuz, du-te la Giurgiuleşti, uită-te, vezi, admiră şi suie-te iar în autobuz şi întoarce-te acasă şi vei fi cu visul şi cu dorul împăcat.

Dar, într-adevăr, poate fi nu chiar aşa de simplu: de la Chiţcani (Tiraspol), prin Chişinău şi până la Giurgiuleşti, într-o zi nu te duci şi te întorci, trebuie să dormi undeva (la hotel, la vreo gazdă). Poate că pe malul râului stau grăniceri şi nu-i voie să te apropii să te atingi de apă… Poate că trebuie paşaport pentru călătorii în străinătate, dar eu nu am deocamdată…

Şi, fiindcă văd că, fără ajutorul cuiva, nu mai văd eu „Dunărea albastră”, am hotărât să mă adresez către Dumneavoastră, domnule Vlad Cubreacov, cu rugămintea să mă ajutaţi cu unele sfaturi, cum aş putea să fac această călătorie până la malul Dunării. De la Tiraspol poţi să pleci organizat pe 4-5 zile la mare, dar, cinstit să vă spun, de când am citit în gazetă despre dispreţul conducerii Ucrainei faţă de moldoveni, am şi eu un fel de antipatie faţă de Ucraina, că nici marea lor nu-mi mai trebuie, fie şi pe degeaba.

Stimate domnule Vlad, eu îmi cer iertare de îndrăzneala mea, că vă deranjez de la lucrurile importante pe care le faceţi, dar dacă asta nu vă va răpi multă vreme, scrieţi-mi, vă rog, o mică scrisorică, ca să-mi daţi răspuns la întrebările mele şi eu o să vă fiu foarte recunoscătoare toată viaţa.

Cu asta termin de scris şi vă doresc la toţi lucrătorii ziarului „FLUX” şi la toţi luptătorii pentru dreptatea oamenilor nedreptăţiţi multă sănătate, fericire în viaţă, succese şi mai mari în lucrul Dvs. nobil de a deschide adevărul despre ceea ce se face în ţară şi de a scoate ţara din adâncul sărăciei şi înjosirii adusă aici de cei „mari şi tari”.

Dumnezeu să vă fie de ajutor şi să vă aibă în paza Lui!

Cu stimă şi mult drag, cititoarea fidelă a ziarului FLUX,

Vera Josanu”